A doua zi la primul tur al alegerilor prezidențiale din Franța a fost o Luni neagră pentru piețele bătrânului continent. Printre operatori se vorbeste despre Riscul oprit: piețele bursiere în scădere, obligațiuni mai puțin sigure în scădere, spread-uri în creștere și randamentele Bund-urilor la minime istorice la scadențe refugiu de 5 și 10 ani. Dar dacă până acum grijile au venit din țările periferice, cu Spania în frunte, și s-au concentrat pe sistemul bancar și nerealizarea țintelor bugetare, spre finalul săptămânii trecute starea de spirit s-a schimbat și în urma francezilor rezultat electoral contagiunea a copleșit și țările „de bază”., acele țări care până acum nu fuseseră atinse de climatul de neîncredere.
Și să mă gândesc că în weekend sosise o rază de soare de la Fondul Monetar cuanunț de "creșterea disponibilității financiare la 430 de miliarde de euro în caz de nevoie de ţări aflate în criză. Nimic de făcut, furtuna a revenit pe piețele financiare europene.
Evenimentele din ultimele zile au scos în prim-plan îndoieli și întrebări că cele două injecții de lichiditate ale Băncii Centrale Europene (lter) a renunțat doar temporar de pe piețele financiare. În Europa problema nu este disciplina fiscală, ci lipsa creșterii.
Criza zonei euro, printre altele, îi rănește pe politicienii continentali: de fiecare dată când este chemată la vot, opinia publică dă semnale anti-euro. O vedem în Țările de Jos, o țară care nu are probleme majore nici cu deficitul (estimare de 4,6%), nici cu datoria (echivalentă cu 65,2% din PIB) unde, ca să spunem ușor, este greu de găsit un acord asupra bugetului, așa că atât de mult încât Premierul Rotte a fost forțat să demisioneze. Perspectiva pentru țara nord-europeană este aceea de alegeri imediat după vară și una probabilă retrogradări de către agențiile de rating. Neîncrederea electorală față de instituțiile europene este și mai clară în Franța, nu atât (sau nu numai) datorită înfrângerii din primul tur a lui Nicolas Sarkozy, fierul „recomandat” al Germaniei cancelarului Merkel, ci mai ales datorită clarității anti-pro-european care a determinat extrema dreaptă a lui Marine Le Pen să ajungă la aproape 20%.
În acest moment întrebarea pe care ne-o punem este: dar chiar merită să rămâi în Euro? Și de ce să faci atâtea sacrificii în ceea ce privește creșterea pentru a rămâne în Euro? Nu era mai bine înainte?
Privind graficul (indicele PMI a managerilor de achizitii) Euroentuziasmul scade. Tot în Germania datele privindIndicele managerilor de achiziții pentru luna aprilie a înregistrat o scădere bruscă la 46,3 și o citire sub 50 sugerează o contracție.
Despre unele s-a scris deja pe blogul Advise Only efectele dezastruoase ale unei țări care abandonează euro sau eșecul proiectului monedei unice, dar, în fața acestor semne, este cert că nu putem rămâne impasibili.
politicienilor europeni și mă adresez în special trioului Merkel, Monti și Sarkozy ar trebui să primească și să traducă aceste semnale. Austeritatea cu orice preț nu este soluția la criză, nu duce la corectarea problemelor structurale ale euro ci mai degrabă, în această etapă, le agravează. Alegerea de a introduce în Constituția noastră aobligația de a echilibra bugetul dacă drumul pentru a ajunge la el este a creșterea continuă a impozitelor, așa cum au scris Tito Boeri și Fausto Panunzi într-o postare pe lavoce.info.
Sunt pe deplin de acord cu comentariile unor economiști (Megan Greene într-un articol din The Independent) care subliniază faptul că criza euro nu este doar o criză a datoriilor rezultată dintr-o disciplină fiscală deficitară (teza germană) dar o criză de „creștere”. După cum susține Krugman: austeritatea fără creștere economică generează un cerc vicios care agravează boala pe care încearcă să o vindece.
Vor reuși liderii europeni să rupă acest cerc vicios?
