Acțiune

Anuități, un rebus infinit care va fi de rezolvat de Consultanță

Ilustul jurist Sabino Cassese a subliniat că o simplă reglementare parlamentară nu poate reglementa regimul de pensie al persoanelor care nu mai sunt parlamentari sau nu au fost niciodată și că Consiliul de Stat a fost prea conform - Până la urmă, va fi la latitudinea Constituționalului Curtea să se pronunțe

Anuități, un rebus infinit care va fi de rezolvat de Consultanță

Comentând în Foglio avizul Consiliului de Stat cu privire la întrebările puse de președintele Senatului, Elisabetta Casellati, cu privire la anuitățile foștilor parlamentari, Sabino Cassese, la rândul său, a evidențiat un aspect critic, până în prezent neficut în mod adecvat. în dezbaterea stârnită de fatwa lui Roberto Fico. Citând jurisprudența Consultanței, din care a fost membru cu autoritate, Cassese arată că puterile normative (autocrinia) și jurisdicționale (autodichia) recunoscute de organele Senatului și Camerei nu pot fi operative față de cetățenii care nu numai că nu sunt. parlamentari mai lungi (foștii) dar care nici măcar nu au fost (titularii tratamentelor de reversibilitate). În esență, condiția de parlamentar nu este un statut juridic pe care o persoană îl poartă cu el pe viață (chiar dacă din tradiție și curtoazie care nu mai sunt justificate, el continuă să expună apelativul). Mandat reziliat, poate pentru o lungă perioadă de timp, sau legat de legături de familie cu un „”de cuius'' deja parlamentar, fiecare cetățean are dreptul de a face apel la judecătorul său natural. Pentru ca acest lucru să fie garantat, măsurile care îl privesc trebuie să fie stabilite prin mijloace legislative și nu printr-un regulament care să permită – susține fostul judecător constituțional – să rereglementeze anuitățile (Cassese amintește că această instituție a fost suprimată - pro rata - începând din 2012) plătite persoanelor care nu mai sunt deputate sau care au fost doar membri ai familiilor acestora.

Argumentul este puternic pe plan juridic și pune sub semnul întrebării legitimitatea sursei normative, nu pentru efectele acesteia (încălcarea unor drepturi subiective perfecte, iraționalitate, absența unor motive grave și extraordinare, lipsa protecției așteptării într-o situație juridică legitimă). , etc.), dar prin însăși natura sa. Practic, orice rezoluție a Consiliului Prezidențial al Senatului, precum cea adoptată deja de Cameră la inițiativa ayatollah-ului său suprem, ar fi invalidată printr-un abuz flagrant de putere. De altfel, dacă poate fi considerat admisibil (cum se confirmă și în opinia Consiliului de Stat) că în această chestiune controversată se intervine prin reglementare (așa s-a întâmplat întotdeauna), nu ar fi legitim, în opinia lui Sabino Cassese, să exercite împotriva cetăţenilor de rând a unei puteri autonome rezervate parlamentarilor în funcţie. În interviul său cu Foglio Cassese dezvoltă multe alte subiecte interesante. În primul rând, exprimă o critică severă a rolului (nu) jucat de organul suprem al justiției administrative. ''Este o părere care îmi amintește de Dumas și de ''Cei trei mușchetari'' – spune el – în special de ordinul scris cu propria sa mână de Richelieu ''.

Greșeala Consiliului ar fi fost să accepte „să dea un aviz în abstract fără a avea proiectul sau schița rezoluției, deci fără a cunoaște conținutul operativ al acesteia. A dat undă verde la ceva ce nu știa, răspunzând la trei întrebări care pot fi date... chiar și răspunsuri foarte diferite''. Această cale este admisă în aceeași părere. Consiliul de Stat scrie, care înființase chiar o comisie specială pentru redactarea textului: ''Ca etapă preliminară, se impune delimitarea sferei intervenției consultative a acestui Consiliu de Stat. Senatul nu și-a transmis propriul cadru de disciplină, așa că avizul acestei Comisii speciale nu poate decât să contureze tabloul juridico-constituțional care poate servi drept referință la intervenția propusă”. Mai simplu spus, Comisia a returnat mingea în terenul Consiliului Președinției Senatului. „Întrucât nu există un text operativ – părea să spună el – putem raționa doar asupra a trebui să fim mai degrabă decât a fii”. Adică râia este a ta, zgâriește-o singur. Problema este înainte de toate politică: abia după ce s-a rezolvat acest aspect cu o asumare clară a răspunderii – așa pot fi interpretate concluziile juristului – se poate face o disertație pe fond. Judecătorii vor trebui să decidă; dimpotrivă, diverse instanțe de judecată până la Consulta. Astfel – prezice Cassese – ''cei care au călărit pe justiție vor ajunge să-și petreacă zilele cu judecătorii acasă. Aşa se întâmplă cu cei care depăşesc în exercitarea atribuţiilor lor''.  

cometariu