Dorind să încerce să facă o buget al anului tocmai incheiat si unul prognoză rezonabil despre următoarele 12 luni, îmi vine în minte titlul unei cărți frumoase a marelui jurnalist Mario Pirani care s-a stins din viață în urmă cu vreo zece ani: „Putea să fie și mai rău”. De fapt, după câțiva ani de creștere mare, economia a încetinit nu numai în Italia, ci și în aproape toate țările europene, Germania în special suferind. Situația internațională, deja foarte tulburată de invazia rusă a Ucrainei, s-a încurcat și mai mult atât din cauza agresivității Chinei față de Formosa, cât și a exploziei conflictului din Gaza declanșată de o acțiune teroristă înfricoșătoare a Hamas pe teritoriul israelian.
Guvernul Meloni: multe, prea multe promisiuni încălcate
În Italia, s-a format pentru prima dată un guvern dominat de dreapta cu un centru foarte mic și abia influent, tot din cauza morții liderului său Silvio Berlusconi. Se poate spune, fără teamă de contradicție, că Guvernul Meloni deocamdată nu a făcut ceea ce este necesar pentru a revitaliza și întreaga națiune promisese în primul său discurs la Camere. S-au făcut unele lucruri precum reforma profundă a veniturilor cetățeniei și închiderea bonusului de 110%, două surse de fraudă și risipă pe care doar ignoranța lui Giuseppe Conte și Mișcarea 5 Stele le-ar putea concepe. În rest s-a făcut putin sau nimic. Sprijinul pentru investițiile industriale a fost redus, nimic decisiv în ceea ce privește școlile și formarea. Ca să nu mai vorbim de Justiție unde sunt semnalate controverse sterile între miniștri și magistrați, fără a reuși totuși să abordăm miezul problemei care constă în scandaloasa ineficiență a mașinii noastre judiciare.
În politica externă mai bine decât se aștepta
Principalul succes al guvernului Meloni constă în politica externa unde premierul, spre deosebire de ceea ce susținuse întotdeauna când era în opoziție, a adoptat o cale de acțiune pro-atlantică atât pe sprijinul pentru Kiev, cât și pe problema israeliană. Despre Europa, pe care și Frații Italiei o criticaseră până la punctul de a susține într-o anumită perioadă că ne-ar fi convenabil să părăsim euro, Meloni a avut o atitudine fluctuantă. A lăsat deoparte cele mai distructive controverse, dar a lansat o strategie de „pachet” (mi dai un lucru și eu îți dau altceva) care nu merge în Europa și până la urmă a trebuit să accepte un reînnoirea pactului de stabilitate ceea ce cu siguranță nu este ceea ce spera guvernul nostru. Mai mult, această idee de a cere Bruxelles-ului să poată cheltui mai mult prin creșterea datoriei noastre, care este deja de 140% din PIB, nu are sens economic.
Despre politica internă Meloni navighează din vedere
pentru îmbunătăți situația noastră economică trebuie să facem multe schimbari în modul în care funcționează sistemul nostru, atât public, cât și privat. Trebuie să facem ceva reforme punând „meritul” în centru care este considerat un cuvânt murdar de noi, dar în lipsa lui nu există decât arbitrariul puternicului în cauză. Pe scurt, trebuie să reducem cheltuielile curente, eliminând toate bonusurile și beneficiile care s-au acordat în ultimii ani, realizând o reformă fiscală care să poată restabili o oarecare corectitudine în sistem și mai ales prin stimularea căutare e pregătire. Acesta din urmă este esențial dacă este adevărat că firmele au nevoie de cel puțin 6-7 sute de mii de muncitori pe care nu îi găsesc, iar asta se referă atât la nivelurile ridicate de pregătire, cât și pe cele mai modeste pentru care va fi nevoie de mult mai mulți imigranți.
Pe scurt, mașina noastră economică se luptă să avanseze. Creșterea pare să fi revenit la niveluri de zero punct ca în ultimii douăzeci de ani. Din acest punct de vedere, Guvernele Meloni trebuie să își stabilească obiectivul de a ieși din această situație stagnare peste douăzeci de ani. În caz contrar, experiența sa guvernamentală se va încheia cu un eșec răsunător.
Primul obstacol pentru guvernul Meloni este greutatea lui Salvini
Mai presus de toate, Meloni va trebui să se elibereze de povara cât mai curând posibil Salvini care a decis să ocupe un spațiu de ultradreapta, expunând țara unor riscuri enorme. Mizeria de pe neaprobarea MES de către Parlamentul nostru, revendicată ca o mare victorie de către Liga Nordului, privează în realitate Europa și, prin urmare, și pe noi, de o plasă de siguranță care ar putea fi utilă în cazul crizelor financiare larg răspândite, în timp ce din punct de vedere politic ne izolează de restul Europei și pentru că considerentele campionilor din Liga Nordului de vot împotrivă, precum Borghi și Bagnai, sunt instrumentale și vădit nefondate.
Dar dincolo de problemele economice, 2024 riscă să fie caracterizat de riscul unor noi tulburări politice. În economie se poate spune că inflația începe să fie ținută sub control și, prin urmare, ratele dobânzilor vor trebui să scadă, deși treptat. Dacă prețul materiilor prime se menține la niveluri scăzute, atunci poate exista un moment favorabil pentru redresarea investițiilor publice, dar mai ales private.
Incertitudinea cu privire la alegerile americane ține și Europa în suspans
Ceea ce ne îngrijorează cel mai mult este situația politică. Vor exista alegeri în multe părți ale lumii. De sine Putin pare sigur că va câștiga Rusia si pentru ca a inchis toti eventualii concurenti, incertitudinea maxima domneste asupra alegerilor americane. Problema este că Europa pare să nu fie conștientă de riscurile pe care le-ar putea expune Atu revenit la Casa Albă. Ce s-ar întâmpla cu NATO care, datorită armelor americane, a permis Europei să trăiască în siguranță fără să se gândească prea mult la organizarea propriei apărări? Rusia și China au declanșat o revoltă majoră în lume împotriva presupusei hegemonii a Occidentului. O revoltă care a început nu din cauza puterii excesive a armelor noastre, ci din cauza noastră slăbiciune politică, din incapacitatea de a ne mobiliza poporul în apărarea democrației și a ceea ce am realizat. Dacă Trump ar reveni la izolaționismul tradițional, riscurile pentru SUA de a fi implicate într-un conflict nu ar scădea, așa cum spune el în mitingurile sale, ci ar crește, așa cum ne învață istoria. L'Europa reactioneaza incet. A fost nevoie de un an pentru a lansa noul pact de stabilitate, în timp ce alte nevoi urgente sunt la îndemână pentru o politică externă și de apărare comună și pentru un minister al economiei capabil să dezvolte o politică economică comună care să însoțească moneda unică.
Program vast! Fie vom fi prevăzători să o facem la timp, fie riscăm să fim nevoiți să acționăm din cauza situațiilor de urgență cu cheltuieli și riscuri mult mai mare.
