Fiecare început de an are al lui necunoscut. Noul coronavirus (NCV) a remanierat pachetul deja înghesuit al economiei mondiale. Și obligă actorii economici și investitorii să o facă reproiectează scenariile pentru 2020, care cel puțin în primul semestru părea să circule pe șine care fuseseră până acum trasate, chiar dacă mai asemănătoare cu cele ale unui roller coaster decât cu o cale ferată de mare viteză.
Mulți analiști au rotit modelele econometrice și le-au copt estimări noi care ar dori să ţină seama de pagubele cauzate de răţuşca foarte urâtă de culoare negru-gălbuie. Reducerea previziunilor anterioare de creștere a China în primul trimestru (care au fost aproape, dar sub 6%) este 1,5-2 puncte procentuale anualizate (la 3,8-4,8%); adică cu 0,4-0,5%, cu 0,1% mai puțin pentru PIB-ul mondial. Problema este că sunt pură presupunere, oricât de sensibil și bine gândit.
Nimeni nu știe cu adevărat cât de grave vor fi repercusiunile pentru că nimeni nici măcar nu-și poate imagina durata crizei declanșate de boala mortală. Acolo dans macabru a revizuirilor în jos ale PIB-ului chinez și global tocmai a început. De altfel, doar cu datele din februarie, deci peste o lună, statisticile vor începe să înregistreze primele efecte asupra sectorului prelucrător și asupra serviciilor, de data aceasta centrate simultan, în cea mai mare economie din lume (China furnizează o treime din producția industrială globală și puțin sub o cincime din total).
Le efecte asupra altor țări va urma cu intensitate si lungime direct proportionale cu proximitatea in termeni de lanțuri valorice (China este cel mai mare exportator de semifabricate) și invers față de integrarea în aceste lanțuri și importanța producției. În general, Asia, atât emergentă, cât și neemergentă, și zona euro vor fi cele mai afectate; urmat de Statele Unite.
Pentru moment avem doar anecdotic: străzile orașului și centrele comerciale chinezești pustii în loc să fie pline de mulțime; tăieri sau suspendări ale producției de automobile, electronice și aeronave din cauza lipsei componentelor; scăderea importurilor de petrol din China; anulări sau întreruperi sine die a zborurilor către și dinspre China; și așa mai departe.
Și știm asta vor fi pagube și nu va fi mic. Și aceasta va fi urmată de a rebound puternic. Dar se spune că cei doi se compensează reciproc. În unele sectoare, pierderile vor fi pentru totdeauna (de exemplu, la mesele departe de casă: nu poți mânca de două ori mai mult pentru că ai ținut post). În altele va fi unul cheltuieli euforice pentru a sărbători evadarea îngustă, așa cum s-a întâmplat după teribilele epidemii din secolele trecute.
În sfârșit, remarcăm că, la efectele inevitabile și mecanice (cum ar fi cele induse de carantina impusă celor șaizeci de milioane de locuitori din Hubei), se adaugă efectele fricii care este împrăștiată cu ambele mâini de cronica aproape voyeuristă a contagiunii. Va dura mult timp înainte ca acest sindrom chinez să se disipeze.
Toate acestea vor atrage sistemul economic mondial, provocând asta recesiune că mulți se tem, dar că niciuna dintre necazurile trecute din ultimii ani nu a declanșat? Este prea devreme pentru a spune, dar riscul există.
Putem descrie cu umilință starea de sănătate a economiei chiar înainte ca virusul să ajungă la scenă. Cele mai avansate statistici spun că sistemul global se reface, cu semne certe de îmbunătățire. The lider OCDE a arătat progrese concrete în China și stabilizare în SUA, cu o piață a muncii mereu puternică, și în zona euro.
Il PMI global compozit (producție + servicii) în ianuarie a fost cel mai ridicat din martie 2019 și indică o accelerare semnificativă a PIB-ului mondial. Eră în spatele punctului minim atins în octombrie. Atât sectorul terțiar, cât și cel de producție au contribuit la redresare (călcâiul lui Ahile în ultimii doi ani). ȘI toate economiile majore, inclusiv zona euro, căreia îi facem acum loc.
În zona monedei unice toți indicatorii s-au îmbunătățit. Acolo încredere elaborat de Comisia Europeană a făcut un salt mare în ianuarie (la 102,8, de la 101,3), datorită construcțiilor și producției, cele mai ciclice dintre sectoare.
La dezagregarea între națiuni, arată însă că progresul nu a fost unanim: înaintarea Franței, Germaniei, Austriei, Irlandei și Portugaliei a fost contracarată de retragerea sau invarianța Belgiei, Spaniei, Italiei și Olandei. Acesta nu este un semn de putere. Cum nu este agravarea sentimentul consumatorului.
PMI a crescut și el, deși mult mai modest și reflectând mai bine dificultățile cu care se confruntă încă sectorul manufacturier, într-o recesiune mai mult sau mai puțin profundă și în orice caz severă în Germania (scăderea comenzilor și a producției în decembrie a fost înfricoșătoare), Spania, Italia, Olanda și Austria. Deci, în general,Zona euro rămâne fragilă și mai predispuse la recidive dacă contextul extern se deteriorează.
SiItalia? Este și mai slab, cu indicele general de încredere care în ianuarie a confirmat într-adevăr saltul înregistrat în decembrie, dar de la minimele din februarie 2015. În timp ce PMI a revenit doar în zonă întinsă (50,4), după ce a terminat în zona de retragere în decembrie. Dar comenzile au rămas stagnate și, prin urmare, numărul de luni de producție garantată a fost redus și mai mult. Cu toate acestea, neașteptat scăderea PIB-ului în trimestrul IV 2019 (-0,3% pe al treilea) se explică prin climat, care a penalizat agricultura și construcțiile; ne asteptam deci la o recul (net de NCV) în primul trimestru al anului 2020. Nu va fi un toast atunci, așa cum nu vă puteți rupe hainele acum.
