Reforma constituțională introduce inovații importante în sectoarele culturii și turismului.
Referitor la patrimoniul cultural, în primul rând, reforma corectează principalul defect produs de modificările din 2001: puterea legislativă exclusivă este atribuită în mod expres statului în materie nu numai de protecție, ci și de valorificare. În acest fel, interpretarea pe care Curtea Constituțională a trebuit să o elaboreze minuțios, în ultimii cincisprezece ani, să recunoască Statului competența de a adopta reglementări asupra bunurilor ce îi aparțin (sentințele nr. 9 și nr. 26 din 2004) este consolidată.
Este suficient să spunem că, în absența unor astfel de hotărâri și în aplicarea rigidă a articolului 117 din Constituție, statul nu ar fi putut dicta un cadru de reglementare pentru utilizarea Colosseumului, a sitului arheologic Pompei sau a altor situri naționale importante. Reforma, așadar, readuce în mod corect puterea legislativă în materie de valorificare înapoi la Stat. Aceasta nu înseamnă că Regiunile și municipiile vor putea să pună în valoare moștenirea culturală: una este cine adoptă legile, alta este cine îndeplinește funcțiile administrative care, pentru punerea în valoare, au fost întotdeauna repartizate conform celor mai logice. criteriul, adică acela al disponibilității Well. De asemenea, noul articol 117 atribuie Regiunilor putere legislativă în materie de „promovare a bunurilor de mediu, culturale și peisagistice”, permițând în orice caz intervenții regionale din punct de vedere legislativ.
Tot în domeniul „activităților culturale”, din 2001 până astăzi, Curtea Constituțională a reușit să umple golurile din articolul 117, în general în favoarea Statului. Sfera de aplicare a materiei „promovarea si organizarea activitatilor culturale”, cuprinsa printre cele de putere concurente in actualul articol 117, a fost interpretata ca include reglementarea sectorului cinematografic (hotararea nr. 285 din 2005), astazi afectata de o important proces de reformă inițiat de guvern (Legea Senatului 2287, „Disciplina del cinema
a audiovizualului și divertismentului și a delegațiilor la Guvern pentru reforma de reglementare a activităților culturale”), care altfel nu ar fi fost posibilă declanșarea. Chiar și fundațiile oper-simfonice au fost aduse sub legislația statului, ca organisme publice naționale (hotărârea nr. 153 din 2011). Reforma urmărește, așadar, menținerea echilibrului competențelor dobândite în cincisprezece ani la tema „activităților culturale”, recunoscând o mențiune expresă a unor domenii atât de importante pentru națiune, precum cinematografia și divertismentul live: pe de o parte, este de competența statului să adopte „dispoziții generale și comune privind activitățile culturale”; pe de altă parte, este de competența Regiunilor, în măsura în care sunt de interes regional, să dicteze disciplina activităților culturale.
Tot pentru „bunurile peisagistice”, din 2001 lipsa, în articolul 117, a unei referiri la „peisaj” a fost plânsă de mulți, deși acest lucru este menționat în mod expres în articolul 9 din Carta Constituțională. Pentru a umple acest gol, Curtea Constituțională a readus „peisajul” la formula „mediului”: o alegere în oarecare măsură anacronică, și necorespunzătoare realităților organizatorice respective ale administrațiilor de stat (Ministerul Patrimoniului și Activităților Culturale și Turismului și Turismului). Ministerul Mediului și Protecției Teritoriului și Mării), dar inevitabil pentru a menține sectorul în sfera competenței exclusive a Statului (hotărârea nr. 367 din 2007). Odată cu reforma, legiuitorului statului i se asigură, fără marje de incertitudine, sarcina de a prevedea reglementarea protecţiei şi valorificării „bunurilor peisagistice”. Această expresie este o formulă precisă, mai potrivită decât termenul de „peisaj”, care are o sferă mai largă, incluzând întregul teritoriu.
În ansamblu, reforma urmărește, așadar, simplificarea împărțirii puterilor legislative între Stat și Regiuni, insistând pe subiectul „bunurilor culturale și peisagistice” și nu pe funcțiile conexe, ținând cont și de faptul că protecția patrimoniului istoric iar patrimoniul artistic este o sarcină încredințată Republicii (art. 9). În acest aranjament, competențele regionale actuale în domeniul valorificării ar fi în orice caz salvgardate prin posibilitatea delegării Regiunilor a exercițiului funcției legislative în acest sector: o delegare care, la nevoie, ar putea fi considerată deja implicit prezentă. în actualul Cod al patrimoniului cultural și al peisajului (decretul legislativ nr. 42 din 2004).
În sfârșit, printre modificările ulterioare efectuate se numără includerea în puterea legislativă exclusivă a statului a definiției „dispozițiilor generale și comune privind turismul”. Reforma atribuie astfel în mod explicit Statului competența de a dicta o disciplină generală – și uniformă pe întreg teritoriul național – a acestui sector, din păcate „uitat” în 2001.
Curtea Constituțională, de altfel, a trebuit să precizeze că, deși turismul se încadrează astăzi în domeniile de competență reziduală exclusivă a Regiunilor, statului trebuie să i se recunoască competența de a emite «regulamente care afectează materia turismului, domeniile de competență exclusivă a acestuia și pentru apărarea intereselor cu o anumită semnificație națională” (hotărârea nr. 80 din 2012).
Reforma permite așadar să i se atribuie statului o funcție generală și de ansamblu de „planificare strategică” pentru întregul sector turistic. Dar face posibilă și depășirea unor probleme semnificative de aplicare, datorită fragmentării regionale actuale a cadrului disciplinar. Fiecare Regiune, de exemplu, și-a oferit propria definiție a diferitelor categorii de facilități de cazare (hotel, non-hotel, sau outdoor), cu consecința determinării unor diferențe, în ceea ce privește diferitele tipuri de facilități incluse în cele trei categorii, în funcție de pe regiunea de referință. Chiar și clasificarea hotelurilor, astăzi, se bazează pe discipline regionale: cu consecința că, de la Regiune la Regiune, serviciile de cazare oferite pot varia, cu același număr de „stele”. Chiar și reglementarea ghizilor turistici are la bază o bază regională: trebuie avut în vedere că, abia din 2013, datorită intervenției legiuitorului statului, calificarea la profesia de ghid turistic permite desfășurarea activității profesionale pe întreg teritoriul național. teritoriu. Reforma, prin urmare, prin garantarea explicită a definiției unui cadru național, va corecta aceste diferențe.
În concluzie, noul articol 117 îmbunătățește și raționalizează structura competențelor în domeniul culturii și turismului: corectează erorile și completează neajunsurile modificărilor introduse în anul 2001, revine statului sarcini de planificare strategică și reglementare uniformă a aceste sectoare pe întreg teritoriul național, în orice caz lasă intacte prerogativele regionale.
Extras din „L'Economia del Sì”, editat de Irene Tinagli. Descărcați document complet.
