Câte ore lucrează profesorii? Întrebarea a trecut de la protestele de stradă la rețea, de la ziare la opinia publică.Numărarea meticuloasă a doi profesori de gimnaziu milanezi a atins chiar cifra record de 1756 de ore pe an, egală cu aproximativ 40 de ore pe săptămână. O nouă formă de protest a fost organizată într-un liceu din Arona, un fel de grevă inversă, care a adus profesorii și elevii în clasă chiar și după-amiaza pentru a discuta și a explora subiectele abordate dimineața fără a-și face temele. Școala lentă din Arona este un act demonstrativ, limitat la o zi pe săptămână până la Crăciun, dar repropune modele virtuoase precum cel sugerat de administrația Obama în proiectul pilot de reformă a anului școlar care va fi adoptat de unele școli în cinci state americane și care oferă 300 de ore de lecții suplimentare pe an. Și de ce să nu ne amintim că deja în 2006 un sondaj al provinciei Bolzano a arătat că munca efectivă a unui profesor fluctuează între 36 și 38 de ore pe săptămână?
Adevărata problemă este însă alta: nu cea a orarului, ci cea a profesionalismului profesorului și a eficacității sistemului școlar. Ambele întrebări au revenit în prim-plan după prezentarea cercetării The Learning Curve, realizată de Pearson, cea mai mare editură britanică, și de „Intelligence Unit” a The Economist. O cercetare amplă asupra stării educației și a angajaților acestuia în lume, care a corelat numeroase variabile, oferind un valoros instrument de analiză specialiștilor din sector, greu de redus la vulgata dată de mass-media.
Problema centrală rămâne însă plasarea valorilor referitoare la rezultatele studenților italieni și prestigiul profesiei de profesor, plasate pe locurile 27 și, respectiv, 24. Desigur, citirea inițială a unor date de cercetare a dus și la redactarea improvizată a cărților de vis despre școala italiană, distribuite în mod egal între cei care declară – precum Il Sole24ore – că sunt necesare mai multe investiții și cei care speră în viitor – și poate de prisos. - reforme.
Realitatea este mai simplă și mai descurajatoare și poate fi rezumată astfel: o firmă contractuală în substanța sa în urmă cu 40 de ani împreună cu regulile privind autoguvernarea școlilor, o viziune tayloristă a profesiei, întărită în apărarea extremistă a școlii. 18 ore de lecție superioară, o opoziție viscerală față de orice formă de evaluare și meritocrație în rândul profesorilor dar, la o privire mai atentă, și față de elevi, având în vedere autoreferențialitatea școlilor și absența unei evaluări „terte”, o rețea vâscoasă de birocrație. și tehnica goală. Acestea sunt adevăratele obstacole în calea dezvoltării unui sistem de educație și formare care poate face școala noastră modernă și competitivă.
