Reveniți la investiții în cunoștințe și eliminați obstacolele din calea inovației. Guvernatorul Băncii Italiei, Ignazio Visco, vede în aceste două linii directoare cel mai bun și indispensabil remediu pentru a readuce Italia la creștere. PIB-ul italian pe cap de locuitor a sărit înapoi cu 30 de ani, revenind la nivelurile de la sfârșitul anilor 80, iar motivul, a explicat el în timpul discursului său la Esof (Euroscience Open Forum) de la Trieste, se datorează cu siguranță colapsului economiei din cauza pandemia de Covid19. Dar al doilea motiv, nu mai puțin important, este că din anii 90 creșterea țării a fost foarte slabă. De fapt, nicio altă economie mare avansată nu a înregistrat un salt înapoi atât de mare ca Italia. Ce să faci atunci pentru a reveni în top? Iată un rezumat al analizei și propunerilor guvernatorului.
- Rolul lui capitalul uman și inovația ca determinanți ai creșterii economice: decalajelor de cunoaștere datorăm creșterea lentă a PIB-ului din ultimii 30 de ani.
• Urgența Covidien-19 a afectat profund economia italiană: la jumătatea anului 2020, PIB-ul a revenit la nivelurile observate la începutul anului 1993. În termeni pe cap de locuitor, PIB-ul a scăzut la valorile înregistrate la sfârșitul anilor 80.
• Cel răspuns global a guvernelor, băncilor centrale și autorităților de supraveghere din majoritatea țărilor a fost imediată și extraordinară. Băncile centrale au folosit o gamă largă de instrumente pentru a asigura condiții monetare mai acomodative, pentru a contracara tensiunile pieței și pentru a sprijini împrumuturile pentru gospodării și întreprinderi.
• Este esențial ca acestea să fie implementate reforme care vizează crearea unui mediu mai favorabil afacerilor, creșterea calității și eficienței serviciilor publice, reducerea sarcinilor administrative și birocratice, reducerea poverii evaziunii fiscale, a corupției și a altor activități infracționale.
• O problemă de lungă durată în Italia este legată de nivelul scăzut al cheltuieli pentru cercetare și dezvoltare (C&D). Italia este printre țările cel mai jos clasate din OCDE, cu cheltuieli de 0,9% din PIB față de o medie OCDE de 1,7%.
• Cheltuielile reduse pentru cercetare sunt însoțite de investiții insuficiente în'instruire. În ceea ce privește dimensiunea cantitativă, datele arată că italienii nu frecventează școala suficient de mult. Dimensiunea calitativă a problemei educaționale afectează faptul că studenții italieni par să nu învețe suficient.
• Întreprinderile private au, de asemenea, un rol cheie de jucat. Reacția lor la transformarea enormă indusă de progresul tehnologic și globalizarea din anii 90 s-a reflectat în cererea de costuri mai mici cu forța de muncă, mai degrabă decât în investiții mai mari și mai adecvate în noi tehnologii. Acest lucru ar fi stimulat cererea de forță de muncă înalt calificată, posibil declanșând un ciclu virtuos al cererii și ofertei de învățământ superior.
• Inovația și formarea sunt modelate de structura sistemului de producţie extrem de fragmentat din Italia. „Piticismul” sistemului de producție italian este legat de capacitatea companiilor de a introduce bune practici manageriale, de a adopta noi tehnologii pentru a dezvolta inovația și de a investi în capitalul uman.
• Aceste caracteristici ale industriilor noastre influențează profund productivitatea medie a economiei. Firmele italiene mai mari sunt adesea mai productive decât firmele corespunzătoare franceze și germane, dar grupul foarte mare de firme mai mici este mult mai puțin productiv și scade media.
• O capacitate slabă de inovare, un nivel scăzut de capital uman și o predominanță a întreprinderilor mici au caracterizat Italia chiar și atunci când creșterea economică a fost rapidă. Doi factori au contribuit la oprirea redresării Italiei și la declanșarea declinului acesteia: în primul rând, lipsa capacității autonome de a inova pentru a alimenta creșterea economică; în al doilea rând, lumea s-a schimbat radical în ultimii 30 de ani, din cauza globalizării piețelor și a revoluției informaționale.
• Pe termen lung, un major productivitate este elementul cheie pentru dezvoltarea economică. Pentru o cale de creștere durabilă, măsurile necesare pentru a aborda problemele urgente create de actuala criză pandemică trebuie să fie însoțite de intervenții menite să abordeze obstacolele care împiedică inovarea.
• În ciuda limitărilor sale, PIB-ul pro-capita pare să aibă o corelație foarte puternică cu variabilele fundamentale pentru bunăstarea unei țări (corelație de peste 90 la sută a PIB-ului cu indicele de dezvoltare umană).
• Există o dimensiune în care PIB, cu toate acestea, nu funcționează bine ca măsură a bunăstării, adică a impactului său asupra mediului. Este timpul să direcționăm resursele și eforturile crescânde către se confruntă cu efectele secundare ale dezvoltării economice. Cunoașterea este din nou resursa cheie în care trebuie să investim pentru a face progrese economice în continuare, păstrând în același timp mediul.
