Abordarea recapitalizării băncilor
Comunicatul summit-ului zonei euro din 29 iunie 2012 a avut în vedere posibilitatea ca MES (Mecanismul European de Stabilitate) să recapitalizeze direct băncile din zona euro, odată ce mecanismul unic de supraveghere a fost instituit cu implicarea BCE. După cum această Comisie știe cu siguranță, în ultimele săptămâni, punerea în aplicare a deciziilor Eurosummit-ului din iunie a fost blocată într-o discuție neconstructivă privind tratamentul CD-urilor. „activele moștenite” ale băncilor spaniole: de ce Germania și alte țări nu doresc ca MES să acopere pierderile trecute ale băncilor spaniole (și apoi, la scurt timp, pe cele ale băncilor irlandeze); dar dacă nu se face nimic, cercul vicios dintre criza bancară și criza datoriilor suverane riscă să copleșească Spania și să reaprindă instabilitatea.
Principiul fundamental de urmat în gestionarea și soluționarea crizelor este că resursele financiare menite să salveze acționarii și creditorii nu trebuie niciodată injectate într-o bancă: doar astfel, de fapt, hazardul moral și disciplina pieței ar putea funcționa eficient. Implicația acestui principiu este că orice transfer de bani către băncile în faliment în cadrul unui program european de asistență financiară nu ar trebui să fie utilizat pentru a-și acoperi pierderile, ci ar trebui să fie construit ca sprijin financiar temporar, pentru a acorda timp proceselor de restructurare necesare, prin urmare cu o puternică condiționalitatea. Din acest punct de vedere trebuie concepute modalitatile de interventie a MES in capitalul bancilor.
În acest sens, un exemplu util este Troubled Assets Relief Program (TARP), adoptat de guvernul SUA în octombrie 2008 pentru a recapitaliza băncile și alte instituții financiare sistemice (de exemplu, AIG) și pentru a reduce criza de încredere. Conform acelui model, intervențiile de recapitalizare au avut loc cu achiziționarea de acțiuni privilegiate, la un cost foarte convenabil, dar cu condiții și constrângeri stricte de management (de exemplu, politicile de remunerare și distribuire a dividendelor, numirea directorilor de administrație). La sfârşitul perioadei prestabilite, băncile care nu erau în măsură să răscumpere acţiunile urmau să devină proprietatea MES, care urma să preia controlul asupra acestora; pierderile reziduale ar fi acoperite prin anularea acțiunilor ordinare și restructurarea datoriilor băncii, altele decât depozitele bancare.
Acest model are avantajul de a oferi acționarilor privați posibilitatea reorganizării băncii, evitând naționalizarea imediată; dar dacă restructurarea eșuează, acționarii și creditorii privați își vor păstra întreaga responsabilitate pentru pierderile băncii. Rețineți, totuși, că programul de intervenție ar putea oferi profituri pozitive pentru MES, așa cum sa întâmplat cu TARP din SUA.
Asigurarea depozitelor și rezolvarea crizelor bancare
Uniunea bancară europeană cere cei trei piloni de supraveghere, asigurare a depozitelor și rezoluție bancară. Propunerea Comisiei, în ciuda problemelor critice discutate, reprezintă un progres semnificativ pe frontul de supraveghere; lucrarea este încă incompletă pentru celelalte două componente.
În ceea ce privește garanțiile depozitelor, propunerea Comisiei Europene din iulie 2010 prevede armonizarea schemelor naționale de garantare a depozitelor, introducând o obligație de finanțare ex-ante de către bănci, cu contribuții bazate pe profilul de risc și, de asemenea, prevăzând posibilitatea împrumuturi între schemele naționale ale diferitelor țări.
Cu toate acestea, nu suntem încă în proces de construire a unei scheme europene integrate de garantare a depozitelor, care să includă atât la nivel european, cât și la nivel național. Prima cerință cheie este ca garanția să acopere doar deponenții și să nu poată fi utilizată pentru a acoperi pierderile bancare și pentru a proteja administratorii, acționarii sau creditorii, alții decât deponenții. În plus, este nevoie de un fond european de asigurări, care să garanteze o punere în comun adecvată a riscurilor de faliment, sau cel puțin de pierderi semnificative, ale marilor bănci transfrontaliere. Important, în acest sens, acumularea și punerea în comun a fondului european de asigurări ar începe cu noul sistem și nu ar viza resursele deja acumulate de schemele naționale de garantare a depozitelor. Înființarea unui fond european stabilește relații delicate de legătură cu fondurile naționale, care probabil ar trebui să continue, dar ar fi sărăcite din cauza transferului protecției băncilor mai mari la nivel european.
În ceea ce privește garantarea depozitelor, propunerea Comisiei de creare a unui cadru juridic european pentru soluționarea crizelor bancare prevede o armonizare a sistemelor naționale, cu instrumente comune de prevenire (de exemplu, elaborarea planurilor de redresare și rezoluție), intervenție timpurie. (de exemplu, procedurile de implementare a planurilor de redresare, convocarea urgentă a adunării acționarilor, numirea unui administrator special și altele asemenea) și rezoluție (bănci-punte, vânzări de active, bail-in). Dar gestionarea proceselor de rezoluție este lăsată în seama autorităților naționale; se are în vedere și înființarea de fonduri naționale de rezoluție, care ar trebui să servească la sprijinirea reorganizărilor corporative.
Prin urmare, în ceea ce privește schemele de garantare a depozitelor, deocamdată ne gândim la armonizarea sistemelor naționale, mai degrabă decât la crearea unui sistem european unic. Dar fără un sistem european de management al crizelor, problema hazardului moral nu poate fi rezolvată, din cauza tendinței autorităților naționale de a-și proteja marile bănci.
Cheia soluției constă în acordarea autorităților europene de supraveghere a tuturor competențelor de gestionare a crizelor – nu doar a celor de intervenție timpurie, așa cum a făcut Comisia cu propunerea sa; apoi, ceea ce rămâne din bancă după toate intervențiile de rezoluție poate fi efectiv încredințat autorităților naționale, fără teama de „toleranță de supraveghere”.
Un astfel de sistem presupune, în primul rând, adoptarea modelului american de supraveghere de Prompt Corrective Action (PCA), dezvoltat de Federal Deposit Insurance Corporation (FDIC). Conform acestui model, atunci când capitalul unei bănci scade sub anumite niveluri, supraveghetorii sunt nevoiți să acționeze (sistem de acțiune mandatată), cu intervenții de natură progresiv mai invazivă pe măsură ce soliditatea capitalului se deteriorează.
Anexe: Textul audierii lui Stefano Micossi la Senat - Uniunea Bancară - 6 noiembrie 2012.pdf
