O scrisoare norocoasă pentru istoria cinematografiei: printre filmele italiene Hoți de biciclete de Vittorio De Sica din 1948, după o poveste de Cesare Zavattini și Legenda Sfântului Băutor, de Ermanno Olmi din 1988, după o poveste de Joseph Roth . Printre cele internaționale propunem Red Lanterns de Zhang Yimou din 1991, Lawrence of Arabia de David Lean din 1962, Leon de Luc Besson din 1994 și Limelight de Charlie Chaplin din 1952. Fiecare dintre acestea a lăsat o amprentă de neșters: filmul lui De Sica ii merita al doilea Oscar dupa Sciuscià si il face cunoscut in intreaga lume ca autor al unuia dintre manifestele cinematografiei neorealist italiene; pentru Olmi, în schimb, este primul său film după Arborele saboților cu un subiect care nu este de propria sa concepție.
Pentru alții, filmul regizorului chinez Yimou marchează un punct important în scena filmului contemporan din Orientul Îndepărtat, în timp ce povestea ofițerului englez din Arabia i-a permis lui Lean să câștige 7 premii Oscar. Besson, pe de altă parte, a propus un film pe cât de dur și violent, pe atât de încărcat de umanitate, așa cum se întâmplă rar să vedeți. Pe ultimul film important al lui Chaplin, însă, există doar problema găsirii locului potrivit în filmoteca de acasă: amintiți-vă doar secvența lui cântând la vioară și a lui Buster Keaton la pian.
Cât despre regizori, vă propunem pe Fritz Lang, o mare semnătură a expresionismului german. Printre filmele sale de debut Doctor Mabuse din 1922, unde expune dificultățile bărbaților din acea perioadă și ale Germaniei în special în ajunul apariției nazismului. În același sens, va semna ultima sa lucrare în 1960 cu Testamentul doctorului Mabuse. În 1926 și-a creat capodopera: Metropolis care, în 1982, va fi reeditată cu coloana sonoră de Giorgio Moroder. În anii următori va fi regizorul multor alte filme, printre care M. Monstrul Dusseldorf din 1929 merită să fie amintit.
Considerat părintele westernului italian, Sergio Leone este printre cei mai reprezentativi regizori pentru inovație și talent. În 1964 și-a început cariera cu trilogia care îi va oferi succes internațional: A Fistful of Dollars din 1965 urmată de For a Few Dollars More și anul următor The Good, the Bad and the Ugly. Stilul său foarte original, felul său de a face cinema și de a spune marea epopee a cuceririi Occidentului cu imagini, alături de coloana sonoră adesea semnată de Ennio Morricone, îl înscrie pe deplin printre cele mai importante semnături ale cinematografiei italiene. Va urma Once upon a time in the West of 1968, apoi Giù la testa si in sfarsit incheie cu testamentul sau cinematografic in 1984 cu Once upon a time in America, unde picteaza sfarsitul erei legendare povestite in filmele anterioare.
Carlo Lizzani și-a făcut debutul în urma neorealismului italian în 1951 cu Acthtung! Bandiți în care iese filmul său, care se uită la documentar și la corul protagoniștilor. Dintr-un subiect al lui Vasco Pratolini, a semnat și Cronici ale îndrăgostiților săraci din acea perioadă. În fila știrilor și a actualității, își încheie cariera cu titluri precum Mamma Ebe și Caro Gorbaciov pentru a-i aduce apoi un omagiu maestrului său Roberto Rossellini al Romei, oraș deschis, cu Celuloid.
În sfârșit, două figuri legendare ale cinematografiei naționale: Sofia Loren și Gina Lollobrigida. Prima începe cu părți mici în care iese la iveală frumusețea mediteraneană însorită și dominatoare pentru a ajunge în lumina reflectoarelor cu Vittorio De Sica în 1954 cu L'oro di Napoli. Găsește un mare succes după o pauză americană, din nou cu De Sica în La ciociara din 1960, după o poveste de Alberto Moravia, cu care câștigă Oscar și Cannes. De amintit O zi particulară de Ettore Scola din 1977 cu Marcello Mastroianni. În 1994 a câștigat Oscarul pentru cariera sa.
Lollo, de aceeași vârstă și contemporană cu Sofia, este și ea o „victimă” a frumuseții și caracterului ei. Filmele care au făcut-o cunoscută publicului larg sunt mai întâi Pane amore e fantasia de Luigi Comencini din 1953 și apoi La romana din 1954 de Luigi Zampa. Vor urma și alte filme mai puțin cunoscute, dar care îi vor păstra neschimbate stilul și imaginea iconică a cinematografiei italiene.
