Fisculul poate juca un rol central în redresarea economiei: țara noastră are nevoie de un sistem fiscal simplu și neutru, capabil să asigure stabilitate și certitudine; a evaluărilor fiscale inspirate din criterii de transparență și predictibilitate, cu reacții sancționatoare proporționale cu gravitatea reală a comportamentului contribuabililor; a unei pieţe nedenaturate de evaziune fiscală. Un sistem astfel conceput ar avea un puternic impact pozitiv asupra creșterii economice. Dimpotrivă, o reformă parțială și neorganică ar fi menită să repropună probleme mai serioase, atât din punct de vedere al veniturilor, cât și al neutralității și simplității, deja într-un timp scurt. Doar o regândire radicală a sistemului fiscal poate readuce țara noastră pe o cale de creștere și competitivitate.
Delegarea fiscală, aflată acum în faza de implementare, reprezintă un pas crucial în refondarea relației dintre autoritățile fiscale și contribuabil pe o nouă bază de certitudine și transparență. Două aspecte centrale ale delegării vizează definirea normativă a abuzului de drept, care trebuie să limiteze aplicarea acestuia la cazuri obiective și clar predeterminate față de momentul evaluării, și revizuirea sistemului de sancțiuni administrative și penale. Abuzul de drept astăzi este prea des confundat cu frauda și simularea, spre deosebire de principiul constituțional al legalității impozitării care impune deplina predictibilitate a consecințelor fiscale ale acțiunilor companiei: nu mai este acceptabil ca economiile legitime de impozite să fie confundate. cu evitare sau evaziune.
Sancțiunile reprezintă și ele un punct dureros: sancțiunile administrative, proporționale cu impozitul datorat și nu cu gravitatea încălcărilor, pot fi aplicate acum și pentru atribuirea eronată în timp a componentelor de venit sau cost sau pentru încălcări pur formale. Problema este și mai relevantă pentru sancțiunile penale: în timp ce în principalele țări avansate aplicabilitatea sancțiunilor penale se limitează la cazurile de fraudă, la noi poate deveni o consecință automată a depășirii cantitative a unei sume destul de mici. Implementarea delegației oferă oportunitatea de a face un pas important și de a ne alinia sistemul juridic cu cel al altor țări industrializate.
Delegația nu epuizează însă nevoile de reformă ale sistemului nostru fiscal, serios distorsionate de două decenii de intervenții ad-hoc pentru a urmări cheltuielile și a răspunde unor situații contingente, care i-au compromis coerența și au multiplicat tratamentele speciale. În primul rând, avem nevoie de o reechilibrare importantă a sarcinilor fiscale din mediul de afaceri și de lucru în direcția consumului, a activelor și impunerea unor factori poluanți de mediu, așa cum ne sunt solicitate de ceva timp de către organizațiile internaționale și Comisia Europeană.
Avem nevoie de o redefinire a veniturilor din afaceri, care trebuie redusă la unități și determinată pe baza rezultatelor situațiilor financiare. Trebuie eliminate tratamentele diferențiate nejustificate între sectoarele de producție, introduse de-a lungul anilor pentru nevoi de venituri, cu efecte distorsionante asupra comportamentului afacerilor și investițiilor. Trebuie consolidate stimulentele de a reinvesti profiturile în firmă și de a lega salariile de productivitate. În cele din urmă, este nevoie de o simplificare drastică a sistemului, care să-l facă mai puțin denaturat și să permită o reducere semnificativă a costurilor de conformitate.
Mai general, pentru o revizuire serioasă a sistemului fiscal, o schimbare a cadrului cultural în procesul de legiferare este în orice caz esențială: relația fiscală - mai ales în contextul activităților de producție - nu poate fi modificată constant pentru simple nevoi de venituri, adesea cu efecte retroactive și pe baza unor negocieri politice care, operând pe liniile celei mai puține rezistențe, deformează sistemul fiscal și se traduc în operațiuni de impozitare implicită asupra consumatorilor de bunuri și servicii (se lovește pe A, contribuabil concentrat, deoarece este politic mai puțin costisitoare, lăsându-l pe A să transfere incidența impozitului către B, un contribuabil larg răspândit).
Aceasta este una dintre principalele trăsături negative ale sistemului nostru fiscal, care înstrăinează investitorii deoarece distruge fiabilitatea sistemului fiscal și denaturează comportamentul operatorilor economici, obligându-i să se teamă de fiscal ca sursă continuă de evenimente negative imprevizibile. Mai presus de toate, această deriva în producerea legilor fiscale și în aplicarea acestora a dat Italiei, pe arena internațională, o reputație negativă care este în sine și mai dăunătoare; Acest lucru este dovedit de diverse documente ale OCDE și ale altor instituții cu autoritati care relevă în mod expres țara noastră printre cele mai puțin de încredere.
I. Reechilibrarea sarcinilor fiscale
Veniturile din TVA în țara noastră sunt mai mici, ca pondere din venituri și proporțional cu veniturile, decât în alte țări europene; în timp ce ponderea impozitelor pe veniturile din afaceri și din muncă este mai mare. Recomandările specifice de țară ale Consiliului European către Italia ne invită să extindem reducerea panei fiscale și să transferăm povara fiscală către consum, sursele de poluare a mediului și impozitarea obișnuită a activelor. Reechilibrarea tarifelor către consum poate fi efectuată, mai degrabă decât creșterea în continuare a cotei obișnuite de TVA, cu convergența treptată și constantă într-un orizont de timp adecvat (de exemplu 10 ani) către această rată a cotelor reduse.
Pentru a reduce denaturările, este esențial să se realizeze, pe lângă alinierea tendințată a cotelor de TVA, și o rearanjare organică a disciplinei altor cheltuieli fiscale (rețineți că, conform estimărilor recente ale Fondului Monetar Internațional, aceste concesii absorb , per total, aproximativ 8 puncte PIB). Eliminarea actualelor stimulente învechite și sectoriale, care risipesc resurse și produc efecte de distorsionare asupra alocării investițiilor, va implica o creștere a sarcinii fiscale, dar în același timp o îmbunătățire marcată a neutralității sistemului. În mod similar, subvențiile sectoriale (de exemplu, transportul local, oficiile poștale și căile ferate) trebuie eliminate treptat, cu o creștere corespunzătoare a tarifelor de servicii.
Un avantaj nesecundar al măsurilor propuse (TVA și reducerea subvențiilor) este acela de a efectua un fel de „devalorizare fiscală” care ar contribui la readucerea inflației la niveluri mai puțin „patologice” față de cele actuale (să zicem între 2 și 3 la sută față de actualul 0,3) favorizând sustenabilitatea datoriei noastre publice. Evident, atât intervenția la TVA, cât și la tarife și subvenții impun dedicarea unei părți din resursele colectate unor forme directe de compensare pentru contribuabilii cu venituri mai mici sau pentru anumite categorii ale acestora (studenți, navetiști etc.). Plățile către incompetenți și, în special, către săracii „absoluți” ar putea fi efectuate direct de INPS, mai degrabă decât prin forme de impozit pe venit negativ.
Ar fi oportun să unificăm diferitele impozite pe proprietate introduse în sistemul nostru juridic într-un impozit pe proprietate obișnuit, conținut, cu caracter general, care scutește bunurile de capital pentru activitatea productivă. De asemenea, ar fi oportun să se prevadă indicarea componentelor bunurilor personale în declarația fiscală; împrejurare care ar facilita şi verificarea congruenţei acestora în raport cu venitul declarat.
Poate fi evaluată oportunitatea de a introduce taxe de mediu care, dacă sunt bine construite, pot stimula creșterea economică. Sistemul actual nu a reușit încă să reducă semnificativ emisiile poluante; delegația în curs de implementare permite o revizuire profundă a sistemului de impozitare a mediului - astăzi coincide în mod substanțial cu accizele la produsele energetice și taxele pe vehicule, la care se adaugă taxele pe emisii și depozitele de gunoi - care prevede noi forme de impozitare (taxe verzi) care vizează încurajarea comportamentului virtuos în domeniul protecției mediului și, în același timp, penalizarea folosirii unor produse mai poluante.
II. Impozitarea pe venit
În centrul unei reforme fiscale favorabile creșterii se află problema impozitării veniturilor corporative. Trebuie să simplificăm și să readucem la unitate un sistem deformat în ultimii zece ani de o multitudine de intervenții ad-hoc, întotdeauna justificate de urgența financiară: ratele speciale introduse treptat pentru sectoarele de afaceri (bănci, companii de asigurări, companii petroliere) trebuie să să fie eliminată, poate înaintea Curții Constituționale. Fragmentarea actuală a sistemului de impozitare pe profit reprezintă un obstacol serios în calea dezvoltării activității economice.
O problemă fundamentală pentru veniturile întreprinderilor este depășirea sistemului dual de impozitare, prin convergența tendințată a venitului impozabil către profitul statutar. Într-un sistem nedistorsionat, relevanța fiscală a componentelor de evaluare a veniturilor întreprinderii nu poate devia de la rezultatele situațiilor financiare. Prin urmare, societatea trebuie lăsată liberă să urmeze, chiar și din punct de vedere fiscal, principiile statutare urmate la întocmirea situațiilor financiare (principii care sunt guvernate de reglementări specifice). O mai mare libertate în deducerea fiscală a deprecierii ar permite, de exemplu, consolidarea cererii de investiții de către companii fără a provoca o pierdere a veniturilor fiscale, ci doar realocarea acestuia în timp, în condițiile în care amortizarea imediat dedusă nu ar mai fi disponibilă în anii următori. .
Chiar dacă implementarea acestei reforme, menită să producă avantaje enorme în ceea ce privește neutralitatea și simplitatea sistemului, ar trebui să conducă la o reducere a veniturilor, aceasta ar trebui considerată parte a reechilibrării sarcinilor fiscale din sistemul nostru. Un profil critic, în această perspectivă, rămâne însă alegerea făcută de țara noastră de a permite aplicarea IAS la situațiile financiare statutare, în care prezența pe scară largă a elementelor de evaluare introduce elemente nedorite de incertitudine sau variabilitate excesivă în definirea venit impozabil.
Profiturile reinvestite ar trebui să fie complet scutite de impozite, întărind astfel și mai mult regimul favorabil deja introdus cu Ace. Scopul este clar: stimulentul de a valorifica companiile este întărit și distribuirea profiturilor este descurajată.
Este necesar să se reducă semnificativ pană fiscală, aducând-o la nivelul principalilor concurenți europeni și să se facă permanentă impozitarea substitutivă de 10 la sută din așa-numitul salariu stimulativ, legat de negocierea de nivel al doilea, eventual majorând praguri.
Urmărirea obiectivelor de simplitate și neutralitate a sistemului impozitului pe profit necesită acțiuni hotărâte și în materie de deduceri și credite fiscale. Pentru a adapta stimulentele la activitatea de bază eficientă a companiilor, este necesar să se limiteze deducerile și creditele la obiective de reglementare clare și predeterminate (în esență cercetare și dezvoltare, inovare, eficiență de mediu) și să se prevadă un plafon unic, în raport cu care fiecare compania poate alege deductibilă pentru cheltuieli. Un sistem analog cu un singur plafon, în locul celui actual bazat pe un amestec de deduceri și deduceri specifice, ar putea fi aplicat și la impozitarea veniturilor personale cu Irpef.
Obiectivul neutralității presupune ca veniturile din investiții - din active financiare, imobiliare, dividende - să fie tratate fiscal în mod unitar, în mod ideal cu cote similare cu cele prevăzute pentru veniturile din afaceri. Din acest punct de vedere, menținerea tratamentului favorabil rezervat randamentelor obligațiunilor de stat, concomitent cu creșterea ratei veniturilor din investițiile financiare la 26 la sută, agravează denaturarea în detrimentul investițiilor în activități productive și al fluxurilor de brokeraj de afaceri. Pe de altă parte, nivelul scăzut al ratelor dobânzilor și climatul favorabil al pieței ar fi făcut posibilă alinierea cotei de impozitare a obligațiunilor de stat cu celelalte fără repercusiuni semnificative asupra prețurilor obligațiunilor.
