Inventatorul Jocului Gâștei, care știe cine este și cine știe dacă a fost vreodată conștient de el, este și inventatorul unei extraordinare metafore a vieții politice italiene: la fiecare 10 pătrate se întoarce la punctul de plecare, aici. este regula la care stau la baza toți protagoniștii, în joc ca și în realitate (cele două niveluri se confundă adesea). Ultima confirmare este cazul complicat al bonurilor.
CGIL le-a identificat drept simbolul precarității și solicită acum anularea lor totală prin referendum. Secretarul CGIL, într-un exces de vervă polemică, a mers până acolo încât i-a definit „pizzini”, marcându-i astfel cu stigmatizarea mafiei. Atunci s-a descoperit că la Bologna pensionarii SPI, pensionarii „săi”, îl folosesc pe scară largă pentru a remunera servicii ocazionale. „Trebuie, e singura alternativă la negru”, a fost explicația incomodă a secretarei, care s-a împușcat astfel în picior.
Cu toate acestea, Curtea Constituțională a declarat admisibile întrebările referitoare la tichete și oferte, în timp ce a respins-o pe cea referitoare la articolul 18. Dar controversa aprinsă care a urmat între liderii CGIL cu Unitatea lui Sergio Staino demonstrează încă o dată, indiferent de judecata s-ar vrea să se dea, că disputa, ca întotdeauna când se discută piața muncii în Italia, a depășit deja meritele materia şi politica a devenit politică. Într-adevăr, ideologic. Nu deja un set de idei și valori cărora să-i încredințeze un sistem interpretativ, ci falsa conștientizare a realității care derivă dintr-o retorică moartă.
Președintele INPS Boeri relatează că CGIL a făcut uz de bonuri de 750.000 de euro. Sindicatul răspunde că a făcut-o cu 600 de pensionari care lucrează ocazional pentru sprijin și ospitalitate în cele 4 de birouri ale sindicatului, pentru un salariu maxim de 150 de euro pe lună. CGIL adaugă că „nu există ipocrizie” în condițiile în care sindicatul însuși propune introducerea unor reguli care vizează reglementarea muncii subordonate ocazionale și accesorie”. Fără controverse, tema de bază rămâne. Imaginează-ți desființarea bonurilor, ce instrumente legislative pot fi activate pentru acest tip de serviciu? Nu e scandal să le folosești, dimpotrivă, dar măcar să nu le spunem „pizzini”.
Ce a fost folosit mai întâi în organizațiile sindicale? Co.co.pro pe care l-am cerut să îl anulăm. Poate că munca de proiect ar trebui apreciată și mai bine reglementată. Din păcate, salonul de stânga, din ce în ce mai îndepărtat de realitate în loc să se ocupe serios de muncă, are nevoie de simboluri: articolul 18, co.co.pro, exodările, acum a venit rândul voucherelor. Probleme importante cu abuzul în toate direcțiile. Cât despre muncitorii din exod, în care prostiile lui Fornero au produs 8 garanții în care, alături de oameni cu adevărat disperați, s-au întors cu indemnizație de concediere cu multe zerouri, alături de oameni cu adevărat disperați, persoane care plecaseră de bunăvoie de la muncă, utile pentru plata podului de contribuție la pensie pentru mai multe persoane.
Și atunci, dacă formele contractuale supuse abuzului ar fi anulate, primul care se abrogă este contractul pe durată nedeterminată, și ce rămâne cu stagiile etc.? Prevenim abuzul.
Din păcate însă până când vom decide să deideologizăm dezbaterea despre muncă, Italia va rămâne mereu în urmă. Problema tichetelor este, fără îndoială, importantă, deși afectează doar o mică nișă de muncitori (0,3% din totalul orelor lucrate în 2015 în Italia) dar confruntați cu șomajul în rândul tinerilor dintre cele mai mari din Europa, la un deficit de infrastructură puternic care cântărește țara noastră. , poate că eforturile ar trebui să se concentreze pe rezolvarea problemelor prin dialog și mediere, mai degrabă decât să țintească pentru a entimea oară o confruntare.
Dacă vrei, nu lipsesc exemplele. The contract de metalurgi care a fost recent reînnoit, reprezintă un caz de mediere la nivel înalt între diferite poziții, mediere care a fost posibilă pentru că toți interlocutorii s-au recunoscut în obiective comune.
În schimb, contrastul continuă, în loc să rezolve probleme, să anime un populism ranchiunos. Acum să te gândești la desființarea completă a bonurilor, așa cum a propus CGIL, să-ți imaginezi înlocuirea lor cu forme contractuale apropiate de munca subordonată este ca și cum ai pretinde, pentru că este imposibil, să oprești apa dintr-un baraj cu mâinile. Realitatea este alta: voucherele sunt un instrument util. A fost introdus în toate țările de ani de zile. În Italia au fost introduse în 2003 odată cu Legea Biagi dar au intrat în funcțiune abia în 2008, la început au avut o utilizare limitată la agricultură: o modalitate de a plăti pensionarii și tinerii care ajutau la culesul strugurilor sau la alte locuri de muncă sezoniere.
Apoi, de-a lungul anilor, acestea au fost extinse la tot mai multe sectoare și muncitori: cel munca casnică, lecțiile particulare, turismul și comerțul au fost primele. Din 2009, cu guvernul Berlusconi, utilizarea a fost extinsă și la administrațiile publice, construcții, industrie și transport. Adevărata problemă a apărut însă când axa Alfano-Bersani-Casini, care a susținut guvernul Monti și reforma sa în muncă, și-a extins domeniul de aplicare la locurile de muncă nesporadice: de aici utilizarea necorespunzătoare și abuzurile. Odată cu Legea locurilor de muncă, guvernul Renzi a majorat suma maximă de tichete perceptibile de muncitori într-un an de la 5.000 la 7.000 de euro, a introdus tichete de babysitter care să fie folosite în locul concediului de maternitate, dar a încercat și să pună capăt abuzurilor prin trasabilitate (comunicare preventivă de la angajatorului prin mesaj text sau e-mail).
Aceasta este poza. Mai trebuie spus că tariful orar net de 7.50 euro pentru bonuri se apropie de cei 8.50 euro din salariul minim legal german. Este adevărat, extinderea a favorizat tendința spre abuz. Dar eliminarea lor totală, așa cum propune CGIL, precum și nerezolvarea problemei muncii nedeclarate, ar lăsa țara noastră cu cea mai mare forță de muncă nedeclarată din Europa.
Și în orice caz, problema abuzului îi afectează pe angajatori, care sunt firme, și nu pe persoane fizice care, în schimb, nu sunt obligate să se activeze electronic și pe care, prin urmare, INPS și Inail știu bine. Ar fi deci necesar să se întărească activitatea de inspecție și să se activeze controalele necesare, însoțite poate de sancțiuni grele: dacă toată lumea crede că poate scăpa, fiecare instrument care este pus în funcțiune riscă să fie inutil.
Din nefericire, în ultimii douăzeci de ani, toate guvernele s-au retrasactivitate de inspectie, lăsând prerii deschise celor vicleni. Desființarea pură și simplă este doar scurtătura pentru „suflete frumoase” care vor să-și limpezească conștiința ignorând problema.
Adevărul este că, dacă lupta cu munca nedeclarată chiar trebuie făcută, trebuie scoasă la iveală, cu controale și forme care să-i dea vizibilitate. Cine verifică, de exemplu, dacă ceea ce pe hârtie apare ca un loc de muncă cu fracțiune de normă nu funcționează efectiv dincolo de orele stabilite, cu plată nedeclarată pentru orele suplimentare (cu condiția să fie plătite) sau muncă sezonieră?
Voucherele ele reprezintă deci un instrument excelent care trebuie protejat, readucându-l în contextul muncii ocazionale, conform limitelor anterioare anului 2012 dar păstrând trasabilitatea introdusă de guvernul Renzi cu comunicare preventivă prin mesaj text.
Pe frontul Jobs Act, referendumul privindArticolul 18, acum trebuie să dăm substanță perspectivei deschise pe latura de formare care, odată cu introducerea Anpal, Agenția Națională pentru Politici Active, își propune să dea o direcție unitară unui subiect care a fost grav penalizat de fragmentarea competențelor regionale. . Lipsa reformei Titlului V, din acest punct de vedere, a complicat foarte mult lucrurile. În rezumat: articolul 18 este cu siguranță important, dar cu nerușinare mint atât cei care spun că desființarea lui face țara să crească, cât și cei care îl fac cheia de boltă a problemei protecției pieței muncii.
În 2014, din 100 de noi lucrători, doar 15 puteau conta pe Statutul Muncitorilor: pentru ceilalți 85 această lege, care a reprezentat și reprezintă o piatră de temelie în apărarea drepturilor lucrătorilor, este o necunoscută emerită. Același lucru este valabil și pentru tinerii sub 40 de ani care trăiesc din sharing și gig economy. A concluziona. Cele 600 de locuri de muncă pierdute în industrie în cei opt ani de criză au fost toate protejate de articolul 18: evident că nu a fost suficient. În schimb, este necesar să se recreeze în țara noastră un habitat de afaceri care să favorizeze dezvoltarea și ocuparea în consecință. Atâta timp cât ne concentrăm doar pe standarde, nu vom mai crea niciun loc de muncă.
În concluzie, Consulta a admis doar referendumurile privind contractele și bonurile. Există proiecte de lege pentru oprirea abuzurilor. Un semn bun ar fi găsirea unui front comun pe aceste obiective, speculațiile electorale cu privire la muncă sunt dăunătoare pentru muncitori și afaceri.
