În zilele următoare, atenția se va concentra cu siguranță asupra problemei consecințelor divizării în cadrul PD. Pe de altă parte, în faza actuală de schimbări profunde, trebuie să fim conștienți că în contextul național (și nu numai) tinde în mod necesar să se deschidă un proces de recompunere a structurilor politice. Cu toate acestea, responsabilitățile pe care și le-au asumat față de țară odată cu înființarea noului guvern impun necesitatea implementării unor acțiuni de politică economică și socială capabile să repornească imediat mecanismul de dezvoltare. În acest sens, prin limitarea atenției la Sectorul Educație, Formare și Cercetare, excluse în general din prioritățile bugetare ale guvernelor noastre, trei poziții recente ne oferă o privire asupra unor linii de acțiune interesante și solicită reflecții de aprofundare parțială.
Prima atitudine este prezentă în programul actualului președinte al Comisiei Europene, unde se angajează să o implementeze până în 2025 un spațiu european de educație și competențe. Al doilea discurs de subliniat este cel al președintelui Mattarella care, la inaugurarea anului școlar la L'Aquila, a cerut, printre altele, un angajament deosebit în favoarea sistemului național de educație și formare, susținând că „investirea în școală este cea mai mare măsură. alegere productivă pentru instituții și familii și... crește capitalul social al țării”. La ambele declarații se adaugă angajamentul guvernului național pe care în programul său declară că intenționează să îl urmeze o creștere a resurselor pentru școli, universități și cercetare. În acest context, intervenția noul ministru al MIUR, prof. Lorenzo Fioramonti, care în timpul Forumului de la Cernobbio și apoi pe Corsera, a enunțat cererea de majorare cu 3 miliarde a bugetului ministerului său și intenția de a intra într-un pact între industrie, cercetare și formare.
În momentul de față nu se știe dacă și cum vom proceda în direcția întăririi sectorului în cauză în formularea bugetului noului guvern. Însă în așteptarea programului de politici finalizat pe care Miur intenționează să le implementeze, unele considerații privind intențiile anunțate de noul ministru pot fi utile. Cele trei miliarde în plus (2 pentru școală și 1 pentru universitate și cercetare) solicitate de prof. Fioramonti cu siguranta sunt o figură vizibilă în vremuri de criză și management complex al unui buget public presat de cele mai diverse și stringente nevoi (deși cineva ar putea avea ideea să-l compare cu cele 20 de miliarde alocate pe trei ani pentru cota de 100).
Pe de altă parte, trebuie să ții cont starea de dezastru în care se află școlile publice din Italia, prea bine cunoscut pentru a fi nevoie să ne amintim. Și poate puțini știu asta de la 2010 2018 alocarea pentru Universitate nu numai că nu a crescut, dar, din cauza diferitelor creșteri ale noilor cheltuieli salariale neacoperite, a avut ca rezultat reduceri dezastruoase ale finanțării pentru funcționare, servicii pentru studenți, sprijin pentru cercetare. În plus, în doar 8 ani, a existat unul reducerea cu 5.000 de cadre didactice (-3.000 obișnuiți; -5.000 cercetători; +3000 asociați) și același număr de personal administrativ. În general, o reducere drastică a sistemului universitar național pe care îl are a oprit mult potențial de cercetare (se refugiază în străinătate) și a penalizat discipline caracteristice istoriei noastre culturale.
Ar exista, așadar, motive întemeiate pentru a pune pe masă o cerere substanțială de resurse. Dar s-ar putea să nu fie calea corectă. În schimb, trebuie să începem de la cadru de un parcurs multianual marcat de proiecte pragmatice, posibile și utile pe termen mediu-lung, conceput ca o contribuție a competențelor, cercetării și formării la obiectivele de schimbare economică și socială pe care țara trebuie să le implementeze. Sunt necesare strategii integrate ale programelor de investiţii, în scopul utilizării în comun a resurselor din diferite surse (Infrastructuri, Mediu, Dezvoltare Economică, Sănătate, Regiuni, Fonduri Europene…) pentru a da valoare de sistem acțiunilor specifice MIUR. Printre altele, o astfel de cale ar facilita urmărirea celuilalt obiectiv indicat de ministru: crearea unui pact între industrie, școală și cercetare.
Aceasta este o temă centrală. În sistemul nostru universitar și de cercetare, bogăția de cunoștințe, capacitățile tehnologice, potențialul creativ și inovator este extrem de importantă. Dar nu este constituit în trim of sistem și nu are mecanisme structurale care să țină lumea cercetării și lumea afacerilor în strânsă legătură. Nu există căi structurate pentru transferul produselor de cercetare și inovare către structura întreprinderilor. Un pact între aceste lumi ar fi util, dar trebuie să fie însoțit de o strategie integrată de proiecte care să răspundă diferitelor specializări teritoriale prezente în țară și să crească capacitatea acestora de a se conecta la lanțuri valorice răspândite la nivel global: este o chestiune de infrastructură. Trebuie să ne întoarcem la constituția Centrele de competență, polii naționali de cercetare și formare lansati cu Industria 4.0, verifică lansarea și nivelul de participare a universităților și întreprinderilor, extinde numărul dacă este necesar, conectează la acești 5-6 poli naționali o rețea de structuri specializate teritorial de inovare tehnologică, gestionate și cofinanțate de universități și întreprinderi, creează condiţiile de monitorizare a urmăririi obiectivelor şi prezenţa unor probleme specifice. Pe scurt, este nevoie de o perspectivă sistemică să investească cu curaj în cercetare.
