Ce deznodământ va avea confruntarea parlamentară după comunicările pe care premierul le va face astăzi și mâine în Camere este încă incert. Depinde ce receptie va avea apelul pe care l-a lansat secretarul Pd Nicola Zingaretti, deschizând conducerea partidului său, către „liberali, democrați și pro-europeni”, pentru ca aceștia să voteze încrederea în Conte. Un apel cu tonuri neobișnuite care, în esență, pentru a avea efecte concrete ar trebui să ducă la un număr mare de parlamentari Italia Viva să se disocieze de indicațiile propriei echipe de conducere și, în special, de Matteo Renzi, catalogat drept „nesigur și iresponsabil” .
În afară de profilurile de cutumă (a solicita „transhumanța” individuală, deja atât de răspândită în actualul Parlament, nu este cel mai bun stil) trebuie să ne întrebăm: Ar fi suficient să tai capul nesăbuitului Renzi pentru a rezolva dintr-o lovitură toate problemele care întunecă scenariul politic? Răspunsul este: cu siguranță nu. Mai mult, însuși Zingaretti este cel care o recunoaște, când susține că și Partidul Democrat a cerut guvernului o „schimbare de ritm” de ceva vreme.
Cu o singură diferență, notează (Ansa, 16 ianuarie) notistul „Civiltà Cattolica” părintele Francesco Occhetta. Că „Italia Viva a „strigat” câteva puncte legitime de clarificat, precum Mes, în timp ce Partidul Democrat le-a șoptit doar. Dar cu o pandemie înspăimântătoare de stopat, școala în haos, o condiție economică și de muncă în evidentă agravare, șoapta nu pare instrumentul cel mai potrivit pentru a obține rezultate, mai ales că timpul se scurge.
Nici nu se poate spune că Italia Viva s-a mutat în grabă și că ruptura ei a venit pe neașteptate. Exponenții săi din Guvern amintesc, în scrisoarea de demisie prezentată pe 13 ianuarie, că deja în iulie i se solicitase, fără succes, să promoveze o ședință parlamentară a Planului de redresare. Au urmat tăcere și amânări pe dosare importante: infrastructură, oțel, rețea unică, autostrăzi și altele. După vară, în timp ce virusul a devenit din nou agresiv, pentru Guvern nota principală mai degrabă decât stabilitatea a fost imobilismul.
Despre definiția Pnrr, instrumentul cheie pentru accesarea fondurilor europene, dacă s-au înregistrat unele progrese, odată cu retragerea, impusă de protestele IV-ului și Pd, a primului proiect prezentat, peste noapte, pe 7 decembrie, multe obstacole trebuie depășite. Din textul transmis Parlamentului, avertizează directorul Assonime Stefano Micossi („Il Sole-24 Ore”, 16 ianuarie), reiese că „nu există apetit pentru reforme reale”. În Plan, predomină o filozofie bazată pe un nou sprijin public și o lipsă de dorință de a elimina constrângerile și descurajările „care descurajează afacerile și distrug investițiile”. În cele din urmă, întuneric în ceea ce privește o autoritate lider și responsabilă pentru Plan (conform standardelor europene) și sisteme transparente de selecție a proiectelor.
În acest ritm, mulți experți prevăd, Fondurile Bruxelles riscă să nu ajungă deloc. Dar, dacă acesta este contextul, alegerile lui Renzi, deși aspre, nu par lipsite de temei. Iar premierul și susținătorii săi, decât să lanseze excomunicații riscante, ar reflecta mai bine la modul de a crea condițiile pentru o majoritate mai închegată și solidă, și nu mai slabă, decât cea pe care s-a bazat până acum Guvernul. Altfel se va putea continua câteva luni, dar odată cu apropierea „semestrului alb” din august, totul va deveni și mai greu pentru Conte și, din păcate, și pentru țară.
