Divulgarea economiei nu este ușoară și suntem cu toții „extrem de vulnerabili, expuși la tot felul de erori sau manipulări, chiar și atunci când credem că am evoluat suficient pentru a nu risca”.
Din aceste premise pleacă intervenția directorului general al Băncii Italiei, Salvatore Rossi, în cadrul Lectio Magistralis susținută în campusul economic al Universității Ca' Foscari din Veneția. Tema este de mare actualitate pentru că nevoia de a divulga informații serioase și de încredere se ciocnește din ce în ce mai mult cu ușurința de a divulga, adesea pe rețelele de socializare, „farse” sau știri care nu sunt în întregime false, ci doar parțial adevărate. Generand astfel dezinformare, confuzie si iluzii usoare. Mai ales dacă informațiile proaste sunt folosite în scopuri politice. Dar pericolele din trecut s-au înrăutățit chiar și astăzi. „Când ideologiile au dispărut până când aproape a dispărut și electoratul s-a transformat în publicul unui spectacol continuu și nesfârșit, iMarketingul politic a devenit singura limbă vorbită de politicieni în regimurile democratice maselor si inteles de ei”.
„Astăzi, discursul dintre alegători și aleși trebuie să fie continuu, neîntrerupt – a spus Rossi – și să aibă loc prin toate tipurile de mijloace de comunicare, în special cele, precum social media, pentru consum instantaneu. De remarcat că toate acestea nu se aplică doar faptelor economice în sens strict, ci și altor domenii de acțiune administrativă și politică, precum politica externă de exemplu”. Dacă „pentru a spune starea intereselor naționale și a relațiilor internaționale se răspândesc narațiuni bazate pe tehnici de povestire – ca să fie clar, cele care stau la baza dramelor de televiziune – pentru a gâdila stările de spirit ale publicului; dacă succesul ratingurilor pe termen scurt contează, indiferent de realitatea efectivă a intereselor naționale pe termen mediu și lung; atunci aparatului diplomatic al unei ţări democratice îi este din ce în ce mai greu să dirijeze acţiunea de conducători interesați doar de publicitatea minut cu minut a partidului politic cuiva la alegătorii actuali și potențiali”.
Este necesar să reflectăm, a concluzionat Rossi, asupra faptului că „știința (inclusiv economia) este într-adevăr „democratică, dar numai în ea”. „Toți cei care se află în afara ei – a subliniat el – adică comunitatea cetățenilor, trebuie să aibă încredere în faptul că comunitatea științifică are reguli stricte, menite să asigure că funcționează în interesul întregii umanități”. Rossi și-a încheiat lectio cu o invitație peremptorie adresată economiștilor de a-și face vocea auzită. „Ceea ce în vremurile trecute era doar recomandabil – adică că economiștii fac mai multă și mai bună diseminare a unor teorii și date economice bune, validate – devine imperativ și urgent în vremuri, precum cele prezente, de informații economice ubicue proaste sau imprecise, folosite scopuri politice. Afectează nu doar renumele profesiei economice, ci și funcționarea corectă a societăților noastre democratice”.
Exemplele cu care Rossi și-a motivat analiza sunt nenumărate. Iată una. Italia crește puțin și mai puțin decât ar putea.” Clișeul spune că economia italiană ar putea fi prosperă și fericită dacă Europa, din prostia teutonă, și piețele, din antipatii politice ocazionale, nu și-ar impune o cămașă de putere financiară. ". Dar nu este cazul: „Problema principală a economiei italiene este că, atunci când se produce ceva (o mașină industrială, o opinie juridică, o lecție de istorie), nu se face suficient de eficient”. Și astfel „economia italiană suferă de un dezavantaj competitiv și de o lipsă de creștere în comparație cu altele”. Concluzie: „Cauzele acestei situații sunt multe și nu le discutăm aici. Un lucru este cert: problema nu poate fi rezolvată prin inducerea Statului la îndatorare”.
În Lectio Rossi se adresează mass-mediei și cercetătorilor, dar nu numai. Capacitatea de a diseminare – înțeleasă ca abilitatea de a traduce dar și de a tăia și de a merge la esențial – „a devenit esențială pentru a înfrâna deriva spre superficialitate, aproximare, falsitate, manipulare care amenință să ne copleșească. Oricine se află în tranșee și împinge laborios granița cunoașterii în micul lui domeniu nu mai poate întoarce capul și spune: nu e treaba mea, nu poate fi treaba mea să-mi fac aproapele să înțeleagă că este avocat sau un instalator. Deci devii complici ai cei care fac din superficialitate sau manipulare crezul lor. Dintre cei care transformă politica economică sau externă în marketing politic instantaneu”.
Pentru a citi text integral, click aici
