În momentele grele devine greu să pui orice mască, construită de-a lungul anilor nu întotdeauna pentru a te apăra, ci de multe ori pentru a arăta ceea ce ai vrut să crezi. Invincibil, uneori mândru și alteori prea lacom pentru a realiza totul chiar și cu forță, șantaj sau cu superioritate exuberantă. Puțina considerație acordată lumii naturale care ne găzduiește acum ne face aproape inutili pentru lumea însăși. Și ea, natura, este cea care ne observă chiar acum și veghează asupra viitorului nostru, nu judecă și așteaptă cu încredere un răspuns.
Este primavara care scrie:
Este parfumul transformării înainte ca ochiul să înțeleagă mutațiile, pentru că tu omul nu vrei să vezi, dar schimbarea și primăvara sunt în aer. Este ceva mai mult decât lumina pe care nu o mai poți percepe, ci o zi caldă. Este un fel de prezență, care poate fi percepută, a multor lucruri mărunte care și-au pierdut valoarea pentru tine, precum: parfumul bogat și fertil al frunzelor uscate și al bețelor putrezite în pădure; mirosul distinct al apei noroioase ale râului; expirațiile vaporoase ale pietrelor umede; aroma umedă, aproape verde a moscului, parfumul rășinos al mugurilor de plop și salcie gata să înflorească. Este primul indiciu de viață care se trezește, mai subțire decât ceața pe care ai lăsat-o fără să ne întrebi.
Viața, miracolul vieții însăși pe care l-am păstrat mereu, se apasă acum pe zidurile întunecate ale închisorii tale, întinse spre lumină. Cine ar fi crezut că va veni și pentru noi primăvara, flori și crenguțe de salcie, până ieri înghețate și tremurând ca oasele goale sub rafalele aroganței omenești. Aici vezi acum, de la fereastra ta, o minune de culori: frunze proaspăt înflorite, încă moi ca pielea unui bebeluș, cu nuanțe de roz, albastru, lavandă, galben, auriu. Și tăcerea s-a terminat. Auzi sunetele vieții noi care în curând vântul care ne-a dus visele. Păsările au început să cânte din nou, nu încă în cor, ci ca la o repetiție generală. Și în curând vei putea asculta muzica migranților, adevărații virtuoși. Chiar și corul insectelor îl vei putea auzi pentru că crește pe zi ce trece. Iar în unele locuri în care betonul acoperise iarba, printre crăpături, broaștele croșcă din nou, ieșind din hibernarea adâncă, lăudând învierea vieții. Chemarea gâștelor sălbatice dă aripi imaginației. Poate doar întâmplător gâsca a oferit pana pentru săgeată și condeiul poetului. Ele reprezintă dorința este visul, aventura și surpriza.
Timp de câteva săptămâni abia vei putea să urmezi ritmul transformării, al nostru, al naturii: străbate totul. Transformările sale subtile se vor alterna zilnic adăugând versuri noi la poeziile scrise pe versantul dealului, în pajiști și de-a lungul malului râului; poezii vechi ca vremea dar prezentate în fiecare zi viitoare într-o ediție revizuită și corectată.
Natura se luminează cu o mie de culori, migdalul înflorește și lumea veche acum bolnavă caută mângâiere în mine. Nu țin ranchiună, nu am ură, să știi că încă mai am destulă dragoste pentru a-ți vindeca toate bolile dacă știi să mă asculți.” primăvară
Imagine de copertă: Ramura de flori de migdal (1890) de Vincent Van Gogh
