Nu putea fi decât zelul scribului ministerial, dar este în schimb indicația unei culturi arhaice, bine înrădăcinată în rândul italienilor.
Definiția „rudelor” cuprinsă în Dpcm din 4 mai 2020 a fost asta:
«Călătoriile au voie să întâlnească numai rudele, care trebuie considerate printre mișcările justificate de necesitate» și, în afară de sintaxa șubredă, precizează: «Aria la care se poate referi termenul de „rude” poate deriva indirect, sistematic, de regulile de rudenie și afinitate, precum și de jurisprudența în materie de răspundere civilă. În lumina acestor referințe, trebuie avut în vedere că „rudele” la care se face referire în Dpcm includ: soții, partenerii de coabit, partenerii de uniuni civile, persoanele care sunt legate printr-o legătură afectivă stabilă, precum și rudele până la al șaselea grad (cum ar fi, de exemplu, copiii verilor între ei) și înrudiți până la gradul al patrulea (cum ar fi, de exemplu, verii soțului)".
Însăși alegerea cuvântului „rude” dezvăluie distanţa faţă de lexicul modern cunoscut de mulţimi. În Franța – ce diferență – din 11 mai „rudele și prietenii” se întâlnesc, punct. În curând se va întâmpla și nouă, dar merită să ne oprim asupra distincțiilor italiene, tocmai pentru că ele dezvăluie o cultură mai apăsătoare şi mai puţin liberală.
Ar putea la fel de bine să adopte o regulă neutră precum cea a plăcuțelor de înmatriculare alternante, pare și impare, ca în criza petrolului din 1973? Nu, insistența asupra „rudelor” este orice altceva decât neutră, dezvăluie el viziunea unei societăţi ordonate după sânge şi pământ, Blut und Boden dragă lui Goebbels, moștenită de Liga Nordului Italiană și răspândită printre milioane de italieni. În această viziune am fi legați de rude biologice și asemănătoare dar nu de prieteni, de săteni, dar nu de străini sau colegi de muncă sau vecini. È o cultură rasistă, bun pentru vremuri străvechi, dar depășit de relațiile libere și poate fluctuante create, teoretic, de motto-ul revoluționar din 1798 «liberté, égalité, fraternité» și, în practică, de revoluția industrială care are nevoie de o societate deschisă și democratică.
În secolul XXI suntem cufundați în globalizare, care deschide toate porțile lumii, a ne referi la „sânge și pământ” echivalează cu a nega evoluția relațiilor umane și a ne opune afinităților personale, cu pretenția de a regla obiceiurile private. . În numele lui, și în teroarea dezordinii, cuplurilor homosexuale le este interzis să adopte, prescripțiile sunt răsturnate asupra cetățenilor de parcă ar fi copii de „îndreptat” sau obiecte de pus în ordine pe rafturi.
Episodul „rudelor” din Dpcm este perla unei serii tradiționale de cenzură și vetouri care pătrund în viața privată, născută din mentalitatea unui stat etic - și nu a unuia democratic - care propune punctual să reînvie bordeluri, care adoră cenzura, care a pedepsit penal adulterul feminin până în 1968 și a zguduit crima de onoare până în 1981, care împiedică alegerea când și cum să se încheie cu viața pământească în caz de suferință extremă, care perpetuează diferențele de gen la acasă, unde majoritatea femeilor se luptă, sau la locul de muncă, unde accesul femeilor și inegalitatea salarială sunt cele mai rușinoase din Europa.
Starea etică pândește acolo, gata să limiteze responsabilitatea personală care ia puterea celor puternici și controlul controlorilor (și îi lasă pe scribii ministeriali inactivi). A doua jumătate a secolului al XX-lea a demolat statul etic din lumea occidentală cu un târnăcop într-un triumf pe care în 1969 premierul canadian Pierre Trudeau l-a rezumat în memorabilă frază „nu mai este loc pentru stat în dormitoare”. Dar adepții sângelui, ai pământului, ai stării etice nu renunță și sunt acum aproape de noi, gata să dicteze regulile pentru conviețuirea de mâine, după dezastrul Covid 19.
Fiecare pandemie este traumatizantă, povestește istoria și o spun înțelepții (care vor impune în curând „schimbări în comportamentul individual, în obiceiurile sociale” Salvatore Rossi le reamintește cititorilor FIRSTonline despre acest lucru, preşedintele TIM). După ciumele secolului al XIV-lea, cu populația europeană aproape înjumătățită, deficitul de forță de muncă a permis țăranilor să-și negocieze salariile, iar necesitatea demografică a permis femeilor să se căsătorească fără acordul feudalului. Cu un secol în urmă, masacrul bărbaților din Marele Război și devastarea gripei spaniole au deranjat piața căsătoriilor, dominată de puținii bărbați supraviețuitori și au lăsat milioane de tinere singure și fără copii.
Ce se va întâmpla după pandemie nu se știe, iar exercițiile profetice nu sunt foarte credibile pentru că preferă culorile sumbre și se concentrează pe scenariul economic. Sigur, factorii economici vor modela noua societate, dar dacă începem deja împovărați de prejudecățile care limitează libertatea de relație și acțiune, vom rămâne prizonierii capului mic al unui scrib de minister.. Concentrarea atenției asupra PIB-ului este înșelătoare, așa cum explică bine David Pilling în cartea sa despre iluzia creșterii, tocmai pentru că neglijează orice alt aspect al coexistenței civile. Ar fi util să reflectăm asupra valorii și puterii relațiilor personale, încrederii și solidarității: sondajul realizat la Oxford de Timothy Garton-Ash dezvăluie că 53% dintre tinerii europeni își doresc o putere puternică pentru a aborda criza climatică și nu au încredere în cei puțin anarhici. , o democrație puțin individualistă dar mai presus de toate ineficientă pe care o are în fața ochilor. Ineficient deoarece este ancorat în tiparele trecutului, iar unul dintre aceste tipare include cu forță disciplina relațiilor umane. De obicei, societatea italiană este surprinsă, surprinsă de schimbări: în 1970, odată cu apariția divorțului, s-a avut în vedere catastrofa a milioane de soții abandonate, dar de atunci, majoritatea soțiilor au cerut libertate. Grefierii ministeriali prosperă sub umbrela statului etic, dar acea umbrelă, întărită pe modelele trecutului și pe prejudecățile străbunicilor, trebuie închisă, evitată ca un virus, pentru că redresarea vieții civile după pandemie are nevoie. aer curat și imaginație creativă.
