„Fii atent în Sardinia, fiul meu a scăpat. Toți prietenii copiilor lui, în vacanță cu ei, sunt pozitivi și acum și nepoții mei, care tocmai s-au întors în oraș, trebuie să facă un tampon”. „Nu mergeți în Costa Smeralda, toți vecinii noștri sunt pozitivi, blocați în carantină în casele lor de vacanță”. „Atenție la tinerii de pe plajă, cei din Pantogia sunt în izolare, dar toți vin aici”.
Am ajuns de la 24 în Sardinia și acestea sunt frazele care m-au întâmpinat. Puținii oameni pe care i-am întâlnit sau cu care am vorbit la telefon s-au gândit că ar trebui să mă avertizeze. Sentimentul este de panică larg răspândită. Încerc să nu-l observ și să mă comport așa cum am făcut întotdeauna chiar și în iulie, când am fost aici: masca și distanțele fac parte din viața mea de la sfârșitul blocării. Sunt din Bologna și Emilia a fost una dintre cele mai afectate regiuni, așa că am învățat să fiu riguroasă pentru a limita riscurile cât mai mult posibil.
Justific alarmismul prietenilor, care poate sunt în vacanță în altă parte, cu știrile de la jumătatea lunii august și aceea este petrecerea de la Porto Rotondo de la care ar fi plecat multe infecții, pozitive în stațiunea Santo Stefano și acum pozitive în rândul angajaților. a Miliardarului. Fapte care determină Regiunea să propună teste pentru cine intră și cine pleacă. Este corect sau nu? Nu stiu. Știu că mai avem de trăit cu acest pericol multe luni iar dacă nu vrem să intrăm din nou în panică și să ținem situația sub control, trebuie să ne ținem de liniile directoare ale celor care știu mai mult decât noi. Acest lucru, personal, mi-a permis să iau un avion, un feribot și să plec în vacanță. Oportunități care mi s-au părut un miraj în aprilie.
Întrucât am împărtășit cu toții aceeași experiență, acum mă întreb de ce fiul prietenului meu a fugit și nu s-a obosit să-și educe bine copiii despre cum să se comporte la sosire? Pentru că, înainte de a te întoarce în orașul tău, mergând cu feribotul sau cu avionul, nu și-a făcut băieții tăiați pe insulă, limitând astfel riscul răspândirii în alte locuri? De ce „cei din Pantogia”, dacă chiar sunt în carantină, merg la plajă? Nu e nimeni care verifică? Sau acest zvon este fals și inventat de cineva?
Probabil știri reale și știri false de dragul de a exagera o problemă deja enormă. Este un fapt care mă deranjează foarte mult și pe care îl găsesc necivilizat. Îmi dă aceeași senzație ca atunci când oamenii care sunt foarte supărați pe guvern strigă de pe acoperișuri că se evadează de taxe sau cer bonus, subliniind că nu au nevoie de ea: „Italia oricum nu merită nimic”. Dar nu suntem noi Italia? Este încă vechea problemă: cauți o scuză, cea mai ușoară, pentru comportamentul tău meschin. „Plouă, hoț de guvern!” este o glumă devenită un mod de viață.
Pe lângă avertismentele din afară, însă, m-au lovit în aceste 24 de ore și unele comportamente „din interior”. Înarmat poate cu optimism, dar și cu mască, am fost o dată la un restaurant, o dată la un bar și o dată la un club al cărui membru sunt. În iulie, în Sardinia, tot personalul sau chelnerii cu care am avut de-a face au purtat mască chiar și în aer liber. În aceste 24 de ore însă, în cele trei ocazii în care am fost nevoit să părăsesc perimetrul casei, muncitorii și-au ținut măștile jos, pe bărbie, ca în glume. Am încercat să solicit utilizarea corectă a acestor instrumente, cu harul de care sunt capabil și în toate cazurile am avut aceeași reacție de nerăbdare.
„Suntem aici să muncim și tu vii să te distrezi și aceasta este situația în care ne aflăm”. „Vom închide totul într-un timp”. — Îmi fac griji pentru mama. „Am nevoie de muncă, dar viața contează mai mult”. „Nu ai văzut ce se întâmplă? Știați că masca îmi dă apnee? Și atunci la ce folosește?" „Știi câți oameni vin aici fără mască?”. Nu voi răspunde mai departe de ce interlocutorii mei sunt destul de supărați și mi-e teamă că nu voi putea să mă fac auzit. Totuși, văd cât de mult resentimente există în iraționalitatea acestor argumente și comportamente. Desigur, eșantionul meu este limitat în timp și în număr.
Cu toate acestea, aș dori să le spun acestor oameni că, dacă rata de contagiune este în creștere, trebuie să fim și mai riguroși. Să nu-i pese pentru că virusul se răspândește, pentru că unii turiști s-au comportat prost și nu și-au educat adecvat copiii, este cel mai rău care se poate face. Cu siguranță nu o protejează pe mama chelnerului supărat, dimpotrivă o pune mai mult în pericol. Și nu servește la ștergerea a ceea ce s-a întâmplat până acum. Nu face decât să crească pericolul pentru toată lumea cei care sunt pe insulă. Dacă am încerca cu toții să facem cât se poate de bine unii pentru alții, am putea avea șanse, așa cum a fost și în iunie, când ne-am scos timid nasul din case, cu toate precauțiile necesare.
Știu, seamănă cu predica de duminică a cuiva care nici măcar nu are autoritatea să o facă. Cu toate acestea, cred că în astfel de momente, a respira adânc (din mască când ești singur) înainte de a vorbi și a acționa este cu adevărat esențial.
