Dintre cei trei candidaţi la secretariat care va concura în primare duminică, 3 martie despre PD se știe aproape totul, cu excepția a ceea ce contează cel mai mult și anume: care tip de partid democratic, dacă vor câștiga, intenționează să-l promoveze.
Vor un PD în format Olive, suficient de indistincți și ambigui pentru a-i putea atrage atât pe alegătorii aflați în stânga lor, cât și pe cei din dreapta lor, așa cum s-ar părea că ar dori cu „câmpul său mare” indistinct. Zingaretti, sau vor un PD care își accentuează profilul democratic, reformist, pro-european și garantat în așa fel încât să excludă orice posibilă alianță cu Cele 5 Stele și cu Liga a priori, așa cum s-ar părea să vrea Robert Giachetti? Aceste două ipoteze sunt în conflict și ar fi fost mai corect dacă membrii și alegătorii ar fi fost plasați clar confruntat cu această alegere. Dar nu s-a întâmplat așa și este păcat.
Un bun test pentru a ști în ce direcție intenționează să meargă PD este atitudinea pe care o are noul secretar va prelua propunerea făcută de fostul ministru al Dezvoltării Economice Charles Calenda. După cum se știe, Calenda a propus ca PD, în vederea alegerilor europene, să promoveze o „listă națională” în care toate acele forțe sociale, politice și culturale care împărtășesc platforma „Noi suntem europeni”, platformă la care s-au alăturat Zingaretti, Martina și Giachetti și care a strâns deja în jur de 200.000 de semnături.
În ea conținutul este conturat cu o claritate fără echivoc a bătăliei în care trebuie să se angajeze forțele reformiste și pro-europene italiene: continuă efortul de a duce mai departe procesul de reformă început de guvernele Renzi și Gentiloni, contracarând tentativa împotriva reformatorului a guvernului galben-verde. și, să se angajeze cu mare loialitate și hotărâre în efortul de reformare a Uniunii Europene, nu să o slăbească, așa cum și-ar dori Salvini și Di Maio, ci să o întărească. Este o platformă care nu este moderată. Este o platformă pro-europeană, reformistă și de garant care marchează și o distincție de netrecut față de populiști. Dacă PD-ul ar alege să meargă în această direcție, nu singur, ci împreună cu toate celelalte forțe pro-europene și reformiste, atunci ar fi posibil să se pună în mișcare un proces politic și cultural de recompunere unitară a acestui domeniu până la sosire (de ce nu ?) la creație a unei noi şi mai ample formaţiuni politice democratice.
Este realist să crezi așa? eu credo spune da, pentru că sistemul politic italian este orice altceva decât static. Din 1992 până astăzi este în continuă evoluție și transformare și este departe de a-și fi găsit locul aşezându-se. Va fi de asemenea, adevărat, după cum se spune, că nu mai are sens să vorbim despre dreapta și stânga, dar este la fel de adevărat că dispariția vechilor formațiuni politice nu a dus și nu duce la dispariția culturilor politice și a diferitelor orientări ideale care în schimb supraviețuiesc și continuă să se manifeste, atât chiar şi în forme noi.
[smiling_video id="73929″]
[/smiling_video]
Există, desigur, conservatori, la fel cum sunt moderați, reformiști, liberali, social-democrați, antagoniști și mișcări și astăzi și populiști și suveranişti. Aceste tendințe politice și culturale reapar continuu pe ambele deși într-un mod diferit decât în trecut. Imaginează-ți așadar că forțele democratice, reformiste și pro-europene pot converge și creează o nouă formație nu este o iluzie. Sau, cel puțin, nu mai mult de cât a crede în posibilitatea de a recrea formele trecutului (vechiul mare partid de masă, compania) sau a reveni la bipolaritatea anilor. nouăzeci, așa cea dintre Măslinul lui Prodi și centrul-dreapta lui Berlusconi. Nu va fi așa.
Salvini nu se gândește deloc la întoarcerea la vechiul centru-dreapta. Gândiți-vă mai degrabă la o nouă agregare cu Fratelli D'Italia și cu cei 5 Stele precum Di Maio. În stânga sunt cei care își imaginează crearea unei noi agregate cu Partidul Democrat, Leu, Stânga Italiană și cele 5 stele ale lui Fico, un fel de Podemos în stil italian dorit nu numai de la Travaglio, ci și de la Mieli și chiar Cacciari, care cred așa pentru a opri suveranitatea Ligii de Nord. Dar și aceasta este o iluzie. Dacă într-adevăr așa ceva ar trebui se întâmplă atunci pentru stânga reformistă și pro-europeană ar rămâne doar una posibilă alegere: cea de se plasează, distingându-se, înzonă dintre stânga antagonistă și dreapta suverană să încerce să unească toate forțele democratice și liberale în provocare, ceea ce poate să nu fie cazul departe, pentru guvernul țării.
