Rapoartele Eurostat indică faptul că Italia este semnificativ în urma mediei țărilor europene în ceea ce privește utilizarea comerțului electronic (29%, în medie europeană de 59%) și a guvernării electronice, înțeleasă ca interacțiune online între cetățeni și administrațiile publice (21% din o medie europeană de 41%).
Potrivit raportului Assinform 2013, pe baza datelor elaborate de Politehnica din Milano, piața italiană de comerț electronic în 2012 ca valoare (9,7 miliarde; schimburi afaceri/consumator) reprezintă o șapte parte din cea engleză (echivalentă cu peste 60 de miliarde). euro), un sfert din cel german și mai puțin de jumătate din cel francez. Mai general, adică luând în considerare piața globală a produselor, serviciilor și conținuturilor legate de digital (Global Digital Market), raportul Assinform indică o tendință negativă pentru Italia din punct de vedere valoric în ultimii doi ani considerați (2011 și 2012; aproximativ -2). % în fiecare an) și în orice caz o pondere relativă a aceleiași piețe în comparație cu produsul intern care vede Italia mult sub media europeană și mondială.
Deși această situație este îngrijorătoare, deoarece arată dificultăți în adaptarea sistemului nostru la dinamica impusă întregii planete de dezvoltarea tehnologiilor bazate pe digital, pe de altă parte reprezintă și o mare oportunitate și o provocare pentru creștere. De fapt, există cu siguranță marje importante de îmbunătățire, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii, și tocmai asupra acestui lucru aș dori să mă concentrez cu câteva notații scurte.
Întârzierea în comerțul electronic corespunde în primul rând unei întârzieri în furnizarea de bunuri și servicii online de către companii. Pot fi identificate numeroase cauze ale acestei situatii, asupra carora s-ar putea actiona, dar un impuls sigur catre crestere in ceea ce priveste oferta ar fi asigurat de interventii legislative si de reglementare care vizeaza o radical simplificarea tranzacțiilor online și a obligațiilor aferente.
Pentru tranzacțiile online cu cumpărători finali (consumatori/utilizatori) de o cantitate limitată, de bunuri virtuale sau nu, care rămân, prin urmare, sub un anumit prag valoric, de exemplu, s-ar putea stabili o scutire absolută de obligații contabile și fiscale, precum emiterea de o factură sau documente similare. Tranzacțiile de valoare modestă care au loc în orice caz online trec prin canalul bancar, cu efect de înregistrare a mișcărilor individuale și posibilitatea verificării ulterioare în cazul unor controale fiscale sau contabile, chiar și cu entitățile care gestionează monedă electronică. Simplificarile de acest fel ar reduce costurile de management, care pot reprezenta o povara considerabila pentru firmele mici si mijlocii, fara a face imposibila reconstituirea tranzactiilor intervenite. Cu toate acestea, marile companii ar putea rămâne supuse unor regimuri mai stricte, presupunând că însăși dimensiunea organizației lor impune încă metode mai complexe de ținere a conturilor.
Reducerea obligațiilor administrative pentru tranzacțiile sub anumite praguri și care privesc întreprinderile mici și mijlocii ar avea și un alt efect: reducerea datelor cu caracter personal pe care este obligatoriu să le solicite consumatorilor finali. S-a constatat că necesitatea furnizării unor astfel de date este una dintre principalele cauze de neîncredere din partea utilizatorilor. În cele din urmă: mai puține date pe care companiile trebuie să le solicite și să le păstreze; costuri mai mici de management și securitate pentru rețele și baze de date; mai puțină neîncredere din partea consumatorilor.
Sectorul plăților online ar putea fi, de asemenea, afectat de simplificări și stimulente, cu efecte benefice pentru comerțul electronic. Unii doresc adesea să impună plăți în monedă electronică, dar calea corectă pare să fie cea a stimulentelor. Legiuitorul și instituțiile bancare înseși ar trebui să se angajeze să facă mai convenabile microplățile și plățile online și cu bani electronici bancar sau virtuali, adresându-se nu numai consumatorilor, ci și afacerilor. În acest sens, măsurile legislative și de reglementare stimulative par cu siguranță posibile.
Chiar și în ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal sunt posibile simplificări și clarificări, fără ca aceasta să însemne încălcarea drepturilor fundamentale. Tema datelor personale este aproape întotdeauna abordată de mass-media, de lideri de opinie si de catre legiuitor in cautarea consimtamantului usor, exclusiv din punct de vedere al „protectiei” persoanelor, al protectiei fata de pericolele intalnite in navigatie si in transmiterea datelor catre firmele care le colecteaza. La această dimensiune a „apărării împotriva amenințărilor” reprezentată de prelucrarea datelor și apariția Datele mari (un termen care, din păcate, evocă Big Brother a memoriei orwelliene) și care se hrănește cu temeri adesea nejustificate, ar trebui să fie însoțită de recunoașterea valorii datelor și a utilizării pe care companiile o pot face, tot în beneficiul celor care furnizează datele. În Statele Unite, serviciile legate de colectarea, prelucrarea și schimbul de date cu caracter personal reprezintă un sector economic de mare importanță, în care își desfășoară activitatea companiile multinaționale care angajează zeci de mii de muncitori. În Europa, prelucrarea datelor cu caracter personal este văzută ca o sursă de amenințări continue la adresa drepturilor cetățenilor. Avantajul strategic și competitiv pe care această resursă îl oferă companiilor de peste mări a fost pierdut din vedere. O reechilibrare a acestei abordări, combinată cu o simplificare a obligațiilor pentru companii, deja posibilă cu legislația europeană și italiană neschimbată, ar ajuta la restabilirea valorii prelucrării datelor care în Italia (dar problema, după cum am menționat, are dimensiuni europene) este încă negat.
În sfârșit, e-guvernare. Nici în acest domeniu simplificarea nu pare să fie cuvântul de ordine, când ar trebui să fie. Citiți doar legislația întortocheată cu privire la semnăturile digitale sau impunerea în Italia a sistemului de poștă electronică certificată, necunoscut de cea mai mare parte a lumii. Intervenții la scară largă sunt în construcție (cum ar fi Serviciul Public Identitate Digitală), dar sectorul în care acțiuni concrete par deja posibile este cel al digitizării și accesibilității enormelor active informaționale deținute de AP central și de nenumăratele sectorului public. corpuri. Tot în acest caz este vorba de conștientizarea valorii datelor în societatea informațională. O valoare care se dezvăluie și se dezvăluie prin punerea la dispoziția inițiativei private a resursei reprezentate de datele în sine în formă digitizată, fără ca mâna publică să-și piardă controlul. Datele ca bun comun, să fie făcute accesibile prin standarde care favorizează interoperabilitatea și deschiderea, evitându-se crearea de monopoluri și structuri închise, cu excepția măsurii și a timpului strict necesare digitalizării bunurilor publice, când aceasta este intenționată sau forțată. să plaseze investițiile relative pe cheltuială privată. Nu lipsesc instrumentele de reglementare, atât europene cât și naționale, de aceea este necesar ca administrația publică să se pună efectiv în slujba acestei operațiuni, urmărind interesele generale și cu o viziune largă.
