O mare parte a circuitului financiar internațional a fost de multă vreme caracterizată de rate negative ale dobânzii. Deschis de băncile centrale din Suedia și Danemarca, acest scenariu neobișnuit a căpătat o dimensiune internațională din iunie 2014 odată cu decizia BCE de a poziționa remunerația plătită pentru depozitele overnight primite de bănci în teritoriu negativ. În februarie anul trecut, această orientare a fost împărtășită și de către Banca Japoniei.
Rezerva Federală, pe de altă parte, continuă să remunereze pozitiv rezervele în exces deținute de instituțiile de credit. În ciuda creșterii sarcinii necesare (la -0,40% din martie trecut), depozitele băncilor din zona euro la BCE au crescut la niveluri record. Această tendință este determinată de cantitate în creștere de obligațiuni suverane cu randament negativ, o consecință a politicilor de cumpărare implementate de ceva timp de numeroase bănci centrale (BCE și BoJ în frunte). O scădere bruscă a randamentelor a fost observată și pe piața obligațiunilor corporative de câteva luni.
Pe măsură ce lunile trec, dezbaterea asupra oportunității și eficacității acestei abordări de politică monetară crește. Cei care o susțin subliniază că scăderea randamentelor financiare nu este un fenomen recent dar a început în urmă cu câteva decenii: problema nu sunt ratele scăzute, ci deflația care, dacă va continua, face orice formă de datorie nesustenabilă. În schimb, cei care iau o poziție critică consideră că alegerile BCE subminează perspectivele de dezvoltare ale zonei euro pentru că împiedică derularea „procesului de distrugere creativă”, adică cel care duce la eliminarea companiilor fără perspective și în același timp. deschide spații de dezvoltare a companiilor cu potențial inovator.
