Afacerea ruinoasă, dar încă neîncheiată a celor patru bănci mici, a determinat mulți comentatori să solicite o mai mare transparență pe piețele financiare. Prin urmare, transparența ar fi condiția necesară și suficientă pentru ca economisitorii să poată face alegeri în cunoștință de cauză cu privire la combinațiile de risc și randamentul investiției pe care urmează să o facă. Succesiunea celor mai dezastruoase evenimente financiare a contribuit la considerarea inadecvată a legislației privind piețele financiare, menită tocmai să garanteze că investitorul este corect și deplin informat.
Pentru a nu ne gândi doar la un ansamblu indistinct de piețe financiare, trebuie menționat că expresia „transparența piețelor financiare” trebuie să se refere la cel puțin două piețe distincte: cea primară și cea secundară care, deși strâns împletite, necesită reglementări diferite. Prima necesită reguli de transparență menite să informeze piața despre bilanțul emitentului și în special despre conduita și strategiile directorilor acestuia.
Al doilea impune ca informațiile să se refere în principal la natura, bilanțul și comportamentul intermediarului financiar care negociază valorile mobiliare emise de emitent, mai ales pentru a preveni conflictele de interese în situația în care intermediarul este și un operator multifuncțional, întrucât se întâmplă de obicei, și nu doar un broker pur. În orice caz, pentru ambele piețe, așa cum este scris în manualele de finanțare bine ordonate, economisitorul trebuie întotdeauna să fie rațional în alegerile sale.
Paradigma raționalității investitorului bine informat stă la baza pregătirii reglementărilor de supraveghere… Este o moștenire a economiei neoclasice care se considera nu o simplă disciplină în domeniul științelor umane, ci o disciplină la egalitate cu fizica și matematica sa fie aplicata societatii si alegerilor operatorilor economici. Care este rațiunea HFT, Hight Frequency Trading, rămâne un mister pentru mine.
Studiile de neuro-economie și finanțe comportamentale (pentru toate vezi eseurile I de S. della Vigna, Psychology and Economics: Evidence from the Field, Journal of Economic Literature 2009, 47:2, 315–372; M. Rabin, A perspective on psychology and economics. Alfred Marshall Lecture, European Economic Review 46 (2002) 657 - 685.), contestă în mod notoriu paradigma neoclasică a raționalității alegerilor individuale și, în schimb, cred, cu o altă paradigmă, că comportamentul economisitorilor se datorează, de exemplu, dar fără a pretinde că este complet, la: a) efectul de „turmă”, altfel cunoscut sub denumirea de efectul guru, prin care investitorul, conformându-se cu opiniile, deseori exaltate în presă, ale majorității operatorilor sau analiștilor financiari sau a investitorilor mari, urmează tendințe pe termen scurt caracterizate de volatilitate ridicată a prețurilor; b) efectul de zvon, adică se cumpără în urma zvonurilor (evenimente incerte și doar probabile) de pe piață și se vinde atunci când știrile efective sunt date pe piață; c) efectul de ancorare, adică se presupune că performanța valorilor mobiliare poate fi legată de evenimente trecute (așa-numita „ancorare”) care condiționează raționalitatea alegerilor ulterioare; d) efectul emoțional, prin care deciziile sunt luate la nivel emoțional și, prin urmare, tendențial irațional, sau bazate pe prejudecăți cognitive; e) efectul de anunț prin care își asumă un comportament bazat pe ipoteza conform căreia prețurile pieței se mișcă nu pe baza datelor fundamentale ale companiilor, ci pe baza abaterii acestor date de la așteptările presupuse raționale.
Aceleași studii au evidențiat, de asemenea, că mulți antreprenori și manageri sunt afectați cel puțin de: a) excesul de încredere, ceea ce îi determină să subestimeze riscurile de piață, de companie, de contrapartidă și așa mai departe; b) erori pentru deciziile adoptate cu referire la eșantioane statistice care nu sunt reprezentative pentru univers și deci evenimentele luate în considerare sunt dispuse pe cozile subțiri ale distribuțiilor probabilistice: astfel probabilitatea de succes este supraestimată; c) nedorinţa şi aroganţa de a nu reconsidera deciziile luate în trecut al căror eşec este atribuit unor factori externi şi nu greşelilor făcute de unul singur.
În concluzie, dacă cele de mai sus au fost chiar parțial plauzibile, cele mai recente evenimente de pe piețele financiare care scot în considerare raționalitatea subiacentă supravegherii, informațiile prezentate în prospectele informative și prezumția de raționalitate a investitorului aduc în minte celebrul aforism al lui Peter Metastasio: chiar și transparența finanțelor și raționalitatea alegerilor sunt ca fenixul arab „că există, toată lumea spune așa; unde se află, nimeni nu știe”.
