Acțiune

ABìCinema: E ca scenariul cinematografului

Cine este adevăratul autor, cui ar trebui să i se atribuie paternitatea produsului film?

ABìCinema: E ca scenariul cinematografului

Fără îndoială, un film este rezultatul unei lucrări complexe în care toate figurile profesionale contribuie la realizarea rezultatului final. Există însă un punct de plecare esențial, fără de care este greu de imaginat că lucrarea ar putea lua contur: scenariul. Tehnic este definit ca baza fundamentală (textul) de la care începe realizarea filmului. Este o urmă scrisă în două coloane (așa-numitul stil italian) sau pentru maestru scene (pe modelul american) unde sunt indicate in detaliu toate elementele care vor fi apoi filmate de camera. Adesea atunci se întâmplă ca s. este manipulat, ajustat pe moment, revizuit și corectat de regizorul care își asumă, în unele cazuri, paternitatea artistică. De fapt, cu greu veți citi despre o lucrare cinematografică „un scenariu de...” în timp ce aceasta este consolidată pentru a scrie „regia de...”. Aceasta este încă o problemă mult dezbătută dacă art. trebuie să fie „blindate” sau susceptibile la variații în timpul construcției, determinate și la momentul specific al începerii recuperării sau al secvenței specifice. De fapt, se poate întâmpla ca într-un moment sau context dat, fie din cauza caracteristicilor actorilor, fie din cauza unor condiții particulare (de exemplu, climatice) să fie necesar să se facă abateri semnificative de la s. iniţială. Este necesar să subliniem că S. este stadiul de dezvoltare care urmează ideii, subiectul inițial al unei propuneri de film.

Raportăm de la Treccani (editat de Giuliana Muscio): „În S. cadrele și dialogurile sunt stabilite în detaliu, împărțind acțiunea în scene care sunt numerotate progresiv. Fiecare fotografie poartă un fel de titlu cu o indicație a locului în care se desfășoară acțiunea, specificația tehnică dacă este „internă” sau „externă” (relevantă pentru alegerea filmului și echipamentului) și momentul zilei în care se desfășoară acțiunea. loc, cum ar fi ziua, noaptea, zorile (important pentru lumini). În epoca clasică, începând de la tăcere și aproximativ până la începutul anilor optzeci, s. includea și indicațiile tehnice privind câmpurile, planurile și mișcările camerei, cu abrevierile folosite la acea vreme: PPP pentru foarte aproape, CLL pentru foarte lung și așa mai departe. Această scurtă indicație a fost urmată de o descriere a mediilor și acțiunilor și de un posibil dialog".

La scenografie este un alt element fundamental în realizarea unui film. Aceasta este partea care îi definește pe deplin locația, contextul în care se desfășoară acțiunile prevăzute de scenariu. În cazul filmelor bazate pe reconstituiri istorice, s. devine semnul distinctiv al filmului în sine. Se distinge prin s. intern sau extern în funcție de faptul că fundalul în care au loc fotografiile este reconstruit în studio sau se folosește spațiul real.

În ceea ce îi privește pe regizori, această literă a alfabetului ne oferă nume importante. Dintre italieni, Ettore scola: îi sunt datorate multe capodopere ale cinematografiei italiene, pornind de la fundamentele comediei italiene. Începe ca scenarist cu Număr Max, Monștrii, Idepăşire iar cu aparatul foto cu Dacă permite vorbim despre femei în 1964. De atunci a continuat mereu cu mari succese, toate bazate pe o atenție puternică la temele și problemele societății italiene: să ne amintim Gross, sporchi e cattivi din 1976,  O zi anume (poate capodopera lui) din 1977 și Familia din 87.

Martin Scorsese intra in istoria cinematografiei cu Taxi Driver, Palme d'Or la Cannes în 1976 cu Robert De Niro. A ține minte În afara orelor de program din 85 e Băieții ăia buni din 1990. Ridley Îraa debutat cu I duellanti în ’76 și și-a demonstrat imediat abilitățile. Succesul mare vine în curând cu Străin din '79 si apoi cu LamăRunner din 1982 (etapă a genului science fiction „modern”). A ține minte Thelma &Louise din '91 şi Tacerea mieilor din 2001.

Di John Richard Schlesinger este necesar să ne amintim unul dintre puținele filme care au primit trei premii Oscar: Un bărbat de pe trotuar din 1969. Urmează duminica, duminica blestemata din '71 şi în sfârşit Maratonistul din '76. Încă trei mari regizori americani: Don Siegel (Inspector Challagan, Scorpion este al tău din '72 și Escape from Alcatraz din '79); Steven Spielberg merită un capitol separat pentru Duelul din '71, seria de succes a Indiana Jones, și premiat cu șapte premii Oscar a lui Schindler listă din '93; În cele din urmă Oliver Ston, după un debut reușit în scenariu (Midnight Express, Scarface lui Brian De Palma) ajunge la mdpe la succes internațional cu Wall Street în ’87, în ’94 cu Natural născut ucigaş și colosalul Alexander din 2005 (folosirea a mii de figuranți este memorabilă).

Este necesar să ne amintim unul dintre cei mai mari actori italieni: Alberto Sordi. La începutul anilor 50 și-a pus amprenta cu titluri de neșters: Federico Fellini l-a propus ca protagonist în Lo sceicco bianco și apoi I vitelloni înainte de a ajunge la succesul lui. Un american la Romadin 1954. Au urmat ani de succese continue cu cei mai importanți regizori italieni alături de care a reprezentat cel mai bun și cel mai rău dintre caracteristicile morale ale italienilor.

cometariu