Încă patruzeci și cinci de milioane pentru Horizon 2020, programul european de cercetare și dezvoltare al cărui buget tocmai fusese „limitat” în favoarea planului Juncker de încurajare a investițiilor în următorii trei ani. Alte 32 pentru creșterea fondurilor alocate politicii externe, 16 pentru programul de schimb de studenți Erasmus+ și, în sfârșit, „mică schimbare” rămasă pentru agențiile de supraveghere bancară și Frontex (controlul frontierelor externe). Dar, mai presus de toate, cele 4,8 miliarde de euro destinate să uşureze lista foarte lungă a facturilor restante şi încă neachitate de către Comisia Europeană au fost cheia de boltă care a făcut, luni seară, deblocarea in extremis a dura confruntării dintre Parlamentul European şi Consiliul European. privind modificările la bugetul din acest an și la cel pentru 2015. În ceea ce privește ultimul document, compromisul ajuns luni între negociatorii Parlamentului și cei ai Consiliului ne spune că totalul angajamentelor a fost adus la 145,3 miliarde în timp ce cel al plăților a fost stabilit la 141,2 miliarde.
Așadar, cu excepția unor întorsături complet improbabile, documentul financiar al UE pentru anul viitor își va încheia călătoria accidentată săptămâna viitoare cu aprobarea definitivă de către Adunarea de la Strasbourg în ultima sesiune plenară din 2014, programată în perioada 15-18 decembrie. Pasaj a fost deja precedat ieri de daul Coreper, Comitetul Reprezentanților Permanenți (ambasadorii la UE ai celor 28 de state membre). Un da care va fi urmat de votul Comisiei parlamentare de buget care va ține o ședință extraordinară joi, 11, pentru a-și exprima și o opinie oficială asupra acordului înainte de votul final în plen săptămâna viitoare. Se va evita astfel recurgerea la exercițiul provizoriu care ar fi „fixat” cheltuiala lunară în limita insurmontabilă a douăsprezecea parte din totalul anului care urmează să se încheie.
„Obiectivul principal al parlamentului a fost reducerea muntelui de facturi neplătite. Nu s-a mai putut - este comentariul liberal-democratului francez Jean Arthuis, președintele Comisiei pentru buget, care a condus delegația Adunării de la Strasbourg în această ultimă confruntare cu cea a Consiliului asupra previziunilor de cheltuieli pentru 2015 și a plății. de restanțe pentru anul în curs – continuă să amâne pentru anul următor, și așa mai departe, la infinit, soldul facturilor față de subiecții care au încheiat contracte regulate cu Comisia Europeană”. O întrebare obiectiv dramatică mai ales pentru creditori, care și-au văzut datorii crescând, deja împovărați de efectele unei crize din care Europa nu poate să se iasă; dar și pentru credibilitatea însăși a Comisiei în rolul său de partener de încredere al companiilor implicate în implementarea proiectelor cofinanțate de UE.
Mărimea datoriei în creștere a Comisiei, care nu a putut să-și plătească creditorii ca urmare a înghețării fondurilor, era acum enormă. În 2010 acestea se ridicau la 5 miliarde, la începutul acestui an ajunseseră la 23,4 miliarde. „O povară nesustenabilă pentru cei angajați să lucreze pentru Europa, și în special întreprinderile mici și mijlocii, administrațiile locale, organizațiile neguvernamentale”, subliniază socialistul spaniol Eider Guardiazábal Rubial, raportor pentru proiectul de buget 2015. El adaugă: „ Chiar dacă cele 4,8 miliarde din acordul la care sa ajuns este o cifră considerabilă, ne-am fi dorit mai mult”.
Iar deputatul liberal-democrat belgian Gérard Deprez, care a condus delegația Parlamentului în această ultimă confruntare cu cea a Consiliului pe problema facturilor neplătite, crește doza. „Deocamdată, e în regulă. Dar acum vrem să știm cum intenționează Comisia să reducă în continuare restanța până la sfârșitul anului 2016”. De altfel, deputații care au negociat cu Consiliul în numele Parlamentului European au împărtășit acordul de luni seară cu condiția, însă, ca Comisia să prezinte (de îndată, trebuie să ne imaginăm) un proiect care să reducă în doi ani „la un nivel acceptabil. ” masa facturilor neachitate încă.
„Cu acordul asupra bugetului pe 2015 și mai ales asupra modificărilor aduse celui din anul curent – observă Giovanni La Via, membru al Comisiei parlamentare pentru buget, precum și președinte al Comisiei pentru mediu, protecția consumatorilor și sănătate publică – am reușit pentru a depăși intransigența unor state membre și pentru a asigura fondurile pentru plata facturilor pentru anul în curs. Pe lângă evitarea unui deficit bugetar și întâmpinarea protestelor întemeiate ale unui număr incalculabil de beneficiari neplătiți”.
„La finalul negocierilor dintre Parlament și Consiliu, se poate afirma – în opinia ministrului nostru Economiei Pier Carlo Padoan – că s-a realizat un fel de cuadratura a cercului datorită depășirii a trei provocări cruciale: decontarea facturilor restante, protejarea eforturilor statelor membre UE pentru consolidarea finanțelor publice, implementarea unor stimuli indispensabili pentru crearea de locuri de muncă și generarea de creștere pentru viitor”.
În problema facturilor neplătite, confruntarea dintre cele două instituții europene cărora Tratatul de la Lisabona din 2009 le-a atribuit sarcina de „colegislare” este în derulare de ceva vreme. Și s-a transformat într-un adevărat remorcher: pe de o parte organismul care reunește guvernele celor 28 de state membre ale Uniunii, pe de altă parte cel în care reprezentanții, aleși prin vot universal direct, de o jumătate de an. miliarde de cetățeni europeni. Un remorcher inevitabil dur, mai ales în problemele care au repercusiuni asupra cheltuielilor europene (al căror buget este egal – merită să ne amintim – doar XNUMX% din produsul intern brut al celor douăzeci și opt). Cu atât mai mult într-o perioadă de criză economică și financiară severă precum cea care încă nu s-a încheiat în Europa.
Pe scurt, contextul este întotdeauna critic și amenință să fie în continuare așa. Întrucât pătura riscă să se scurteze din ce în ce mai mult atâta timp cât, în fața cheltuielilor în creștere, valoarea veniturilor va rămâne în esență stabilă (dacă nu va scădea din cauza reducerii fondului de resurse pe care trebuie să le alocate procentele de către statele membre). fie calculată pentru Uniunea Europeană). Cheia ar putea fi atunci identificarea „resurselor proprii” ale UE: o chestiune nerezolvată niciodată la a cărei soluție este lucrată de o comisie, prezidată de Mario Monti, înființată cu mai mult sau mai puțin în urmă cu un an de Martin Schulz, președintele Parlamentului European. Parlament. Iar o ipoteză – susținută de unii, dar opusă de alții – ar putea fi cea a instituirii unei taxe europene pe tranzacțiile financiare. După cum se poate imagina, acest obiectiv nu este tocmai ușor de atins într-o Europă în care procesul de integrare început în urmă cu peste o jumătate de secol s-a oprit la jumătatea drumului și, într-adevăr, astăzi este contestat de un val eurosceptic îngrijorător care găsește susținători în guverne și în parlamentele naționale și europene și într-o pondere nemarginală a cetățenilor.
