„Suntem obișnuiți să vedem politicieni schimbându-și poziția de acum patru ani, dar nu suntem obișnuiți să-i vedem răzgândindu-se în patru zile”. Gluma - vorbește Barack Obama - merită o propoziție și concentrează esenția acestei campanii de toamnă pentru Casa Albă în câteva rânduri. Potrivit lui Obama, contestatarul republican Mitt Romney a blufat până acum, prezentându-se drept liderul sănătos, centrist, care are nevoie ca America să-și ridice din nou capul.
În provocările TV, Romney chiar și-a lăsat pielea: în politica externa el a fost practic de acord cu președintele cu privire la Afganistan, Siria și Libia. Atât de mult încât – în mod ironic – milioane de conturi de Twitter, în timpul dezbaterii, au ciripit „aprobarea lui Romney a lui Obama”. Nu mai puțin semnificative sunt punctele de convergență prudentă asupra managementului intern. Sănătate: Romney nu a avut curajul să desființeze obligația de a trata pacienții în ciuda notoriilor „afecțiuni preexistente” (clauze prin care refuzul asistenței medicale de către
asigurare privată). Cât despre impozit, guvernatorul Massachusetts a descarcat, în esență, aripa extremistă a Tea Party, răzgândindu-și cu privire la oportunitatea de a reduce impozitul pe cei bogați.
În teren financiar, candidatul Marelui Partid Vechi a renunțat chiar la demolarea sistemului legii Dodd-Frank, indicat de multe părți (chiar bipartizane, să spun adevărul), drept un fel de moloch de reglementare incapabil să pună ordine în pieţelor. Nici măcar la școală, la imigrație, la avort, Romney părea atât de îndepărtat. Dimpotrivă: agenda lui asupra subiectului a apărut uneori nedefinită, dacă nu chiar inexistentă.
Dar turnura centristă nu a convins. Howard Kurtz scrie în Daily Beast: „Acesta nu este candidatul pe care l-am observat în ultimii doi ani. Dacă ar fi candidat (la primare, n.red.) ca „Mitt moderat”, cum îl numește Bill Clinton, nu ar fi avut nicio șansă să câștige nominalizarea republicană”.
Iar acum managerii de comunicare de la „Mitt the Moderate” o scot în presă și jurnalişti, acuzându-i că au înțeles greșit doi ani de declarații vitriole. Dar nu este nevoie de un manual de comunicare politică pentru a realiza că răsturnarea bruscă are motive politice foarte specifice: o recuperare care se luptă să dea semne de revenire este cel mai bun „atu” pentru cei care încearcă să aducă votul indecis.
Și aici, Romney i-a furat „sceptrul echilibrului” lui Obama. Până vara trecută, chiriașul Casei Albe era destul de sigur că este „cea mai bună alegere” a americanilor, o garanție a solidității și a capacității de a media între aripi opuse ale Congresului: gândiți-vă doar la acordul din august 2011 privind limita datoriei (un acord în general suferit de Președinte), la strategia de profil redus în Libia, la alegerea de a opta pentru un model de asistenta sanitara încă bazat pe structuri private (în timp ce Hillary Clinton, la primarele din 2008, a propus un sistem mai apropiat de modelul european universalist, în care statul plătește toate costurile cu sănătatea).
Dar în SUA politica trăiește și zi de zi, iar moderația Casei Albe, care a stârnit multe proteste în aripa liberală a democraților, nu mai este o resursă care poate fi cheltuită în campania electorală. Nu este o coincidență că Romney pare să fie în creștere, iar într-o medie a sondajelor calculate de Real Clear Politics astăzi este în frunte cu 48% din preferințe, față de 47,1% a Președintelui..
Unii dintre oficialii de comunicații ai lui Obama candidează deja pentru acoperire, sugerând să-și amintească că – până la urmă – s-au făcut multe la Washington. Un mod de a spune că Obama a fost până acum prea supus, ajungând „descărcat” în cel mai important moment. La urma urmei, „economia lui Obama s-a descurcat bine în aceste circumstanțe”, titrează astăzi un editorial al lui Martin Wolf din Financial Times, care demonstrează că credibilitatea Casei Albe ar suferi o reacție negativă dacă cameleonicul Romney câștigă. Mai presus de toate în politica externă și în capacitatea de a interacționa cu celălalt gigant aflat în criză, acea Europa absentă din dezbateri care joacă însă și un rol fundamental în redresarea SUA.
În realitate, programul celor doi contestatori este foarte nedefinit: Obama a răspuns planului de 12 milioane de „locuri de muncă” anunțat de Romney cu un plan de relansare a producției de aceeași amploare, precum și cu idei de reducere a creșterii costurilor studenților universitari.
Dar rigiditatea bugetului public, bazat pe reguli stricte care riscă să cufunde economia stelară în întunericul „falei fiscale”, cu greu va permite jocul cu „cheltuielile deficitare” pentru a stimula consumul și ocuparea forței de muncă. Oricare ar fi culoarea următorului Congres.
