Din moment ce comisarul pentru Revizuire a cheltuielilor a abordat problema în audierea sa de la Senat, problema unei intervenții asupra pensiilor continuă să fie subiect de reflecție, în ideea de a bifa, chiar și prin intervenții temporare, cel puțin cele mai „mai mari” pensii. Dacă există un acord cu privire la pensiile care sunt „mai mari” este greu de spus. Aceștia variază de la cei care vor să intervină pe pensii care depășesc 2.500 de euro până la cei care consideră că 10.000 de euro este pragul adecvat, ca să remarcă doar că beneficiarii unor pensii atât de mari sunt doar o mână. Și atunci cum? Cu impozit extraordinar, sau permanent, sau in raport cu diferenta dintre valoarea pensiei salariale si ce s-ar fi acumulat pe baza contributiilor platite?
Totuși, diferitele soluții și fezabilitatea lor trebuie luate în considerare nu numai în raport cu potențialele efecte asupra bugetului public, ci și impactul acestora asupra drepturilor pe care sistemul juridic le garantează celor care primesc pensii: într-un cuvânt, legitimitatea lor constituțională, și în special a aderării acestora la principiile directoare stabilite de Curtea Constituţională. Într-adevăr, nu există nicio îndoială că orice reformă va fi pusă sub semnul întrebării de către cetățenii care vor fi afectați în fața instanțelor. Și că aceștia vor ajunge să întrebe Curtea dacă regulile sunt compatibile cu carta noastră a drepturilor fundamentale: iar Curtea cu greu se va putea muta prea mult din pozițiile deja afirmate de mai multe ori.
În special, în sentințele 223 din 2012 și nr. 116 din 2013, care a declarat neconstituționalitatea a două legi care în 2011 stabileau contribuții de solidaritate, modulate pe paranteze și temporare (până în 2014), față de veniturile funcționarilor publici și pensiile care depășesc 90.000 de euro, Curtea are statut două principii. Prima este că nu sunt compatibile cu principiile egalității în fața legii și ale capacității de a plăti impozite care afectează doar unii beneficiari ai aceluiași tip de venit: sacrificiile impuse de necesitatea de a face față crizei fiscale trebuie să cadă asupra lor. toți contribuabilii pe baza capacității lor de plată și nu pot fi concentrați pe o anumită clasă de contribuabili (în acest caz, pensionari)
Al doilea, și mai important pentru scopurile noastre, este că veniturile din pensie au dreptul la protecție specială. De fapt, spre deosebire de veniturile din muncă, veniturile din pensii corespund unor situații legale care sunt acum încheiate și nu mai sunt susceptibile de renaștere; pensionarul nu poate compensa reducerea venitului său ca urmare a impozitului muncind mai mult sau căutând un alt loc de muncă: și de aceea venitul său merită o protecție specială.
În lumina acestor principii, se întreabă dacă există loc pentru o intervenție specifică asupra pensiilor, cu respectarea principiilor echității pe care se întemeiază principiile afirmate de Curte. Pare dificil, dar poate că unele moduri pot fi încercate.
În special, în ceea ce privește primul principiu, al egalității în impozitare în raport cu capacitatea de plată, ne putem întreba dacă, alături de principiul echității orizontale, nu ar trebui să se țină seama de un principiu al echității verticale. După cum s-a remarcat în comentariul hotărârii din 2013, pensiile plătite actualilor pensionari sunt calculate integral sau parțial cu sistemul de salarizare, în timp ce o mare parte dintre cei care primesc venituri din muncă, și în special cei mai tineri, vor primi o pensie calculată cu metoda contributivă. În măsura în care pensia nu corespunde veniturilor din contribuțiile plătite, pensionarii primesc efectiv un transfer intergenerațional în favoarea lor de la ceilalți contribuabili. Veniturile lor sunt calitativ diferite. Și asta ar putea justifica un tratament diferențiat asupra pensiilor a căror valoare o depășește pe cea a pensiei calculate pe contribuțiile plătite.
În acest sens s-ar putea face două observații: prima este că calculul contribuțiilor se aplică numai lucrătorilor privați, întrucât nu a existat acumulare de contribuții pentru lucrătorii publici până la transferul conducerii către INPS. Dar evident că acest lucru nu împiedică reconstituirea contribuțiilor „virtuale” ale bugetarilor prin aplicarea celor mai favorabile cote INPS la salariile primite istoric. Principala obiecție este în schimb că conform acestui criteriu probabil o bună parte din pensiile mici (și aici ne referim la cele cu adevărat mici, chiar peste pensia minimă) nu ar fi acoperite de contribuțiile plătite). Și aici trebuie avute în vedere două aspecte referitoare la al doilea principiu enunțat de Curte, care justifică protecția particulară a veniturilor din pensie.
Protecția situației juridice a pensionarului trebuie considerată absolută? Sau se poate reține că protecția care trebuie garantată celor care au făcut alegeri ireversibile bazându-se pe garantarea unui venit din pensie poate găsi o limită în faptul că acesta din urmă este, practic, întotdeauna un transfer public și, prin urmare, ar putea bine cunoaște un limitarea pe baza criteriilor de rezonabilitate și proporționalitate a sarcinii impuse cine finanțează transferul? Mai simplu: s-ar putea argumenta că principiul ar trebui să se aplice cu siguranță până la un anumit nivel de pensie, dar ar putea fi relaxat dincolo de asta? Problema pare să fie că acest nivel ar trebui să fie suficient de ridicat. Dar dacă ar fi, atunci s-ar putea urmări ideea unui impozit pe pensii peste un anumit nivel și numai pe partea care depășește fluxul de venit care decurge din contribuțiile plătite.
