Acordul de la Bruxelles? "Vino târziu. Și mă tem că nu este de ajuns.” Scrisoarea de la guvernul italian? „O cacealma. Lucrurile serioase au fost deja aprobate, restul mi se pare destinat doar să aprindă tensiunile sociale”. Dar chiar nu există o notă de speranță? „Lumea se apropie, nu știu cât de repede, de un nou Bretton Woods. Cred că soluția problemelor transcende însăși dimensiunea europeană”. Mario Noera, profesor Bocconi de drept și economia piețelor financiare, este convins că noaptea de la Bruxelles a rezolvat doar pe jumătate problemele. Într-adevăr, deciziile asupra băncilor „au un caracter schizofrenic și riscă să aibă efecte periculoase pentru băncile italiene”.
De ce un personaj schizofrenic?
„În ultimii ani s-au discutat multe despre efectele prociclice ale intervențiilor asupra capitalului bancar. Deja la momentul crizei din 2007/08, Basel 2 a avut acest efect asupra conturilor bancare. Din acest motiv, există literatură amplă despre oportunitatea de a acționa în sens invers: de a întări capitalul în conjuncturi favorabile pentru a crea un tampon care să fie utilizat în fazele cele mai delicate. În realitate, în prima urgență, aceste sfaturi bune au fost uitate”.
E rezultat?
„Cu siguranță va fi prociclic. În primul rând, va avea efecte asupra obligațiunilor de stat pentru că băncile vor trebui, în practică, să scape de o parte din stoc. Dar acest lucru poate fi remediat prin angajamentul instituțiilor comunitare dacă acestea se angajează să înlocuiască băncile în achiziționarea de valori mobiliare. Apoi există o problemă greu de rezolvat din punct de vedere al structurilor: Fundațiile cu siguranță nu sunt în măsură să se ocupe de operațiuni de capital de această dimensiune”.
Ca să nu mai vorbim de criza creditelor. Directorul general al Confindustria, Giampaolo Galli, a tras deja un semnal de alarmă.
„Pericolul era deja real. Acum este mai mult. Există un alt efect: se creează o ofertă în exces de acțiuni bancare într-un moment în care piețele sunt reticente în a face noi achiziții”.
Riscul, paradoxal, este ca în loc să se ofere garanții să existe riscul agravării crizei. Asta e?
„În realitate, nu a fost ușor să găsești mecanisme alternative la cel adoptat dacă se dorea să se concentreze pe parametrii pieței. Din păcate, ne confruntăm cu ambiguități care sunt plătite: pe de o parte dorim să creăm o garanție umbrelă, pe de altă parte riscăm efectul opus pe baza datelor influențate de tendința ciclului”.
Există vreo lecție de învățat?
„Încrederea piețelor nu este câștigată doar datorită ingineriei financiare. Din fericire, este nevoie și de asta. A fost efectuată o intervenție necesară asupra conturilor bancare care a împiedicat, deocamdată, să vină o criză sistemică din acea parte. Dar în lipsa unei strategii care să dea viață unei construcții geometrice în picioare, există doar riscul de a fi înființat o ecuație algebrică”.
În ce sens?
„Același rezultat poate fi obținut dacă cerințele pentru cei mai slabi sunt crescute sau dacă cele pentru cei mai solidi parteneri sunt reduse”.
Pe scurt, doar injectarea de bani în fond nu garantează soliditatea sistemului. Ce să faci atunci?
„Pentru a obține acest rezultat, este necesară întărirea guvernanței economiei, punct de plecare pentru lansarea unei politici de creștere oarecum lipsită în toată Europa. Pentru a face acest lucru, trebuie să abordăm problema armonizării politicii fiscale. În lipsa unor compensații pe frontul dezvoltării, o politică de redresare nu duce nicăieri: reducerile trebuie compensate cu măsuri ad-hoc în sectoarele care au potențial de creștere”.
În absența acestuia, așadar, este probabil ca redresarea declanșată de măsurile din această seară să fie de scurtă durată?
„Am văzut problemele asociate cu deciziile bancare. Vom vedea eficacitatea instrumentelor de inginerie financiară care au apărut în urma summit-ului. În parte, acestea sunt instrumente de asigurare, în parte pot fi asimilate familiei CDO. Cu siguranță, este nevoie de mult mai mult decât inginerie financiară pentru a restabili încrederea în piețe”.
O propunere?
„Părerea mea este că avem nevoie de un guvern european al economiei în care emisiunea de obligațiuni este responsabilitatea exclusivă a UE. Dar suntem foarte departe de acest obiectiv. Și nu se oprește neapărat aici.”
Înțeles?
„Cred că se apropie timpul pentru un nou Bretton Woods. Lecția acestor zile este că există o puternică voință internațională, atât în interiorul, cât și în afara Europei, de a preveni trimiterea euro în derivă. Din acest motiv, cred că se va ajunge la o soluție de ansamblu la care vor participa creditorii, cum ar fi China, care nu au niciun interes în dizolvarea monedei euro”.
Dar aceasta implică o pierdere a suveranității europene?
"Parţial. Consider că acest proces trebuie mediat de instituțiile internaționale, adică de Fondul Monetar. Cred că intervențiile financiare în zona euro vor fi gestionate prin FMI”.
În toate acestea există scrisoarea de angajamente din partea guvernului italian. Cum judeci?
„O cacealma. Propunerile mai serioase sunt deja lege. Iar celelalte sunt imposibile. Într-adevăr, foarte periculos la nivel politic. Consider că guvernul se pregătește să descarce responsabilitatea eșecului asupra opozițiilor pentru pur calcul electoral”.
Dar cererile vin de la Uniunea Europeană. Sau nu?
„Cred că este corect să cerem mai multă flexibilitate în muncă, inclusiv libertatea de a concedia. Dar acest lucru trebuie să aibă loc în cadrul unei politici de stimulente fiscale și de securitate socială puternice concentrate în noile activități economice. Deci poate funcționa. Dar nu cred că un guvern cu majoritate de două voturi, opuse de ministrul economiei, poate duce politica pe care nu a dus-o când avea o majoritate de optzeci de voturi”.
