Italia este în pragul prăpastiei. Cel mai rău lucru pentru guvernul nostru ar fi să depășească inacțiunea cu o nouă serie de măsuri fumurii și puțin credibile. Pe scurt, după cele două decrete de vară care nu au convins pe nimeni, un al treilea flop ar fi în detrimentul soartei țării.
„Din ce spun ei – spune prof. Nicola Rossi, ales în Partidul Democrat, a trecut acum la grupul mixt și exponent al mișcării Italia Futura a lui Luca Cordero di Montezemolo - Guvernul ar dori pur și simplu să anticipeze manevra de delegare fiscală și bunăstare, fără a realiza că acele măsuri sunt deja încorporate. în manevra din august și cele 20 de miliarde pe care ar trebui să-i cedeze au fost deja numărate. Prin urmare, nu ar fi nou pentru piețe. Trebuie să ne dăm seama că în ultimele zile Guvernul a fost descurajat de țară, nu doar de economiștii italieni și străini, care au vândut titluri de creanță italiene cu ambele mâini, ci și de asociațiile de afaceri care au confirmat din nou ieri că este nevoie de o schimbare reală în acțiune politică sau, în lipsă, este timpul ca Guvernul să lase câmpul pe seama celor care pot face o adevărată schimbare de ritm”.
Se vorbește de multe măsuri, de reforme necesare pentru a schimba fața economiei italiene și pentru a recâștiga încrederea piețelor. De unde ai începe?
„Prioritatea reală este aceea – răspunde Rossi – de a reduce nevoia de a recurge la piață pentru emisiunea de obligațiuni publice. Anul viitor, între reînnoiri de titluri în scadență și emisiuni noi, vom avea nevoie de aproximativ 400 de miliarde de euro. Pentru a evita recurgerea la piață, singurul sistem este lansarea unui plan major de înstrăinare a bunurilor publice atât ale statului, cât și ale autorităților locale, atât imobiliare, cât și valori mobiliare. Este necesar să se pună pe piață, cu soluții tehnice adecvate, Poșta, unele rețele Rai, autostrada Milano-Genova și așa mai departe. Trebuie făcute imediat câteva sute de miliarde care, împreună cu alte economii drastice din cheltuielile curente, ar putea fi suficiente pentru a elimina pentru o perioadă nevoia ca Trezoreria să recurgă la piață pentru a plasa titluri de datorie publică”.
Mai sunt însă și alte măsuri de luat pentru a încerca să relansăm puțin dezvoltarea, fără de care piețele nu se vor convinge de capacitatea Italiei de a-și rambursa datoria.
„Da, și acestea sunt lucruri care sunt deja cunoscute și discutate de ani de zile. Pentru pensii, este necesară eliminarea vechimii în muncă, prelungirea vârstei de pensionare și accelerarea trecerii la contributiv pentru toți. Acestea sunt lucruri care erau deja cunoscute acum 15 ani. Singura diferență este că Cofferati era împotrivă atunci și Bossi astăzi. Apoi trebuie să eliminăm contribuțiile publice la companiile care sunt atât de dovedite încât nu încurajează deloc investițiile. Este vorba de cel puțin 5 miliarde care, însă, nu ar trebui puse în ceaunul cheltuielilor publice, ci ar trebui folosite, de exemplu, pentru reducerea IRAP prin eliminarea costului muncii din calculul bazei de impozitare. Simplificarile sunt corecte dar apoi, odata decise, este necesar sa se verifice daca sunt aplicate cu adevarat si ca noile reguli nu sunt pur si simplu dejucate de vechile obiceiuri ale birocratiei”.
Dar poate că un capital sau un împrumut forțat ar putea fi util pentru a reduce definitiv datoria publică și astfel să dea un impuls piețelor care la acel moment s-ar grăbi să cumpere titlurile italiene care au devenit rare.
„În ceea ce privește activele, trebuie să ne înțelegem. Cea extraordinară, de câteva sute de miliarde, o consider imposibilă și greșită din punct de vedere economic. În orice caz, cred că este într-adevăr nedrept să ceri în continuare ceva cetățenilor, dacă nu demonstrează mai întâi că au vândut cu adevărat bunuri publice și au redus cheltuielile statului. Împrumutul obligatoriu poate fi studiat, dar în orice caz este o măsură care vine după cele care privesc sectorul public. Dacă vorbim în schimb de active obișnuite, atunci ne confruntăm cu o schimbare a modului de colectare a impozitelor, adică o schimbare a sarcinii fiscale de la venituri la active, care cu siguranță are sens, dar care, prin urmare, trebuie să compenseze povara fiscală pe care o cântărește. prea mult asupra muncitorilor și cu siguranță să nu alimenteze în continuare cheltuielile publice”.
Suntem în situație de urgență, dar există posibilitatea de a evita necazurile mai grave chiar dacă inacțiunea și greșelile guvernului din ultimele luni au agravat de fapt criza și au scumpit calea de ieșire.
„Desigur, acum există o lipsă de credibilitate foarte evidentă a acestui Guvern care nu mai are încrederea nici a Cancelariilor europene, nici a piețelor. Există acum o majoritate potențială mare în Parlament pentru a forma un guvern de urgență care să poată adăposti Italia de furtuna care matură Europa din cauza alegerii Greciei de a organiza un referendum asupra planului de salvare elaborat la summitul de săptămâna trecută. Mai presus de toate, avem nevoie de un guvern care să poată da garanții în ceea ce privește corectitudinea în distribuirea sacrificiilor. Trebuie cerut fiecăruia ceva, în funcție de capacitatea lor de a contribui la recuperarea generală”.
În cele din urmă, este misterul ministrului Economiei Tremonti, care nu pare să împărtășească politica guvernului de care aparține, fără a-și propune totuși o altă cale.
„Din câte înțeleg – conchide Nicola Rossi – Tremonti, care în ultimele luni a pierdut foarte mult smalț și care în plină criză, în loc să rămână în minister să studieze problemele, merge la Festivalul Dovleacului, insistă. că Berlusconi decide să părăsească scena. Pe scurt, vrea să plece, nu singur, ci cu tot guvernul”.
