Care au fost principalele motive care au condus alegătorii la urne? Și, mai ales, de ce au decis să promoveze sau să respingă proiectul de revizuire constituțională a guvernului Renzi? Care pături sociale au fost cele mai în favoarea (sau împotriva) reformei? Pentru a răspunde la aceste întrebări, Istituto Cattaneo a analizat distribuția votului în secțiile din Bologna pentru a încerca să înțeleagă dacă sectoarele în care neliniștea socială este mai mare au avut un comportament mai critic față de guvern și reforma acestuia. O analiză de acest tip este posibilă prin existența unor date socio-demografice ale populației (vârsta, sexul, veniturile, prezența imigranților etc.), dezagregate la nivelul secției electorale unice și puse la dispoziție gratuit de către primăria Bologna.
Problema Partidului Democrat în suburbii, atât geografică, cât și „socială”, a apărut deja clar la alegerile locale din 2016: în zonă, partidul lui Renzi pierduse progresiv contactul și consensul în păturile sociale mai slabe, aparținând acelei „ clasa de mijloc sărăcită” despre care analiștii și comentatorii discută în aceste zile. Referendumul constituțional de duminică a reprezentat un nou laborator analitic în care să se verifice dacă votul în favoarea reformei – susținut de Partidul Democrat – a „suferit” mai mult în zonele cele mai defavorizate sau în dificultate din Bologna.
Prima dată pe care o analizăm este cea referitoare la veniturile cetățenilor bolognez: unul dintre cei mai eficienți indicatori pentru înțelegerea „dificultății” sociale a cetățenilor. Figura 1 arată distribuția procentuală a votului „nu” pentru trei categorii de venituri. Cum se poate vedea, în secţiile relativ „mai sărace”, procentul voturilor „nu” atinge cea mai mare valoare (51,3%), în timp ce scade cu peste 7 puncte procentuale în secţiile în care venitul median al alegătorilor depăşeşte 25 de euro. Pe scurt, cei care se opun reformei (și, poate, cei mai critici la adresa guvernului Renzi) sunt concentrați mai mult în zonele și cartierele mai slabe din punct de vedere economic ale orașului.. În schimb, votul în favoarea reformei lui Renzi se regăsește mai ales în secțiunile „mai înstărite”. Din acest punct de vedere, votul din referendumul constituțional din 4 decembrie pare să fi fost ghidat (și) de motive de natură economică și socială, înțelegând mai degrabă latura „politică” și sensul votului decât pe cea tehnico-constituțională. pe meritele reformei .
Un alt indicator care poate fi folosit pentru investigarea fenomenelor de marginalizare socială este cel al vârstei. Mai ales cei mai tineri, adesea precari și fără garanții de viitor, sunt cei care plătesc cele mai mari costuri ale crizei economice. Mai mult, în ajunul referendumului părea că populația tânără era cea mai critică sau cel mai puțin convinsă de revizuirea constituțională promovată de guvern. Tot în acest caz, pentru a verifica prezența unei legături între votul împotriva reformei și existența unei forme de marginalizare socială, am agregat toate secțiile electorale bologneze în funcție de vârsta medie a alegătorilor.
După cum se poate observa din figura 2, procentul voturilor „nu” este net mai mare în secțiile mai tinere (cu o vârstă mediană mai mică de 45 de ani), ajungând la 51,3%. Dimpotrivă, în secțiile caracterizate de un electorat mai în vârstă predomină un vot în favoarea reformei (și, în consecință, votul „nu” se oprește la 44,5%). În schimb, în secţiile cu o vârstă medie intermediară (între 45 şi 50 de ani) procentul celor împotriva reformei este de 47,5%. Prin urmare, și în acest caz, dimensiunea marginalității sociale (vârstă) pare a fi legată de comportamentul electoral al cetățenilor bolognezi. Nu știm cât de mult a cântărit de fapt judecata asupra meritelor reformei; in orice caz pare destul de clar că statutul social sau demografic al alegătorilor a orientat în mare măsură alegerile de vot în Bologna.
În fine, ultimul indicator pe care îl luăm în considerare pentru a examina relația dintre marginalitatea socială și comportamentul electoral se referă la problema imigrației și, mai precis, la prezența străinilor în societatea de la Bologna. La ultimul vot administrativ, „teama de imigrare” jucase un rol important în comportamentul alegătorilor bolognezi (și italienilor în general). Prezența imigranților, deseori relegați în zonele periferice sau mai sărace ale orașelor, ajunge să fie interpretată ca atestarea unei periferiități sociale care se adaugă celei teritoriale.
În consecință, și în acest caz este rezonabil să ne așteptăm la un vot negativ la referendumul „mai puternic” în acele zone ale orașului în care prezența imigranților este mai răspândită. Figura 3, cumulând procentul de străini prezenți în fiecare secțiune, arată clar că „nu” predomină (cu 51,3%) în zonele în care ponderea imigranților depășește 14%, în timp ce în secțiile în care ponderea străinilor este mai mică de 7% votul împotriva reformei se oprește la 44,4%.
Prin urmare, faptul pe care l-am evidențiat mai sus își găsește o confirmare ulterioară: în secțiile cele mai defavorizate/marginale din punct de vedere economic sau social, alegătorii sunt hotărât mai „critici” și folosesc ocazia referendumului pentru a transmite un semnal guvernului și întregii clase politice. Referendumul constituțional a devenit, astfel, și un pretext pentru alegătorii de a „respinge” acțiunile guvernului și de a da drumul la starea lor de rău economic și social.
Pe scurt, votul din referendumul constituțional din 4 decembrie confirmă orientarea alegătorilor de a vota „împotriva” guvernului în funcție, atât la alegerile generale (inclusiv alegerile locale), cât și la referendumuri. Votul devine instrumentul prin care cetățenii își exprimă nemulțumirea față de o situație de criză – economică și socială – din care încă nu văd nicio ieșire.
Votul împotriva formației, în opoziție cu actuala clasă de guvernare, a găsit un nou canal de exprimare în referendumul constituțional, transformând o hotărâre privind reforma Constituției într-o evaluare a activității guvernului Renzi și a stării sociale a alegătorii. Dacă fiecare oportunitate electorală este bună pentru a-și exprima nemulțumirea, chiar și un referendum constituțional se poate transforma cu ușurință într-un referendum „social”. Cu rezultatele pe care le cunoaștem acum.
