Mai întâi autoritatea de supraveghere a băncilor centrale, acum mecanismul de restructurare a instituțiilor de credit. Acestea sunt cele două blocuri principale care vor alcătui viitoarea uniune bancară. În ciuda acordului general asupra ambelor, la care sa ajuns în urmă cu un an, Germania continuă să pară perplexă, invocând probleme tehnico-juridice pentru a împiedica implementarea lor rapidă.
În ultimele zile, așa-numitul Mecanism unic de rezoluție (Srm) a fost vizat în special de criticile teutone. Potrivit propunerii Comisiei UE prezentată miercuri de comisarul pentru piața internă, Michel Barnier, decizia de recapitalizare, restructurare sau închidere a unei bănci din zona euro ar trebui să revină de acum înainte Bruxelles-ului. Cu alte cuvinte, o agenție europeană cu trei sute de angajați ar avea puterea de a decide soarta fiecărei instituții, ocolind autoritățile naționale.
Dar mai sunt. În cadrul consiliului de conducere al agenției, Comisia UE ar fi în unele cazuri înzestrată cu puterea de a decide în mod autonom, fără a lua în considerare pozițiile reprezentanților guvernelor naționale. Ar fi o chestiune nu mică de importanță de la metoda interguvernamentală la metoda comunitară, care a rămas în umbră încă de la începutul crizei datoriilor.
Berlinul este pe picior de război. Cu ea, de asemenea, Haga, Tallinn, Bratislava și Helsinki. Pentru nemți, problema este dublă. Pe de o parte, observatorii mai maligni subliniază că Germania nu are niciun interes să-și supună băncile, care sunt de multă vreme printre cele mai opace din Europa, unei supravegheri terțe. Cu atât mai mult dacă, până la urmă, nu a avut nicio putere de veto, ci chiar a trebuit să se supună deciziilor luate de birocrații UE. Pe de altă parte, un astfel de organism nu ar fi legitimat democratic și ar risca să fie respins de Tribunalul Constituțional de la Karlsruhe.
Iată de ce în cercurile executive germane se vorbește despre transferul acestei competențe către MES, deja ferm în mâinile germane și ale cărui decizii trebuie anticipate prin rezoluții de autorizare ale Bundestagului. La aceasta se adaugă și teama că uniunea bancară va deveni Transferunion de temut în mai multe rânduri în ultimii ani, prin care banii contribuabililor germani ar urma să fie folosiți pentru refacerea instituțiilor de credit din sudul Europei. Ca să nu mai vorbim, în sfârșit, de faptul că mulți membri ai majorității creștin-liberale sunt per se sceptici față de temeiul juridic al propunerii Comisiei.
Barnier întemeiază necesitatea creării unui astfel de organism pe articolul 114 TFUE, care atribuie UE competența de a emite acte legislative menite să garanteze funcționarea pieței interne. Pentru Barnier, un sector bancar sănătos ar fi o condiție fundamentală pentru a avea o piață internă funcțională. Dar sunt cei care se îndoiesc de corectitudinea interpretării sale. Cu toate acestea, nici o modificare a tratatului nu pare a fi o opțiune viabilă. Ar dura prea mult, frustrând orice așteptare, nu în ultimul rând a președintelui BCE, Mario Draghi, de a avea o uniune bancară activă cât mai curând posibil.
