Fiecare italian va veni să sărbătorească sfârșitul anului 2011 într-un mod diferit: cu cina sau fără; în grup sau în companie apropiată sau singur; necomfandu-ne prea mult – speram – cu alcool si petarde exagerate. Dar cu o singură certitudine: in anul care tocmai s-a incheiat va fi cheltuit cam 3.280 de euro la condus. Nu contează dacă va fi un bărbat sau o femeie, un tânăr sau un nou-născut sau un octogenar. Și nici măcar dacă o mașină o deține sau nu. Același lucru este valabil și dacă a condus cel puțin un minut sau toate cele 12 luni cu medii zilnice ca taximetrist. Este media puiului, pe scurt. Rezultatul unui studiu realizat, așa cum a devenit tradiție, de către Automobile Club of Italy și Censis, care a dat naștere celei de-a 19-a ediții a acestui raport privind sectorul transporturilor în general.
Un studiu îngrijorător, și asupra căruia sectorul însuși - dar și Guvernul - ar face bine să mediteze puțin. De ce cei 3.200 de euro amintiți mai sus marchează o creștere de aproximativ 2,7% a cheltuielilor înregistrate (din nou de persoană) în 2010. Ceea ce în sine ar fi un fapt încurajator: viața reală, de fapt, este mult mai scumpă. Însă îngrijorarea derivă din faptul că, din nou conform studiului, mașina continuă să fie considerată nedesfiată mijlocul cel mai valabil, cel preferat de deplasare, de 83,8% dintre italieni; dar în ciuda acestui procent bulgar, aproape unul dintre compatrioții noștri din 5 recunoaște cu sinceritate că a folosit mașina mai puțin decât anul precedent.
Să fii uimit, sincer, este dificil. Dificultățile sociale, interdicțiile tot mai mari în centrele orașelor și ciocănirea amenzilor electronice (tutori, radare și diverse detectoare) menite evident nu pentru a educa, ci pentru a face bani ușor., pe străzile urbane ca și pe drumurile de provincie, prin ele însele ar fi un excelent descurajator pentru a intra la volan la fel de des ca pe vremurile bune. Dacă adăugăm asigurarea de răspundere civilă auto în continuă creștere și creșterea continuă a prețurilor la carburanți, care tocmai de curând au înnebunit datorită creșterii a enesimii a accizelor, rezultatul devine mai mult decât evident.
Comentariu de președintele în exercițiu al ACI, Enrico Gelpi, laconic și perfect repetitiv în comparație cu mulți dintre predecesorii săi: „Costurile suportate de șoferi sunt la limita durabilității”. S-ar putea să-l întrebe ce a făcut Clubul Auto pentru a împinge bara în altă direcție. Dar este o întrebare dificilă, care ar deschide o mare nesfârșită de verbe în trecut și mai ales în condițional. Și atunci acesta nu este contextul potrivit. Mai bine atunci intrați în mai multe detalii despre aceste numărări pentru a afla că: costurile cu combustibilul (+2,3%), asigurările (+2,9%), parcare (+5,3%), dar mai ales amenzile (+18%) au crescut cel mai mult. Acestea din urmă sunt rezultatul unui număr mai mare de controale, dar aproape toate telematice, pentru că agenții și patrulele eficienți din jur sunt văzuți din ce în ce mai leneși, sau poate descurajați, decât înainte. Și să întindem un văl jalnic asupra taxelor, care acoperă astăzi peste 31% (58 de miliarde de euro din 165) din totalul cheltuielilor cu mașina pe țară/an.
Morala poveștii: traiectoria italianului și cea a mașinii, paralele istoric, aproape de atingere, se îndepărtează. Acest lucru este valabil mai ales pentru tineri, care încă acum câțiva ani a trăit mașina ca pe o lungă pildă care a trecut de la stadiul de vis până la întruchiparea statutului dobândit. Și că astăzi, însă, folosiți din ce în ce mai mult două roți și transportul public, chiar dacă standardul lor de serviciu este cu mult sub media tipică a multor țări europene. Cei peste 45 de ani nu sunt mai puțin, pradă de câțiva ani unei iubiri tot mai mari pentru biciclete și plimbări mai lungi decât în trecut.
În lumina acestor date, mai este corect să fii surprins de criza auto din Italia? Are sens să fii uimit de un 2011 care se va încheia cu un număr de mașini vândute cu aproape 30% mai mic decât cele 2 de acum patru sau cinci ani., când piața a fost dopată cu ajutoare de stat pentru casare și diverse tehnologii curate, a căror eficiență a durat spațiul unui oftat care era numai bun pentru înregistrare, și atunci cine poate vedea? Și nici măcar producătorii de mașini nu au avut o pondere substanțială în această plecare tot mai mare de la mașină, dezamăgiți de mulți ani de mașini din ce în ce mai scumpe pentru că sunt „umflate” cu mai mulți centimetri, mai multe kilograme, mai multe opțiuni din ce în ce mai mult în urma gadgetul decât al ajutorului la o conducere cu adevărat mai ușoară, sau mai sigură, sau în orice caz mai bună?...
