Pollock și irascibilul școlii din New York expuse la Vittoriano

După nesăbuința vizionară a lui Warhol, „Irascibilii” ajung la Roma de Scuval di Nou York, acel grup de artiști a Acțiunii Pictor​ care în 1950 au revoluționat lumea artei americane, izbucnind pe scena culturală cu acuzația lor perturbatoare și ireverentă de nonconformitate.. O adevărată revoltă  care a împărțit lumea artei americane până la punctul în care Metropolitan muzeu di Nou York, cu puțină previziune asupra viitorului artei, a venit să-i excludă din o importantă expoziție de artă contemporană stârnind mareși se amestecă în cercurile artistice americane

Deci iată-le expuse până la 24 februarie alL 'Ala brazilienii del Victoriană, Cu Jackson Pollock în frunte, fondatorul Action Painting, superstarul picturii americane din acei ani, căruia revista „Life”, deja în 1949, îi dedicase o lungă serviciu  în paginile centrale întrebându-se dacă era cel mai important artist american în viață. Și cu Pollock dintre care celebrul Număr este expus pentru prima dată 27, pânza mare de peste 3 metri lungime  sinteză extraordinară a expresionismului abstract  printre pensulele el negrufuziune dculori deschise, doar care justifică o vizită la Mostra del Vittoriano,  apare in expunere 50 de capodopere ale Mark Rothko, Willem de Kooning, Franz Kline, William Baziotes, David Smith,  Lenore Krasner, muza și însoțitoarea lui Pollock forțat să schimbe prenumele în  Sub vânt (arată uimitor în anii 50, dar așa este) pentru a remedia discriminarea de gen înrădăcinată în sistemul artistic și care apare ca un pictor masculin, și altele, care oferă o privire de ansamblu asupra climatului acelor ani în care școala din New York s-a impus lumii expresionism abstract cum semn de neșters al culturii pop moderne, o combinație de expresivitate a formei și abstracție stilistică, care a influențat semnificativ toți anii '50.
Pictura de acțiune este deci inovație, transformare, rupere de tipare și de trecut. Expoziția care îşi propune să facă publicul să descopere nu numai farmecul acestei mişcări prin artă ci mai presus de orice di departe retrăirea emoțiilor și sentimentelor acelor artiști care au făcut o eră a istoriei artei unică se bazează pe una a nucleelor ​​mai mult importanti din colecția de Muzeul Whitney din New York. Un muzeu care a jucat un rol determinant în istoria artei moderne americane. El a fondat-o în 1931, prin urmare imediat după mare depresia din '29, Gertrude Vanderblit Whitney (1875-1942), patron al artelor, moștenitoare bogată și colecționar,  cu scopul de a sprijini artiști americani în viață neconsacrați încă de critici și de piață. Instituție fundamentală pentru apariția unei noi sensibilități contemporane, diferită de modelul MoMA, încă eurocentrică și atrasă de maeștriiavangardele istorice. Șipână în 1955 Whitney  Muzeul s-a consolidat și mai mult  politica de achizitii,  propriu pentru a răspunde fuziunii eșuate cu Metropolitan, din care o aripă ar fi trebuit să fie dedicată noii artei americane.

Criticii l-au definit  un „container gol”,  dar de fapt școala din New York te-am gasit  un moment de coeziunea în care artiștii argumentau,  

Parlavanu, scrieevanu da  s-au adunat  e au mers împreunăiar când acolo'eră  trebuie să duci o bătălie.  Nu a fost o viață ușoară pentru grup. În aprilie de 1950 câțiva dintre ei – Robert Motherwell, De Kooning, Gottlieb, Newman, Hans Hofmann, William Baziotes –  avevano Animala  masa rotundă de la Studio 35 pentru lansarea publicației „Posibilitati I. Artiști moderni în America” se înregistreazădo  notabil  greu de luat în seamăţie din public şi din instituții, încă nepregătite să înțeleagă „esența reală a operei artistice”.  Nici între ele nu lipsește divergența, nei nu sunt de acord  nici asupra numelui care trebuie dat. Oficial, Motherwell este cea care introduce numele New York School cu ​​ocazia expoziției colective  Şaptesprezece pictori americani modernila  

Frank Pearls Gallery din Beverly Hills din Los Angeles, pentru a sublinia forța catalitică a Manhattan-ului la începutul anilor XNUMX.  

Cel mai semnificativ episod care a produs acea imagine care a devenit un adevărat simbol al artei americane este fotografia Ninei Leen care a apărut în ianuarie 1951 în „Life” și expuse pe un panou mare la Vittoriano: cincisprezece artiști, Hedda Sterne este singura femeie, „îmbrăcată în bancheri”, pozată pentru a-și arăta puterea și coeziunea împotriva Muzeului Metropolitan care nu includea expresioniști abstracti  în  expoziție de artă americană contemporană. O modalitate oarecum singulară de contestare a deciziei, anticipată de scrisoarea publicată în „New York Times” în mai 1950, care aduna  

optsprezece semnături. Prin urmare, împușcătura îl identifică pe  temperament scurt, în ciuda formei atât de civile subliniate de haine formale, unde protagoniștii (Pollock în centru, Newman, Rothko, Motherwell, De Kooning) sunt alături de actorii secundari. Aspectul este bun, dar sunt supărați din punct de vedere tehnic pe această condiție izolată, ceea ce îi pune și într-o situație destul de tipică în vremurile avangardei: a face un front comun, a lucra împreună, a împărtăși succesele și dificultățile într-un mod compact. . Din Greenwich Village, cartierul în care se adună, se ridică o voce puternică asupra relației dificile dintre artiști și instituții, chiar dacă ne aflăm în America, țara noului. O țară în care schimbarea, ca să nu mai vorbim de scindarea generațională, este în desfășurare și nu se va opri niciodată pentru mult timp, începând chiar din 1950, anul de Irascibili, de fapt. Șiîn Pittsburgh,  Andy  

Warhol s-a mutat definitiv sub Empire State Building, lucrează ca ilustrator și vitrinetor așteptând să dezvolte strategia care să-l conducă să devină cel mai important artist al  deceniul următor.