în perioada 2007-2013 Italia ar fi avut dreptul la 27,92 miliarde de euro din fonduri europene. Am cheltuit doar puțin peste 45%, sau 13,53 miliarde, lăsând restul de 14,39 neutilizate. Eurispes o raportează în ultimul studiu cu datele actualizate până în aprilie 2014, amintindu-se totodată că timpul pentru cheltuirea subvențiilor europene - destinate mai ales Sudului - va expira la 31 decembrie 2015, după care Uniunea nu va mai fi obligată să plătească fondurile pe care le-a alocat pentru perioada bugetară menționată mai sus.
Eurispes desenează un tablou din care Italia reiese orice decât măgulită. Capacitatea de cheltuieli a entităților italiene este minimă, determinând pierderea unei sume de finanțare egală cu un punct procentual din PIB-ul anului 2013, sau mai mult de trei Imu. Există un „decalaj cronic” în comparație cu alte țări europene unde cheltuiala medie a fondurilor europene este în jur de 60%, cu vârfuri de 80% în Lituania. Doar România cu 37% și Croația cu 22% se descurcă mai rău – care totuși tocmai a aderat la Uniune.
Cauza unei astfel de neglijențe este de găsit, subliniază întotdeauna studiul, în „deficiențe organizatorice (neexecutarea proiectelor), ineficiențe birocratice, incapacitatea de a prezenta proiecte evaluate după caz”. Majoritatea acestor 14,39 miliarde EUR ar fi trebuit alocate obiectivului de convergență, anume acele regiuni defavorizate precum Calabria, Campania, Puglia, Sicilia – adică tot sudul.
De altfel, capacitatea de cheltuieli a instituțiilor din sud se ridică la peste 45%, în timp ce regiunile nordice se laudă cu o rată de implementare de 59%, în orice caz sub media europeană. Având în vedere, acesta din urmă, care contribuie la exacerbarea diferențelor Nord-Sud și la lărgirea decalajului care ține cele două jumătăți ale țării din ce în ce mai îndepărtate. Toate acestea cu rezultatul atingerii obiectivului opus celui dorit de politicile europene: deteriorarea coeziunii regionale intra-statale și internaționale.
Atasamente: Studiul Eurispes
