„De data aceasta este diferit”, se arată în sloganul lansat la începutul acestui an de Parlamentul European pentru a încuraja milioane de europeni - uzați de șase ani de criză economică și dezamăgiți de o Europă care s-a dovedit prea fragilă și dezunită pentru a face față eficient unui șoc atât de mare – să meargă la vot la sfârșitul lunii mai pentru a alege partidele și oamenii cărora să le încredințeze sarcina grea (și disperată?) de a reporni economia și măcar de a opri scăderea progresivă de neoprit a ocupării forței de muncă.
„De data asta este diferit” ar putea fi, de asemenea, de ce nu? – rezumatul programului de lucru al noii Comisii Europene care își va prelua mandatul mâine, 2009 noiembrie, la Palatul Berlaymont din Bruxelles, avându-l la cârmă pe fostul premier luxemburghez Jean-Claude Juncker. Cu alte cuvinte, candidatul din formația politică, Partidul Popular European (centru-dreapta), care obținuse cel mai mare număr de voturi la alegerile din mai și care, ca urmare a noilor reguli introduse de Tratatul de la Lisabona ( decembrie XNUMX), a fost supus controlului Parlamentului de la Strasbourg care la sfârșitul lunii iulie l-a ales, cu o majoritate bună, dacă nu covârșitoare, la președinția Comisiei.
Că de data aceasta ar putea fi cu adevărat diferit, în sensul că Comisia reușește să se transforme într-un adevărat guvern al Uniunii Europene, este cu siguranță sub auspiciile lui Juncker, un politician de lungă durată, un mediator priceput capabil, totuși, să venind cu o hotărâre fermă care poate să-și surprindă și uneori chiar să-și înlocuiască interlocutorul. Dar cât de probabil sunt așteptările lui Juncker să se materializeze într-un moment istoric în care, ca să citez un fapt cu care guvernanții europeni sunt forțați să-l facă față, mai mult sau mai puțin o treime dintre europarlamentarii sunt ocupați să încerce să „demoleze” Europa? Și atunci care sunt perspectivele Comisiei?
Socialistul german Martin Schulz, președintele combativ al Parlamentului European - reales deputat după ce a pierdut provocarea împotriva lui Juncker pentru conducerea Comisiei, deoarece socialiștii și democrații la alegerile din mai nu au reușit să depășească popularul - a declarat într-o conferință de presă în Strasbourg, imediat după alegerea noii Comisii, că „asistăm la începutul unei noi etape, a unui proces cu dimensiune constituțională care modifică structura contextului instituțional”. Și și-a asigurat „sprijinul deplin” Comisiei Juncker.
Înseamnă asta că drumul Executivului de la Bruxelles va fi liber de obstacole? După toate probabilitățile, o astfel de ipoteză ar trebui exclusă. În primul rând, în lumina momentului istoric prin care trece lumea, și mai ales Europa. Gândiți-vă doar la izbucnirile de război care s-au aprins la porțile Uniunii Europene: în Ucraina, în Siria, în Libia și mai la sud în unele state din Africa centrală. Apoi sunt problemele legate de aprovizionarea cu energie și protecția mediului. Și, în casa noastră (a se citi: în Italia, chiar dacă nu numai), imigrația, în special șomajul în rândul tinerilor, motorul creșterii economice care nu se va reporni, robinetele de credit către companii s-au închis în esență.
Iar întrebările referitoare la echilibrul dintre instituțiile europene rămân mereu deschise. Cu ponderea Parlamentului care, pe baza regulilor introduse de Tratatul de la Lisabona, tinde să se întărească în fiecare zi în timp ce Consiliul (expresie directă a statelor membre UE) rezistă cu înverșunare. Un conflict mereu deschis care își găsește în mod inevitabil și probabil va continua să găsească ecouri în cadrul Comisiei. Ale căror membri se găsesc uneori în dificultatea de a fi nevoiți să aleagă între propriile convingeri, orientările partidului de care aparțin și solicitările venite din partea statului care i-a desemnat.
Un capitol separat, deci, este cel referitor la bugetul pe 2015, o chestiune de mare actualitate care este în prezent examinată de comisia de conciliere, reunită după ce Adunarea de la Strasbourg a respins reducerile drastice propuse de Consiliu, numindu-le „arbitrare”, ceea ce se referă, printre altele, la inovare, cercetare, infrastructuri mari, afaceri mici, energie. Și acum, dacă se ajunge la un acord în comisia de conciliere, bugetul va merge la vot la Strasbourg în ședința plenară de la sfârșitul lunii noiembrie. În caz contrar, mingea va reveni Comisiei, care va trebui să prezinte o nouă propunere.
Acestea sunt nodurile pe care Comisia este acum chemată să le dezlege. O Comisie a cărei structură și organizare a muncii au fost schimbate radical de Jean-Claude Juncker. Cine a conceput un sistem complex de control și echilibru între comisari, vicepreședinți, prim-vicepreședinte și președinte, care în comisia parlamentară pentru afaceri economice și monetare nu a înțeles „cine face ce” și i-a pus întrebarea lui Schulz. Care i-a scris lui Juncker o scrisoare nu atât de duioasă pentru a-l întreba care sunt competențele și mai presus de toate responsabilitățile a patru comisari (Dombrovis, Hill, Moscovici și Katainen) și căruia îi este repartizată reprezentarea externă a Comisiei.
Scrisoare la care președintele Comisiei i-a răspuns cu o scrisoare politicoasă, cu un ton imperturbabil, totuși de cel puțin două ori mai lungă, în care în esență confirmă totul. Și asta înseamnă, în cele din urmă, că ultimul cuvânt este numai al lui; cu excepția însă doar a lui Frans Timmermans, prim-vicepreședintele, socialist, de fapt alter ego-ul popularului Juncker. O organigramă care în clădirile instituțiilor europene, la Bruxelles, Strasbourg și Luxemburg, i-a făcut pe mulți dintre oficialii de cel mai înalt nivel să dea gura, năuciți într-un adevărat vârtej care va avea nevoie de timp pentru a se epuiza. Și să înțeleg cu adevărat dacă, cel puțin în ceea ce privește Comisia, „de data aceasta este diferit”.
