Manevra privind impozitarea companiilor prevăzută de legea bugetului pentru 2019 este exact opusul a ceea ce ar trebui făcut dacă dorim să încurajăm creșterea afacerilor.
Abolirea ACE este o contradicție în sine: ACE înseamnă Ajutor pentru creștere economică.
Eliminați IRI și mai rău: IRI, care trebuia să intre în vigoare în 2019, pe veniturile anului 2018, este impozitul unic real pentru întreprinderile individuale și parteneriatele, deoarece echivalează impozitarea acestora cu cea a societăților pe acțiuni, cu o cotă fixă egală cu cea a IRES. (24 la sută). Și în orice caz, desființarea are efect retroactiv, deoarece multe companii au început să funcționeze în 2018 având încredere în valabilitatea acesteia.
Consolidați schema forfetară a micilor contribuabili, ridicarea disproporționată a pragului de admitere înseamnă transformarea acestui regim în regimul „natural” pentru circa 60 la sută dintre întreprinderile și profesioniștii supuși impozitului pe venitul persoanelor fizice, care ar fi supus la 15 la sută. Fără obligația de facturare electronică, fără nicio solicitare de alte informații (cum ar fi chestionare pentru studii de sector sau pentru ISA) se va determina un stimulent puternic pentru munca nedeclarată.
Aspectul paradoxal este că lumea întreprinderilor mici și mijlocii neîncorporate în societăți de capital va fi segmentată: cele mici care se încadrează în regim forfetar vor fi impozitate cu 15 la sută; cei mai putin mici, odata cu suprimarea IRI-ului, vor intra in regimul obisnuit al impozitului pe venitul persoanelor fizice si vor suferi progresivitatea in totalitate (pana la 43 la suta), in loc sa treaca la impozitarea Ires proportionala (24 la suta) ca SRL-urile. (ordinar sau uninominal).
Această structură a impozitării este deosebită. Creșterea PIB-ului depinde și de faptul că companiile cresc în dimensiune, creează mai multă valoare adăugată și mai multe venituri: ar părea deci rezonabil ca autoritățile fiscale să însoțească creșterea companiilor, nu să o împiedice. Însă structura existentă obligă start-up-ul, de îndată ce trece pragul regimului forfetar, să treacă la impozitarea obișnuită, iar apoi, în cele din urmă, să revină la 24 la sută din IRES dacă decide, pe măsură ce crește, să se transforme. ea însăși într-o societate pe acțiuni. Pasul Irpef dintre regimul forfetar și cel obișnuit este un obstacol major, și este însoțită de impozitarea obișnuită cu TVA și facturare electronică, cu complexitățile administrative mai mari asociate. Este un adevărat „zid” de urcat pentru un start-up care vrea să crească; derivă în mare măsură, după cum sa menționat, din suprimarea IRI, care ar fi impozitat întreprinderile individuale în același mod ca și societățile pe acțiuni. Și tot zidul este cel care ne va împinge să creștem sub pământ, adică să rămânem sub el. Este rezonabil de prezis că puțini vor încerca să o depășească, mergând în sus, în timp ce mulți vor fi tentați să-și găsească refugiu acolo, traversând-o în jos. Cei care, din cauza dimensiunii lor mari sau pentru corectitudinea fiscală, nu vor sau nu vor putea trece pe sub „zid”, vor fi nevoiți să se transforme în societăți cu răspundere limitată, cu o complexitate și costuri administrative mai mari. Toate acestea cu siguranță nu ajută la creștere, dacă ceva este un stimulent puternic la evaziune și munca nedeclarată și o creștere a costurilor pentru firmele care se vor transforma în societăți cu răspundere limitată.Este păcat, pentru că este tocmai în bazinul micilor și întreprinderile mijlocii care start-up-urile sunt găsite inovatoare, există crisolul inovațiilor, al noului antreprenoriat, al investițiilor, al creșterii.
După cum a spus, alcatuirea manevrei este destul de generoasa cu cei mici (odată cu întărirea schemei forfetare) în timp ce „ia” venituri de la gimnaziu odată cu desființarea IRI-ului. Generalitatea companiilor, dar în special a celor mari (Ltd sau SPA), vor suferi agravări din cauza absenței ACE; hiperdeprecierea și stimulentele pentru economia 4.0 vor fi extinse, dar slăbite pentru investiții mai mari; super-amortizarea va fi abolită. Noile subvenții pentru investiții și noi locuri de muncă (așa-numitele mini-IRES) introduc un regim complex, cu aspecte de dirijism excesiv, se pretează la evaziune, sunt în orice caz mai puțin eficiente. Efectele negative pentru întreprinderi ale abrogarii ACE și supradeprecierii nu sunt compensate de scutirea rezultată din introducerea mini-IRES: ISTAT estimează o creștere medie a taxei IRES de 2,1 puncte procentuale.
ACE prevede deducerea din valoarea impozabilă Ires a rentabilității figurative a contribuțiilor de capital propriu și a profiturilor reinvestite realizate după 2010. Prin urmare, ACE are efecte cumulate, reducerea progresivă a sarcinii fiscale în funcție de acumularea profiturilor în rezervă (autofinanțare) și a contribuțiilor de capital de risc. Sursele de finanțare „stimulate” (autofinanțare și capital de risc nou) ar putea fi utilizate în diferite moduri, dar unele sunt împiedicate sau sever limitate de lege, în special achiziționarea de alte investiții în capitaluri proprii sau active financiare. Angajarea în active fixe (atât corporale, cât și necorporale) și reducerea datoriilor rămân posibile. Practic, ACE vrea să încurajeze investițiile, capitalizarea companiilor, reducerea datoriei acestora. Este o măsură care recompensează companiile care cresc, investesc și își consolidează activele, cu efecte cumulative an de an. Peste un milion de afaceri au beneficiat până acum.
Impozitul mini-IRES la cotă redusă (15 la sută) pe partea din venitul total corespunzătoare sumei costurilor generate de investițiile incrementale în noi bunuri de capital și de costul incremental al noilor angajați (angajați pe perioadă determinată sau contracte permanente), cu condiția ca societatea să aloce profiturile din anul precedent la rezerve și să nu procedeze la distribuirea capitalurilor proprii.
Valoarea deprecierii noilor bunuri de capital corporale este eligibilă în măsura în care este incrementală în raport cu amortizarea din anul precedent (adică în măsura în care amortizarea totală o depășește pe cea din anul precedent). De asemenea pentru personal, beneficiul este limitat la cheltuieli „incrementale”. adică în măsura în care cheltuielile totale pentru personal le depășesc pe cele în curs în anul precedent. Cu toate acestea, beneficiul poate fi accesat numai dacă profiturile realizate în anul precedent au fost puse deoparte și nu au fost distribuite capitaluri proprii. Procedura este oarecum complicată și necesită reportarea eventualelor surplusuri neutilizate.
Mai ales mini-IRES funcționează pe un singur an, nu exercită efectele cumulate ale ACE. În cazul în care societatea dorește să beneficieze de el pe mai mulți ani, obligă la o accelerare continuă a ratei investiției, care trebuie să depășească întotdeauna cota de capital vechi cesionat. În timp ce super-amortizarea permitea deducerea sumelor sporite pe toată durata de viață a activului, mini-IRES permite beneficii doar pentru primul an de amortizare. Cu mini-IRES, la fel ca și investițiile, noile angajări trebuie să depășească întotdeauna numărul de angajați care pleacă.
În comparație cu ACE și super-amortizare, mini-IRES încurajează doar investițiile în active corporale și exclude activele necorporale, adică investițiile în mărci comerciale, brevete, proprietate intelectuală, inclusiv software. În esență, nu facilitează cu adevărat acele investiții care caracterizează compania 4.0, adică cele mai inovatoare companii.
Mai mult decât atât, mini-IRES penalizează reducerile de capital propriu, dar nu recompensează contribuțiile de capital propriu (spre deosebire de ACE). Asimetria este evidentă și nu este justificată. De exemplu, companiile care înregistrează pierderi, sau cu profituri care urmează să fie puse deoparte în rezerve insuficiente, nu vor putea beneficia de mini-IRES, nici măcar prin finanțarea investițiilor cu noi contribuții de capital de risc.
Practic, mini-IRES are efectul mediatic de a putea afirma că, în anumite împrejurări, întreprinderile plătesc 15 la sută, preludiu la unice de impozitare promisiune generalizată în campania electorală, dar are efecte de stimulare mult mai puțin eficiente decât ACE și super-depreciere.
Prejudecata care favorizează în special marile companii și bănci cântărește ACE. Greșit în fapt: analiza Istat arată că efectele ACE, în puncte procentuale de scutire de taxe, sunt mai mari pentru companiile cu un număr redus de angajați (până la 10). Cu siguranță în termeni monetari, adică ca cuantumul scutirii în euro, cel mai mare beneficiu este pe subiectele cele mai mari, cele cu cel mai mare profit. Dar este evident: o scădere de punct procentual a cotei are ca rezultat o scutire fiscală mai mare în euro pentru cei care au mai multe venituri impozabile. De asemenea, este evident că băncile, care au suferit recapitalizări majore în ultimii ani, necesare redresării lor, sunt beneficiare ale ACE. Dar aici guvernul trebuie să facă pace cu el însuși: pe de o parte, exponenți autoritari declară că, cu nivelul spread-ului rămânând aproape de 300 de puncte de bază, băncile vor deveni neperformante și va fi necesară recapitalizarea acestora; pe de altă parte, ACE, care garantează scutiri de impozite permanente celor care recapitalizează, este desființată.
În concluzie, din toate punctele de vedere manevra privind impozitarea corporativă este împotriva creșterii: este complet în contradicție cu prognoza de creștere a PIB, sau mai bine zis dorită, de guvern.
