Într-o țară ca a noastră, în care adevărata moștenire pentru o nouă și posibilă dezvoltare economică ar putea fi arta, de la arta în aer liber până la arta păstrată între zidurile celor mai admirate muzee din lume, gluma ministrului Patrimoniului Cultural Alberto Bonisoli „…aș desființa istorie de arta. În liceu a fost o durere” continuă să ne facă neîncrezători că nu există sensibilitatea potrivită la o problemă atât de importantă.
Totul a început în 2010 cu Reforma Gelmini, care prevedea o reducere a orelor dedicate istoriei artei atât în licee, cât și în institutele tehnice și profesionale, totul în vederea optimizării numărului total de ore și a resurselor deja suferinde ale școlii.
Apoi a venit anul 2015 bun Şcoală că cu un al doilea proiect definitiv proiectul de lege reducând definitiv timpul dedicat subiectelor istorico-artistice. Nici măcar demonstrațiile făcute de asociații precum ANISA (Asociația Națională a Profesorilor de Istoria Artei) nu au reușit să oprească această linie de conduită a guvernului de atunci. Un început prost care s-ar putea termina acum și cu o reducere suplimentară și drastică de ore și cine știe dacă în spatele sentinței lui Bonisoli se ascunde o decizie deja luată, cu formule pas cu pas plecând de la institute tehnice și licee și așa mai departe... De altfel, nota din 19 aprilie 2018 de la Miur comunică că în primii doi ani de institute profesionale nu vor mai fi lecții de istoria artei.
Nu putem să nu realizăm că ne confruntăm cu o adevărată și mare contradicție, pe de o parte avem instituții și asociații precum UNESCO, FAI și Italia Nostra și multe altele mai concentrate pe teritorii mai specifice care sunt din ce în ce mai active în promovarea și promovarea protecția patrimoniului țării noastre, pe de altă parte, politica tinde să dorească să uite orice amintire posibilă, creând astfel o generație care va putea compara lucrările lui Giotto cu o formă de Street Art, atât de mult o tehnică pe perete încât este, și poate împărtășește cu suprapunerea emoticoanelor oferite de noile forme de comunicare ale rețelelor sociale.
Această alegere este cu adevărat paradoxală. Nepredarea copiilor tema istoria artei poate produce doar ignoranță și ceea ce astăzi ar putea fi forța motrice a unei noi economii s-ar putea traduce în simplă arheologie a gândirii obtuze.
Știm că arta nu este doar o expresie a frumuseții, ci cuprinde toată istoria de la primitivi până în prezent, reprezintă evoluția omului, păstrează secrete și vorbește despre fapte care nu puteau fi încă scrise. Arta știe să transmită mai departe toate fațetele a ceea ce suntem astăzi și pe care savanții și istoricii de artă le pot interpreta, oferindu-ne astfel o lectură corectă.
A nu le oferi tinerilor posibilitatea de a putea înțelege evoluția lumii prin istoria artei le orbește viitorul și îi face supuși doar unor formule creative contemporane sterile și un scop în sine.
Ne întrebăm dacă în următorul număr de ore care urmează să fie tăiate nu sunt și materii precum istoria sau limba italiană.
A fost adevărata glorie? Posteritatea va judeca..."
Dar poate că este mai bine să îi explicăm originea... fraza este preluată din două versuri din „Al cincilea mai”, cel mai cunoscut poem al lui Alessandro Manzoni: o judecată asupra vieții lui Napoleon Bonaparte pe care Manzoni o trimite înapoi posterității.
