De la favele la Jocurile Olimpice de la Londra: este firul roșu care unește mulți sportivi brazilieni. Născuți și crescuti în situații de mari greutăți sociale, viața le-a rezervat provocări foarte grele de înfruntat: și chiar dacă rămân cu mâna goală la Londra, ei și-au cucerit deja medalia de aur personală.
cum David Kleberson, 27 de ani, care în copilărie a lucrat pe câmpurile de la periferia orașului São Paulo culegând portocale împreună cu mama și frații săi. Astăzi este sponsorizat de Nike și Oakley și este considerat unul dintre cei mai promițători atleți brazilieni: în palmares se laudă deja cu două medalii de argint câștigate la Jocurile Panamericane din 2007 și 2011.
„La început, prin antrenament, câștigam 50 de reale pe lună (aproximativ 20 de euro, Nd) – spune el – am muncit toată luna și am venit acasă cu 50 de reale, bani cu care nu am făcut nimic. Astăzi îi datorez succesul și realizările mamei mele, care m-a încurajat mereu în ciuda tuturor dificultăților. Pe atunci nu aveam bani să cumpăr nimic, nici măcar o cămașă. Astăzi realitatea mea este cu totul alta, am o casă, o mașină, datorită dăruirii din toți acești ani”.
Aceeași dăruire ca Rubens Valeriano, 32 de ani, din statul Minas Gerais, singurul ciclist brazilian de mountain bike calificat la Londra 2012. Până în 2001 a lucrat ca zidar pentru a supraviețui și a plăti piesele de schimb pentru bicicleta lui: „Am lucrat pe un șantier și cu banii am lucrat. câștigat, am plătit înscrierea la concursuri – explică el – De câțiva ani am îmbinat munca cu antrenamentele și concursurile, până când nu am mai putut să fac totul. A trebuit să aleg între muncă și ciclism și am ales sportul”.
O alegere câștigătoare. Același lucru realizat de Mauro Vinicius da Silva, 26 de ani. O adolescență a trecut prin o mie de dificultăți în Presidente Prudente, un mic oraș din statul São Paulo, până la descoperirea sportivă și o carieră de succes. La 16 ani, după ce a abandonat visul de a juca fotbal, a început să desfășoare diverse meserii: de la portarul condominiului la ambalator într-un supermarket, până la livrarea la domiciliu de medicamente de la o farmacie. „Am livrat medicamente pe bicicletă – își amintește el – era o căldură infernală și purtam pantaloni de culoare închisă, pedalam mult, nu era ușor”.
Până acum un an era practic un străin. Apoi la Istanbul a câștigat aurul la campionatele mondiale de sală la săritura în lungime cu 8,23 m. Scopul Londrei este să ajungă la 8,50 m și să facă istoria Jocurilor Olimpice. Pentru a se menține în formă (în ciuda înălțimii de 1,83 m, cântărește doar 69 kg) urmează o dietă destul de specială pentru un sportiv, mai ales dacă este brazilian: felul lui preferat este de fapt spaghetele cu sos de roșii și cubulețe de frankfurters.
Cei care caută un bis olimpic la Londra, după medalia de aur de la Atena 2004, sunt în schimb Sergio Dutra Santos, mai cunoscut sub numele de Serginho, liber de selecţie de volei. Născut în Diamante do Norte, un mic municipiu din sudul statului Paranà, în copilărie a refuzat să devină traficant de droguri, o „carieră” ușor accesibilă celor născuți în situații de degradare socială. În schimb, a început să joace volei, dar la mijlocul anilor 90 echipa pentru care a jucat a dat faliment și Serginho s-a trezit să facă slujbe de avere, cum ar fi să vândă înălbitor și să pună tapet. Norocul s-a întors de partea lui când Federația Internațională de Volei a inventat poziția de libero. Dintr-o dată multe echipe s-au trezit fără jucători potriviți pentru acel rol și Serginho a reușit să-și facă întoarcerea pe teren.
În delegația braziliană nu lipsesc poveștile frumoase în roz, precum cea a tânărului de douăzeci de ani Rafaela Lopes Silva. Luptător de judo, crescut în Cetatea lui Dumnezeu, unul dintre favele cel mai notoriu la Rio de Janeiro, în 2011 a câștigat argint la campionatele mondiale. A învățat să se lupte pe stradă de când era încă copil, la certuri cu vecinii de aceeași vârstă. Atunci Geraldo Bernandes, antrenorul ei, a învățat-o să transforme furia într-o medalie: „Am făcut-o să înțeleagă că își poate canaliza energia în judo. În judo nu contează de câte ori cazi, ci de câte ori te ridici”. Astăzi, Rafaela este unul dintre cei peste 4.000 de sportivi brazilieni care primesc de la guvern Bursă pentru atlet, o contribuție economică, care fluctuează între 100 și 1.000 de euro pe lună în funcție de rezultatele obținute, pentru a sprijini cei mai promițători sportivi ai țării: în 2012 Ministerul Sportului a alocat 60 de milioane de reali (circa 20 de milioane de euro). Bani care, combinați cu voința și pasiunea pentru sport, vă permit să scrieți povești de succes extraordinare.
