Se apropie votul referendumului privind reforma constituțională a redeschis dezbaterea privind libertatea de exprimare a magistratului: care sunt spațiile publice în care poate interveni un judecător pentru a-și exprima opinia? Magistratului individual trebuie să i se recunoască aceleași drepturi atribuite oricărui cetățean - sau mai bine zis poate exercita aceste drepturi în aceeași măsură recunoscute celor care nu își exercită profesia - sau rolul instituțional pe care îl joacă îl obligă la o confidențialitate și o atitudine deosebită. de autoconstrângere care nu aparține în schimb celorlalți membri ai comunității?
Pusă așa, întrebarea pare cu adevărat prost formulată și răspunsul aproape obligatoriu. Posibilitatea de a-și exprima liber gândurile reprezintă un drept fundamental pentru individ, fără a uita că însăși democrația se dezvoltă pe confruntarea dialectică între diferitele opinii ale cetățenilor; în consecință, pare incongru și paradoxal să se susțină că magistratul - de multe ori, de altfel, purtător de aptitudini a căror difuzare poate contribui cu siguranță la îmbunătățirea nivelului cultural și tehnic al dezbaterii și a căror necirculație în public ar reprezenta așadar o renunțare greu de înțeles - , pentru simplul fapt de a exercita o profesie care se caracterizează prin imparțialitatea și imparțialitatea celor care o exercită, trebuie să păstreze tăcerea și să renunțe la a-și formula clar opinia asupra subiectelor pe care le consideră de interes. acestora și care afectează participarea lor la viața comunității din care face parte.
Desigur, est modus in rebus: dreptul la libera exprimare a gândurilor nu este fără limite - așa cum ne învață de ceva vreme Curtea Constituțională, care însă, și nu este surprinzător, este foarte prudentă în limitarea exercițiului acestui drept, conștientă de faptul că a pune prea multe limite legii în cauză poate duce la un detriment inacceptabil al dezbaterii publice în sine – și, așa cum este adevărat pentru toată lumea, magistratul nu poate abuza în niciun caz de ea.
Nu numai: sistemul procesual, atât în sfera civilă, cât și în cea penală, cunoaște și prevede instrumente (cum ar fi cele de recuzare sau, văzută din punctul de vedere al magistratului, abținerea) prin care partea particulară care consideră că judecătorul, cuvenită la considerentele si opiniile personale pe care si le-a formulat in alte domenii, poate fi purtator de prejudicii impotriva sa sau cu referire la chestiunea ce urmeaza a se pronunta in salile de judecata, poate solicita atribuirea procesului unui alt subiect, astfel incat chiar si prin aceste institute se poate concilia necesitatea păstrării poziţiei de imparţialitate a judecătorului cu dreptul acestuia de a-şi exprima liber convingerile.
Având în vedere aceste considerații, este deci aproape surprinzător că dreptul de a se exprima al magistratului este contestat din multe părți și într-adevăr, în actuala contingență istorică, îndoielile cu privire la posibilitatea magistratului de a-și formula propriile opinii par și mai nejustificate: dezbaterea de astăzi a provenit de fapt dintr-o oarecare „extragere” de membri ai ordinii judiciare asupra propunerii de reformă constituțională sau pe o temă de interes general și pentru care, pe de o parte, niciun cetățean nu ar trebui să fie exclus să intervină și pe de o parte. altul înțelege în ce termeni și-ar vedea compromisă imparțialitatea cuvenită magistratul care își formulează propria opinie asupra subiectului.
În unele privințe, aceste afirmații - în lumina observațiilor pe care le-am făcut anterior - ni se par incontestabile, dar în același timp nu putem să nu subliniem cum intervenția unui magistrat într-o dezbatere publică riscă să-și polueze conținutul dacă intervenientul. nu precizează în ce calitate și în ce calitate își formulează opinia.
Să explicăm mai bine. În orice situație, un membru al justiției poate interveni în dublă calitate, fie ca cetățean, fie ca magistrat. Este evident, de fapt, că acolo unde - de exemplu - se discută despre reforma infracțiunii de fals contabilitate, procurorul care a scris un articol într-un ziar ar vorbi într-adevăr cu titlu personal și cu siguranță nu ar putea fi considerat o expresie. al sistemului judiciar, dar în același timp în același timp, părerea sa va lua, fără îndoială, o pondere cu totul deosebită, datorită aptitudinilor, experienței, istoriei sale personale. În astfel de cazuri, în rezumat, magistratul, prin intervenție, pune ponderea autorității sale asupra dezbaterii publice, influențând și desfășurarea și conținutul acesteia: în această împrejurare, însă, nu este nimic cenzurabil, tocmai pentru că din însăși inerențele problemele asupra cărora exercitarea competenței și activitatea justiției o discută în mod logic și firesc derivă că este absolut legitim ca cei care cunosc cel mai bine acele subiecte și și-au făcut profesia să se exprime asupra soluțiilor de reglementare care trebuie luate.
În alte cazuri și cu referire la alte aspecte, însă, magistratul nu este deținătorul vreunei cunoștințe particulare, al vreunei competențe exclusive, astfel încât în astfel de cazuri opinia celor care exercită profesia de procuror sau judecător de familie sau judecător de faliment. etc. ar trebui să contribuie la dezvoltarea comparației la egalitate cu considerentele formulate de orice alt cetățean. Gândiți-vă - ca să facem referire la un alt referendum - la dezbaterea privind forajul pe mare, subiect în legătură cu care ar fi paroxistic să susținem că un magistrat, așa cum mâine ar putea fi chemat să se pronunțe asupra unei chestiuni care provine din prezența teritorialului. apele acestor structuri petroliere, nu se poate exprima în favoarea sau împotriva întreținerii acestora: în astfel de cazuri, magistratul trebuie să se poată exprima liber ca orice cetățean, dar cu perspicacia - perspicacea a cărei respectare în adevăr nu este responsabilitatea numai a judecator ci al intregii comunitati, si mai ales mass media care isi relateaza opinia - sa nu atribuie gandirii sale o autoritate, o semnificatie ce deriva din profesia pe care o desfasoara, din riscurile pe care si-a asumat si din sacrificiile pe care le are. realizat în cursul activității sale profesionale, din competențele pe care le-a dobândit, profiluri care în speță - tocmai din cauza distanței de conținut care există între obiectul dezbaterii și exercitarea profesiei de judecător - nu au nicio semnificație.
Aici, riscul unei intervenții a magistratului individual în confruntarea privind reforma constituțională - care nu atinge, dacă nu într-un mod hotărât marginal și doar ipotetic, justiția - este tocmai acela că acestea - chiar și fără a avea de gând - să ajungă la „poluează” dezbaterea cu considerente irelevante, adică ajunge să încline balanța în favoarea tezelor susținute de el nu din cauza argumentelor și motivelor pe care le expune, ci în considerarea stimei și autorității care (pe drept) înconjoară. persoana lui - profiluri, fără îndoială, apreciabile, dar care, după cum am menționat, nu țin de problema în discuție.
Se va spune: a urma această perspectivă a vorbi sau a nu vorbi în numele judecătorului devine atunci o chestiune de oportunitate și ca atare judecata care poate fi formulată asupra comportamentului magistraților care aleg să-și exprime opinia este extrem de discutabilă.
Desigur, în speță, cu referire la viitoarea reformă constituțională, comportamentul celor care exercită funcții judiciare trebuie guvernat doar de considerente de simplă oportunitate și de criticile (dacă nu chiar de obiecțiile) care au fost adresate celor din rândul ei au ales să se pronunțe. În același timp însă, în această judecată a oportunității, profilurile care ajung să fie interesante nu sunt banale: la urma urmei, unul dintre reproșurile care - pe bună dreptate - i se formulează premierului Renzi este că a transformat în mod necorespunzător dezbaterea asupra conținutul reformei într-un plebiscit asupra propriei persoane; ar fi bine, deci, ca macar justitia sa stie, in masura in care este responsabila, sa mentina discutia in domeniile care ii sunt proprii, fara conditionari nepotrivite a opiniei publice.
