Cine știe cât va dura sloganul și cât timp o parte din stânga italiană va continua să se simtă orfană de Stefano Rodotà, un eminent jurist, dar nu de astăzi sedus de stânga radicală, în ciuda faptului că a fost aproape de socialiști în trecut și apoi preşedintele adunării DS. Poate că timpul va decide soarta Partidului Democrat: dacă se va despărți și se va despărți între stânga reformistă și stânga antagonistă, se va înțelege mai clar de ce Partidul Democrat nu a putut vota pe Rodotà pentru Președinția Republicii.
Cu siguranță a contat faptul că candidatura lui a fost propusă de Beppe Grillo. Și a contat și faptul că Rodotà este cunoscută pentru radical șic, care va fi și o stare de spirit și un comportament la modă chiar și în vremurile web-ului, dar din fericire nu este încă un stil politic general apreciat și împărtășit de toți. Cei mai în vârstă își mai amintesc când Rodotà, tocmai ales în Cameră cu voturile PCI și ale lucrătorilor săi, a uitat imediat eticheta politică (dar poate nu numai) și în loc să-și expună punctul de vedere în organele părții sale, a uitat imediat s-a apucat să facă fronde în sala Montecitorio pentru liderul PCI, care purta numele de Giorgio Napolitano. Multora nu le-a plăcut.
Dar, la fel ca Fabrizio Barca care a debutat în Partidul Democrat cu susținerea lui Rodotà, acum Gherardo Colombo, fost magistrat al bazinului Mani Pulite și acum membru în consiliul de administrație al Rai, se întreabă: „Aș vrea să știu ce defectul pe care Rodotà îl are pentru Partidul Democrat. Dacă un om ca Rodotà, care susține dreptul de a avea drepturi, nu este agreat de una dintre părți, problema aparține acelei părți. Domină teama de noutate și dorința ca totul să rămână ca înainte”. Dar nu este cazul: problema nu este personală, ci politică, și atunci trebuie să facem distincția între politică și politică.
Motivul de bază pentru care majoritatea Partidului Democrat nu a putut vota pe Rodotà pentru Quirinale și, din fericire, nu l-a votat, este foarte simplu, chiar dacă nu a fost explicat clar: în ciuda multor ezitări și a multor dureri de stomac, Partidul Democrat. Partidul nu împărtășește ipoteza unei stângi radicale și antagoniste – cea, ca să fie clar, a lui Beppe Grillo, Nichi Vendola și Micromega – care a stat în spatele candidaturii lui Rodotà. Era legitim să avem o altă idee de stânga - reformistă și pro-europeană - și, în consecință, să susținem o candidatură alternativă pentru Quirinal față de cea a lui Rodotà? Problema este toată aici. Candidații nu sunt ca autocolantele Panini: contează profilul lor personal dar, nu mai puțin, contează logica politică care îi susține.
