La 10 iunie 1924, în jurul orei 16,30, lângă casa sa romană, pe Lungotevere Arnaldo da Brescia Giacomo Matteotti secretar al PSU (partidul fondat de reformiștii lui Filippo Turati, după expulzarea lor din PSI, în Congresul de la Roma din primele zile ale lunii octombrie 1922) a fost rapit si incarcat intr-o masina, de către o echipă de fasciști, aparținând unui fel de poliție politică secretă, numită emblematic CECO. Au fost conduși de Amerigo Dumi, un „bravo” al regimului legat de staff-ul lui Benito Mussolini și în special de Cesare Rossi, un fel de purtător de cuvânt al Duce (care și-a forțat demisia când investigațiile au început să scoată în evidență legăturile sale cu Dumini). În această privință, Rossi, care a fugit în Franța, a pregătit chiar un memorial care l-a pus în dificultate pe Mussolini însuși.
Matteotti s-a născut în Fratta Polesine (Rovigo) în 1885, avocat, se remarcase în luptele muncitorești împotriva proprietarilor de pământ. În timpul Marelui Război, el a fost scutit de serviciul militar ca unic fiu al unei mame văduve, dar fiind militant neutralist a fost supus închiderii interne. Apoi fusese ales în circumscripția sa pentru trei legislaturi consecutive și se dezvăluise ca a deputat serios si angajat, atent la examinarea dosarelor și solicitase eliberarea condiționată de 106 ori. În mai multe rânduri așa fusese victimă a violenței bandelor că era deosebit de furioasă împotriva lui tocmai pentru că era o persoană educată și de origine burgheză. Matteotti a fost ucis imediat după răpire, în interiorul mașinii.
Ucigașii săi au fost identificați, judecați (apărați de Roberto Farinacci, șeful Cremonei) și condamnați pentru ucidere din culpă deoarece – susțineau ei – Matteotti se apărase. Trupul său a fost descoperit accidental două luni mai târziu, unde fusese îngropat în grabă.
Soarta lui a fost pecetluită de un discurs istoric pe care, la 30 mai, Matteotti l-a desfăşurat în Cameră - rezistând la proteste şi întreruperi foarte dure - pentru a denunţa, documentând o serie de cazuri concrete, climat de intimidare și violență unde au avut loc alegeri în acel an. Matteotti însuși a recunoscut în cele din urmă că a semnat condamnarea lui la moarte: „Eu, mi-am făcut discursul. Acum îmi pregătiți discursul de înmormântare”.
Dar mulți istorici susțin că au existat și alte motive care au determinat decizia de a o suprima din ordinul lui Mussolini însuși. Prin cunoștințele sale internaționale (mai ales în Anglia) ar fi intrat în posesia lui Matteotti dovezi ale unui inel de mită Sinclair Oil legat de traficul de petrol în care era implicat Arnaldo, fratele lui Mussolini. Atât de mult încât s-a crezut că geanta pe care Matteotti o purta cu el în ziua răpirii - și care nu a fost găsită niciodată - conținea documentele care dovedesc implicarea sa în aceea.Afacere.
Pe 26 iunie, deputații opoziției au lansat inițiativa politică care a fost definită drept „Dealul Aventin” care a constat în abandonarea lucrărilor Parlamentului până la finalizarea justiției pentru cazul Matteotti. Descoperirea cadavrului a stârnit multă emoție în toată Italia. Guvernul s-a clătinat, până la aceeași Mussolini și-a asumat responsabilitatea în fața Camerei a ceea ce s-a întâmplat într-un discurs din 3 ianuarie 1925: „Ei bine, declar prin prezenta, în prezența acestei Adunări și în prezența întregului popor italian, că îmi asum, singur, responsabilitatea politică, morală, istorică pentru ceea ce s-a întâmplat”. Astfel, Mussolini a luat lucrurile în propriile mâini.
Protestul Aventin nu a avut succes și, după aproximativ doi ani, la 9 noiembrie 1926, Camera Deputaților a hotărât decăderea celor 123 de deputați Aventini. Acest protest avea ca scop să îndemne Regele să ia o inițiativă, rezolvând astfel criza din sfera instituțională. A fost o inițiativă care s-a dovedit curând a fi greșită pentru că nu a ținut cont că acea situație politică s-a ajuns cu complicitatea Suveranului. Matteotti a fost căsătorit cu poeta Velia Titta (sora lui Titta Ruffo) cu care a avut doi fii Matteo și Giancarlo, angajați și ei în politica în Italia democratică, în special primul (care a fost parlamentar și ministru al PSD). Cu altă ocazie se pronuntase o frază care s-ar dovedi profetică: „Omoară-mă și pe mine, dar nu vei ucide niciodată ideea care este în mine”.
