O regiune mică precum Marche este cu siguranță afectată de problemele și politicile sistemelor mai mari în care este încorporată: Italia și Uniunea Europeană. Prezența acestor externalități nu justifică încetinirea mai pronunțată a economiei din Marche în comparație cu media altor regiuni europene. Prin urmare, adresăm această scrisoare deschisă comunității regionale pentru a atrage atenția asupra problemelor noastre specifice, având convingerea că este responsabilitatea tuturor părților interesate, atât private, cât și publice, să răspundă.
Ca cercetători care studiază de mult timp dezvoltarea locală în diverse contexte, nu doar academic, nu putem pur și simplu documenta declinul economiei regiunii Marche. Acest declin durează de mult timp: a început la începutul anilor 2000 și s-a consolidat după criza internațională din 2007-2009. Această tendință este rezultatul fragilității structurale a economiei noastre regionale, care nu provine dintr-o lipsă de excelență, ci din incapacitatea de a o plasa în centrul unui sistem de inovare.
Regiunea continuă să prezinte talente individuale în unele sectoare de producție, recunoscute ca expresii ale înaltei calități, dar acestea se luptă să impulsioneze restul sistemului de producție, mai ales având în vedere dimensiunea predominant mică a întreprinderilor. Inovația rămâne apanajul companiilor individuale, de top, cărora le lipsește masa critică necesară pentru a impulsiona întreaga regiune.
În opinia noastră, principala dificultate nu constă atât în capacitatea antreprenorială individuală sau a sistemului, cât în slăbiciunea structurilor organizaționale și manageriale Acestea permit întreprinderilor să crească, să se consolideze și să își mențină în siguranță traiectoriile de dezvoltare. În acest context, trebuie înțeleasă pierderea competitivității sistemului de producție din Marche. Fără abilități manageriale și modele organizaționale adecvate, investițiile tehnologice produc randamente limitate.
Credem că liniile de acțiune, coordonarea și capacitatea de adaptare la schimbare pot fi recuperate prin combinarea capacității organizaționale private și publice.
Deși evoluțiile anterioare au generat un capital antreprenorial extins, același lucru nu se poate spune despre capitalul organizațional și managerial. Această asimetrie explică capacitatea limitată a sistemului regional de a răspunde la șocuri: absența aproape totală a organizațiilor capabile să funcționeze stabil în cadrul unor rețele complexe expune regiunea Marche unui risc tot mai mare de periferizare.
Un semn clar al acestui proces este reprezentat de pierderea progresivă a controlului local asupra funcțiilor strategice de către companii de top din numeroase sectoare – de la mecanică la modă, de la logistică la construcții navale, până la finanțe și credit – adesea în conjuncție cu schimbări în proprietatea companiilor.
Contracararea acestor semne de încetinire și marginalizare necesită un salt semnificativ în guvernanța relațiilor sociale și economice, atât în sectorul privat, cât și în cel public. Trecerea de la dezvoltarea endogenă, a cărei forță motrice pare să se diminueze, la o dezvoltare coordonată reprezintă o provocare semnificativă pentru Autoritatea Regională, care trebuie să își asume din ce în ce mai mult rolul unui organism capabil să ghideze și să însoțească procesele de transformare, inclusiv în sectorul privat.
Pentru a evita să ne prindem în cercurile vicioase ale declinului progresiv, am identificat în industrie, care include meșteșugul, forța motrice, cu condiția ca întreprinderile să fie capabile să capteze forțele inovatoare necesare și să le răspândească în alte sectoare ale economiei și societății.
Principalul instrument pe care trebuie să ne concentrăm este abilități manageriale și organizatorice nu doar în cadrul companiilor, ci și în administrația publică și în conducerea organismelor sale intermediare.
În opinia noastră, investițiile ar trebui concentrate pe patru linii strategice: capacitatea organizațională, alocarea resurselor, capitalul uman, rețelele de cunoștințe.
În cadrul acestor domenii strategice, indicăm câteva opțiuni posibile de intervenție, care trebuie adaptate atât la resursele interne disponibile, cât și la constrângerile și presiunile externe la care o regiune mică este inevitabil expusă. Acestea sunt linii de acțiune care necesită o viziune clară și comună asupra a ceea ce poate deveni regiunea în următorii ani. Nicio intervenție singulară nu este suficientă: fiecare produce efecte multiplicatoare atunci când este acționată împreună, chiar dacă nu toate sunt activate simultan. Acestea necesită o schimbare a orizonturilor de timp pe termen mediu și lung și o asumare a responsabilității de către conducerea regională, care include antreprenori, politicieni și administratori.
Această responsabilitate îi implică și pe cercetători, care trebuie să furnizeze un diagnostic documentat, să evidențieze cele mai bune practici existente și să stimuleze discuțiile privind soluții alternative viabile.
Nu pretindem că suntem exhaustivi și nici că înlocuim rolul decizional al companiilor și al politicii., chemat să își asume un rol de conducere mai larg, în limitele instituționale ale reprezentării democratice.
Este posibil ca unele linii de acțiune să fi fost deja identificate sau inițiate: totuși, considerăm că este util să le reamintim și să le includem într-un plan concis și coordonat.
Important este ca șantierul să fie deschis cât mai curând posibil pentru a evita întârzieri suplimentare și ca acesta să rămână deschis pentru lucrări de întreținere și pentru orice ajustări de traseu necesare.
Recunoaștem că aceasta este o provocare extrem de ambițioasă, dar credem că este una necesară, una care poate fi abordată doar cu inteligență, angajament și încredere. Suntem deschiși unui dialog constructiv, care sperăm că va ajuta la restabilirea capacității regiunii de a fi, așa cum a fost în trecut, un lider în propria dezvoltare.
Un semn clar al acestui proces este reprezentat de pierderea progresivă a controlului local asupra funcțiilor strategice de către companii de top din numeroase sectoare – de la mecanică la modă, de la logistică la construcții navale, până la finanțe și credit – adesea în conjuncție cu schimbări în proprietatea companiilor.
Piero Alessandrini, profesor emerit de politică economică la UnivPM
Marco Bentivogli, expert în inovare și politici de muncă
Charles Carboni, profesor titular de sociologie la UnivPM
Marco Cucculelli, profesor titular de economie aplicată la UnivPM
Donato Iacobucci, profesor titular de economie aplicată la UnivPM
Frances Spigarelli, profesor titular de economie aplicată la UnivMC
LISTA LINIILOR STRATEGICE ȘI A DOMENIILOR DE INTERVENȚIE
- Abilități organizatorice ale afacerilor și instituțiilor
Fără abilități manageriale și modele organizaționale adecvate, investițiile în tehnologie produc randamente limitate.
- Proiecte de repoziționare a producției
- Planuri de consolidare a managementului pentru companii.
- Guvernanța transferului de tehnologie.
- Programe de colaborare managerială.
- Alocare resurselor
Insistența asupra sectoarelor existente fără a însoți transformarea lor structurală, compatibilă cu niveluri variabile de proximitate și complementaritate, blochează resursele și reduce oportunitățile de dezvoltare. De asemenea, urmărirea specializărilor acolo unde sistemul este structural în urmă riscă să se dovedească ineficientă.
- Sprijin selectiv pentru traiectoriile de producție cu valoare adăugată ridicată.
- Programe de monitorizare a lanțului valoric.
- Programe avansate de integrare a tehnologiei
- Capital uman
Fără cunoștințe, abilități și capacitatea adecvate de a guverna inovația, nicio strategie industrială nu este sustenabilă; inovația - inclusiv inteligența artificială - produce efecte doar atunci când este integrată într-un ecosistem care integrează formarea, cercetarea și transferul de tehnologie.
- Acțiuni de coordonare a cursurilor de formare
- Pachet integrat de reintegrare a talentelor
- Infrastructuri cognitive distribuite.
- Centralitatea în rețelele de cunoștințe
Conexiunile externe care odinioară susțineau dezvoltarea regională sunt mai slabe sau grav compromise. Reconstruirea, guvernarea și consolidarea acestora sunt esențiale într-o economie bazată din ce în ce mai mult pe cunoaștere, rețele și relații pe termen lung.
- Program structurat de evenimente și inițiative
- Guvernarea policentrismului.
- Rolul managerial al administrației publice.
