Urletul mondial la Spagna '82, jocul de scopone în avion cu Bearzot, Zoff și Causio, intervenția la fața locului în timpul tragediei Vermicino, din care s-a născut ideea înființării Protecției Civile. Dar și celebrul citat „fluier liber în piața deschisă” și intransigența față de membrii Brigăzilor Roșii vinovate de crima Moro. Pentru acestea și multe altele Sandro Pertini, al șaptelea președinte al Republicii Italiene în ordine cronologică, este amintit și astăzi ca fiind cel mai iubit de cetățenii italieni. Astăzi sărbătorim aniversarea nașterii sale, care a avut loc la 25 septembrie 1896 în San Giovanni di Stella, o fracțiune a municipiului Stella, din provincia Savona, care are astăzi mai puțin de 1.000 de locuitori.
Pertini, care a murit la Roma la 24 februarie 1990, a fost în funcție la Quirinale între 1978 și 1985, primul socialist și încă singurul exponent al PSI care a deținut funcția de șef al statului. „Nu poate exista libertate adevărată fără dreptate socială, la fel cum nu poate exista dreptate socială adevărată fără libertate”, a fost un alt dintre cele mai faimoase citate ale unui lider politic a cărui istorie personală se mândrește cu un rol activ atât în războaiele mondiale, cât și în anti -rezistenta fascistă. În timpul Primului Război Mondial, Pertini a luptat pe frontul Isonzo, iar pentru diverse merite în domeniu i s-a acordat o medalie de argint pentru vitejia militară în 1917. În prima perioadă postbelică s-a alăturat Partidului Socialist Unitar al lui Filippo Turati și s-a remarcat prin opoziția sa energică la fascism. Persecutat pentru angajamentul său politic împotriva dictaturii lui Mussolini, în 1925 Pertini a fost condamnat la opt luni de închisoare, iar apoi forțat să se exileze în Franța.
În 1929 s-a întors în Italia, dar a fost imediat arestat. Abia în 1943, odată cu căderea regimului fascist, a fost eliberat. A ajutat la reconstruirea vechiului PSI împreună cu Pietro Nenni și Lelio Basso. La 10 septembrie 1943 a participat la bătălia de la Porta San Paolo în încercarea de a apăra Roma de ocupația germană. Mai târziu a devenit una dintre figurile de frunte ale Rezistenței și a fost membru al juntei militare a Comitetului de Eliberare Națională reprezentând socialiștii. Dar nu s-a terminat aici: la Roma a fost chiar capturat de naziștii SS și condamnat la moarte, însă cu îndrăzneală a reușit să se salveze evadând din închisoarea Regina Coeli împreună cu Giuseppe Saragat (și el a devenit mai târziu președinte al Republicii, din 1964 până în 1971) și alți cinci exponenți socialiști.
În Italia republicană a fost ales deputat în Adunarea Constituantă pentru socialiști, apoi senator în prima legislatură și deputat în cele ulterioare, reales mereu din 1953 până în 1976. A deținut funcția de Președinte al Camerei timp de două legislaturi consecutive, din 1968 până în 1976 de deputați, în cele din urmă a fost ales Președinte al Republicii la 8 iulie 1978. Mandatul său a cuprins ani deosebit de grei, marcat de exemplu de cutremurul din Irpinia, de masacrele mafiote de la începutul anilor 80, de atacul asupra gării Bologna din 1980. La aceste evenimente Pertini a fost mereu capabil să opună un stil uman și politic de mare sensibilitate, ca atunci când a participat activ, la TV în direct pe rețele unificate, în încercarea de a-l salva pe micuțul Alfredino, care căzuse într-o fântână din Vermicino, lângă Roma. . Salvarea a eșuat și bebelușul a murit: o tragedie care a marcat profund țara, atât de mult încât a dus la înființarea Protecției Civile care să gestioneze acest gen de urgență.
În povestea dispariției lui Enrico Berlinguer, Pertini a fost implicat în mod deosebit. Aflându-se la Padova din motive de stat, s-a dus la spital pentru a constata condiţiile liderului comunist. La câteva ore de la moarte, a ordonat transportul trupului său în avionul prezidenţial, spunând: „Îl iau ca prieten apropiat, ca fiu, ca tovarăş de luptă”. În timpul înmormântării din Piazza S. Giovanni din 13 iunie 1984, Nilde Iotti, din boxa autorităților, i-a mulțumit public lui Pertini, dezlănțuind aplauze emoționante din partea mulțimii participante. De el, Ronald Reagan a spus, după ce a primit-o în 1982: „Azi a sosit Sandro Pertini. Are 84 de ani și un domn minunat. Am avut o conversație grozavă. El iubește foarte mult Statele Unite. A existat un moment emoționant când a trecut pe lângă marina care ținea steagul nostru. S-a oprit și a sărutat-o”.
Pertini s-a numărat printre președinții care au ales să nu locuiască în Palazzo del Quirinale și și-au menținut reședința în apartamentul său roman, potrivit lui Pertini însuși la dorința expresă a soției sale. De fapt, a locuit mulți ani într-o mansardă de 35 m² cu vedere la fântâna Trevi. Își petrecea vacanțele de vară în Selva di Val Gardena, cu ședere în secția locală de poliție, pentru a nu deranja cetățenii cu măsuri suplimentare de securitate pe durata șederii acestora. O altă curiozitate: Pertini nu a obținut niciodată permis de conducere.
