În noaptea dintre 20 și 21 august 1968 trupele de pactul de la Varsovia (NATO al Imperiului Sovietic) a invadat Cehoslovacia și a zdrobit așa-numita primăvară de la Praga sau încercarea liderului Partidului Comunist din acea țară, Alexandru Dubcek, pentru a construi un regim mai deschis și mai orientat spre democrație. Perspectiva unui „comunism cu chip uman” (cum se numea atunci) trezise multe speranțe (și iluzii) în lume (încă zguduită de vânturile protestului tinerilor care băteau în tot Occidentul). Dar această experiență a fost considerată nesustenabilă de către despoții de la Kremlin din cauza efectelor imitative de care se temea că vor exploda în toate țările așa-zisului socialism real. Cuvântul a trecut apoi la tancuri. Au mai fost nevoie de încă douăzeci de ani pentru ca acele regimuri să cadă, unul câte unul, ca niște cărți de cărți, după căderea Zidului Berlinului, pe 9 noiembrie 1989.
LBiroul politic al PCI (cel mai important organism executiv la acea vreme) sa distanțat cu o declarație care a fost salutată – pentru cuvintele „„disidență gravă” – ca punct de cotitură în linia de conduită a partidului. ''Așa cum stau lucrurile, nu este clar cum ar fi putut fi luată decizia serioasă de intervenție militară în aceste condiții. Biroul politic al PCI consideră așadar această decizie ca fiind nejustificată, întrucât nu se împacă cu principiile autonomiei și independenței fiecărui partid comunist și fiecărui stat socialist și cu nevoile de apărare a unității mișcării comuniste și muncitorești internaționale. În spiritul celui mai convins și ferm internaționalism proletar și reafirmând încă o dată relația profundă, fraternă și sinceră care unește comuniștii italieni de Uniunea Sovietică, biroul politic al PCI simte datoria de a-și exprima imediat mormântul. disidență". '.
De remarcat este „relația profundă, fraternă și sinceră care îi unește pe comuniștii italieni de Uniunea Sovietică”. Poate că, din punct de vedere istoric, ar fi bine să reducem importanța acelui punct de cotitură și să recunoaștem că, la vremea aceea, oamenii erau foarte generoși față de PCI, supraestimând actele politice caracterizate de cerc-bottomism. 21 august este o dată importantă în istoria PCI. Cu patru ani mai devreme, în aceeași zi, Palmiro Togliatti a murit la Yalta. '— Gramsci, Togliatti, Longo, Berlinguer'': a fost intonația mândră care a însoțit demonstrațiile oceanice ale PCI în timpul frumos care a fost, când Festivalurile Unității au constituit scenariul reluării activității politice după pauza de vară. Astăzi, acest rol este jucat de Reuniunea de la Rimini.
