Tema reproductibilității, a accesibilității, la marile (dar și la microscopice) moșteniri ale producției artistice a întregii omeniri intră astfel în epoca globalității. Era vizionării private, personale, s-a încheiat, sau cel puțin este redimensionată, și intrăm rapid în era difuzării digitale. Cultura și arta sunt indisolubil legate de marea revoluție industrială care în întreaga lume, în ultimele două secole, a permis mutația genetică și evoluția din producția „artizanală” unică și limitată între cei care produc și cei care beneficiază de noua dimensiune „industrial”. „destinat consumului mare.
Aceasta este tema Industria simțurilor, semnată de Sergio Bellucci iar acum câteva zile în librărie, cu o introducere învăţată şi preţioasă a lui Alberto Abruzzese, cunoscut şi apreciat sociolog. Să începem cu câteva dintre reflecțiile sale: astăzi pare obiectiv dificil să facem față unei dezbateri complete și organice asupra dimensiunilor pe care le asumă marile transformări sociale și culturale care traversează întreaga lume. Întreaga umanitate, și deci în toate modurile în care interacționează, se manifestă și se exprimă și mediul care o înconjoară prin expresii artistice, este supusă și în același timp supusă trăirii într-o viteză sideală în care este foarte complex să descifreze mesajele și continuturi.
Simplificând și poate banalizând, epoca noastră, contemporaneitatea noastră, este definită ca „civilizația imaginilor” în care fiecare fenomen își asumă relevanță doar dacă este capabil să devină „marfă” și deci să fie produs, distribuit și comercializat cu criterii, de fapt,” industrial". Nu întâmplător vorbim și citim adesea despre „industria artei”. Pe acest front, Bellucci, un fizician cu mare atenție pentru tehnologiile de comunicare, abordează o imagine de ansamblu istorică groasă și plină de dificultăți și complexități asupra industriei simțurilor, perspectivele sale tehnologice care vor avea un impact din ce în ce mai mare, poate chiar devastator, asupra viitorului producerea și distribuirea art. Este suficient să avem în vedere ce se va întâmpla odată cu apariția noii „civilizații a algoritmului” capabilă, poate, să ne proiecteze spre dimensiuni care ar putea fi deja dincolo de conceptualizările canonice ale „industriei”. Autorul scrie: „Milioane de oameni fac schimb de servicii, cadouri, sugestii, obiecte și rup vechile forme de producție care păreau imobile. Miliarde de oameni încep să se întâlnească, să vorbească, să împărtășească, să cunoască noi culturi și noi moduri de viață care nu au fost încă aprobate de industria sensului”.
Titlul cărții lui Bellucci amintește cu tărie cel puțin alte două texte care ne-au ajutat într-un fel să înțelegem, cel puțin parțial, ce era pe cale să se întâmple (și apoi s-a întâmplat) în jurul nostru. Primul este un eseu de Roland Barthes, Imperiul semnelor, unde este ușor să conectați și să faceți dialectici cei doi termeni: simțuri și semne. Al doilea este Apocaliptic și integrat de Umberto Eco unde, încă din 1964, ne-a avertizat asupra noilor dimensiuni ale comunicării de masă.
Unele lecturi, uneori, poate excesiv de politizate, pe care le propune Bellucci, pot să nu fie întotdeauna acceptabile, dar rămâne o intenție și o propunere care merită să fie abordată: Industria simțurilor merită mai multă atenție, chiar și din partea politicii, decât i se acordă în prezent.
