Un rezumat al acestui articol a apărut în „Il Giorno” duminică, 26 iulie, la pagina 22. Pensionari și confederații: anomalia italiană. Pentru că ar fi utilă o separare consensuală între Uniunile Pensionarilor și Confederații. Din 16 milioane de pensionari, peste 7 milioane au aderat la sindicat prin semnarea unui împuternicit conform căruia INPS face o deducere. Există o discrepanță între cifrele eliberate de INPS și cele din surse sindicale, însă reprezentativitatea CGIL, CISL și UIL, care au împreună aproape 5 milioane de membri înscriși, este incontestabilă.
Procurile, odată semnate, sunt pe perioadă nedeterminată. Pentru sindicate, acesta este un punct forte pentru că revocările pot avea loc doar printr-o anulare trimisă la instituția de asigurări sociale. Dar este și un element de slăbiciune: nu întâmplător sindicatele se tem de reînnoirea anuală a împuternicirilor care ar putea fi decisă de INPS. Până la urmă, în trecut chiar CGIL a fost cea care a solicitat acest lucru.
Ponderea organizațiilor de pensionari în cadrul propriilor confederații este enormă. Mai mult de jumătate dintre membrii CGIL, aproximativ 50% în CISL și aproximativ o treime în UIL. Într-o țară îmbătrânită, fenomenul este natural. Dar în sindicatul italian există o anomalie macroscopică: recunoașterea unui pensionar a unui statut egal cu cel al unui lucrător înregistrat în activitate nu poate fi găsită în alte sindicate. În general, regulile sindicatelor europene și americane atribuie puterea de decizie numai membrilor activi de sindicat. Pensionarii participă la viața uniunii, dar nu sunt prezenți, ca structură organizată în organele uniunii confederale.
Anomalia italiană produce efecte semnificative. În primul rând, atribuie pensionarilor o putere de condiționare în determinarea, pe lângă alegerile politice, și a celor mai importante funcții ale confederațiilor. Este adevărat că CGIL, CISL și UIL au luat măsuri pentru remedierea situației prin stabilirea că prezența reprezentanților pensionarilor în organele de conducere nu poate depăși o treime din total, dar de multe ori, mai ales în teritorii, lucrătorii activi ajung să fie în minoritate. Grupurile de conducere superioară influențează politicile federale? Cele mai multe echipe de conducere de pensionari au fost instruite la locul de muncă încă din toamna fierbinte. Cultura lor sindicală este extrem de conflictuală, uneori pătrunsă de reziduuri de antagonism care cu greu vede coexistă interese comune în companie între muncitori și proprietari.
Din aceste motive ei sunt în mod obiectiv apărători ai „continuității tradiției” care riscă să se transforme într-un protest de dragul ei. Pe de altă parte, sindicatele de pensionari puternice din punct de vedere financiar au propria lor organizare larg răspândită și sunt deosebit de active în rețeaua de servicii fiscale și de asigurări sociale, care constituie principala sursă de afiliere. De asemenea, este adevărat că succesul demonstrațiilor confederale, în special a celor de natură națională, este adesea determinat de prezența lor masivă.
Dar această aranjament politic organizațional răspunde intereselor pensionarilor ca grup social? Astăzi interesele lumii muncii nu mai sunt uniforme și lupta de clasă a fost înlocuită cu un conflict articulat care caută soluții pragmatice. Cel mai important rezultat pentru pensionari a fost obținut cu reforma din îndepărtatul 1968, când copiii își ajutau părinții pensionari.
Astăzi este opusul, dar între timp creșterea cheltuielilor sociale a adus noi reguli care prefigurează pensiile de foamete pentru generațiile următoare. Unele îmbunătățiri pot fi obținute cu pensiile suplimentare, materie contractuală a categoriilor de active, în timp ce rezultate importante ar putea fi obținute prin consolidarea politicilor sociale ale regiunilor și municipiilor. Nu este oare nerealist să proiectăm un model de organizare autonomă (și unitară?) a lucrătorilor pensionari, nu subordonat, ci aliat confederațiilor și categoriilor de lucrători activi, care să-și dezvolte enormul potențial de reprezentare și organizare față de instituții ca o expresie a intereselor specifice unui grup social.
Această separare ar spori rolul și responsabilitatea pensionarilor și, în același timp, ar favoriza și o întărire a uniunii de negociere, începând cu negocierea corporativă și teritorială, care este singurul răspuns credibil la ieșirea dintr-o criză economică și politică îndelungată și dificilă. .
