Reforma fiscală este pregătită să facă față examinării adunării Senatului. Lipsește doar soluția privind impactul asupra conturilor publice al inițiativelor împotriva dependenței de jocuri de noroc și în favoarea curselor de cai (inclusă la capitolul venituri legate de jocuri), care a fost deja identificată de Ministerul Economiei și Finanțelor. , iar Comisia de Finanțe va putea transmite plenului proiectul de lege de abilitare pentru reorganizarea sistemului fiscal. Textul pregătit în comisie diferă însă doar puțin de cel deja aprobat de Cameră la sfârșitul lunii septembrie, astfel încât încheierea procedurii parlamentare pare să fie fără obstacole semnificative.
Până acum, Senatul, în lucrările comisiei, s-a limitat la a face unele ajustări textului venit de la Cameră, care nu modifică structura prevederii, precum cele privind contenciosul fiscal; includerea asociațiilor familiale printre membrii unei noi comisii formate din partenerii sociali pentru analiza fenomenului economiei subterane și evaziunii fiscale; revizuirea mecanismului 8 la mie (mai mult, fără indicarea criteriilor directivei); și alte câteva de natură tehnică.
Proiectul de reformă fiscală este construit ca o lege de delegare, care intenționează să ofere guvernului puterea de a adopta un număr mare de măsuri legislative pentru revizuirea multor părți ale sistemului fiscal. Conținutul proiectului este foarte amplu și, în multe privințe, destul de generic, atât de mult încât ar putea fi definit mai mult ca o lege a bunelor intenții decât orice altceva.
Articolul 1 prevede intervenții pentru standardizarea disciplinei obligațiilor fiscale și simplificarea obligațiilor de contabilitate și raportare ale contribuabililor și extinderea posibilității de compensare a datoriilor și creditelor; precum și pentru a contura mai bine forma și puterea documentelor Agenției de Venituri.
Articolul 2 se referă la revizuirea cărții funciare al imobilelor cu scopul, printre altele, de a apropia valorile de cele ale pieței folosind metri pătrați ca unitate de măsură.
Articolul 3 își propune să revizuiască reglementarea de evaluare a tuturor impozitelor, precum și să definească un sistem de măsurare a evaziunii fiscale și să ofere instrumente de combatere a fenomenului. Iar cu articolul 4 se preconizează și intervenții pentru a limita eroziunea fiscală, definită ca „cheltuieli fiscale” suportate de stat.
Articolul 5 este dedicat unei reglementări a abuzului de drept și, prin urmare, luptei împotriva evaziunii fiscale.
Articolele 6 și 7 stabilesc principiile generice de delegare pentru intervențiile de simplificare fiscală, precum și ratele datoriilor și revizuirea sistemului de interpelare.
Articolele 8 și 9 intenționează să intervină asupra sistemului de control și asupra regimurilor de sancționare.
După articolul 10 privind litigiile fiscale, articolele 11, 12 și 13 intră în inima impozitelor existente, dictând criterii directive ample pentru revizuirea impozitării veniturilor din afaceri, activități independente și impozitare separată, prevăzând regimuri forfetare pentru subiecții mici. Articolul 13 este dedicat în întregime revizuirii TVA și a altor impozite indirecte.
În cele din urmă, articolul 14 se referă la jocurile publice.
Se poate spune, așadar, că prin această lege de delegare Guvernul ar putea practic să refacă întregul sistem fiscal și împrejurimile, urmând criterii directive foarte largi care, până la urmă, spun puține stricte pentru legiuitorul delegat, dincolo de indicațiile rezonabile care pot să fie implementat în mii de moduri diferite.
Există un singur element care pare absolut nerezonabil și care face ca întreaga operațiune să fie incertă. Pentru a realiza această refondare a sistemului fiscal, Guvernul ar avea la dispoziție câteva luni de timp. Zeci de decrete legislative fundamentale ar trebui emise în termen de un an de la intrarea în vigoare a legii delegării. Ceea ce pare nu numai nerealist, ci chiar și de râs.
Desigur, termenele de exercitare a competențelor pot fi ulterior extinse, totuși foarte puțini ar fi dispuși să mizeze să vadă un guvern al acestui legislativ să realizeze o astfel de reformă fiscală. Presupunând că proiectul de lege poate fi aprobat de Parlament în termenul scurt general dorit de toți, în mod realist se pot observa cel mult unul sau două decrete legislative, și nu cele principale. Am văzut deja alte legi, mai puțin ambițioase, favorizante pentru reforma fiscală, care au rămas neimplementate.
