în ciuda noul haos a izbucnit în Libia, Eni nu are în prezent probleme speciale pentru activitățile sale în țara nord-africană. Acest lucru a fost confirmat de un purtător de cuvânt al grupului italian, precizând că doar personalul local lucrează în Libia și că „totul se desfășoară în mod regulat”. Dar situația politică din țara nord-africană este atât de critică încât îi ține în suspans pe observatori și investitori, în așteptarea evoluțiilor care vor urma noii crize. Cota Eni nu este în prezent afectată de tensiuni și se află la 16,12 euro în Piazza Affari (+0,22%) susținută de creșterea prețurilor internaționale la petrol care a început cu ceva timp în urmă și de upgrade-urile care au sosit și recent asupra acțiunii.
Să vedem deci situația și posibilele perspective, ținând cont de complexitatea situației libiene în care fragilul guvern Al Seraj este supus unor șocuri continue de către milițiile locale și de competiția generalului Haftar, susținut și de francezi într-un -Cheie islamica precum si pentru interesele Total in domeniu. Venind la Eni, riscul atacurilor asupra centralelor există, dar majoritatea instalațiilor și câmpurilor Eni – principalul și istoricul operator străin din Libia unde operează din 1959 – sunt amplasate. in partea de vest a tarii până acum mai puțin expuși la atacurile jihadiștilor și mai departe platforme offshore.
În special, Eni operează în domeniu pe uscat di Wafa (gaz și petrol) ed Elefant (ulei) și în acelea off-shore di Bouri (ulei) e Bahr Essalam (gaz). Acesta din urmă, prin intermediul platformei Sabratha, trimite gazul către centrul de tratament Mellitah, care la rândul său îl transportă către Conducta Greenstream pentru export în Italia.
În Cirenaica, cea mai instabilă regiune a țării, Eni administrează zăcământul petrolier din Abu Attifel, care însă acum este închis de un an și jumătate.
Din punct de vedere al interesului național, Libia este acum al cincilea furnizor de petrol al Italiei și o sursă de aprovizionare marginal pe frontul de gaz. În consecință, în ceea ce privește cantitatea de aprovizionare cu energie, noua criză nu reprezintă un pericol semnificativ pentru țara noastră. Unul dintre punctele forte ale Eni, pe de altă parte, este că este principalul furnizor de gaze pe piața locală libiană, dublarea livrărilor în ultimii patru ani, cu 20 de milioane de metri cubi pe zi destinați în întregime să alimenteze centralele țării pentru o capacitate de generare a energiei de peste 3 GW. Prin urmare, este în interesul libienilor să-i protejeze pe Câinii cu șase picioare, deoarece altfel ar risca să rămână în întuneric.
Nici nu poate justifica în prezent repercusiuni asupra pretul combustibilului, întrucât costul benzinei și motorinei este legat de prețurile internaționale ale petrolului, asupra cărora criza libiană afectează într-un mod foarte limitat.
În cazul crizei libiene, în urma căderii lui Gaddafi după războiul civil, jocul economic de urmat este cel care se joacă între Eni și Total. În ciuda răsturnărilor din ultimii ani, prezența grupului italian în Libia este încă mult mai extinsă și mai adânc înrădăcinată decât cea a gigantului francez, pe care continuă să-l urmărească de departe (deși în martie trecut a scurtat distanța prin achiziționarea celor 450% a concesiunii Waha de la americanii Marathon Oil). Eni produce în prezent în țara nord-africană 384 de barili pe zi, echivalentul vârfului istoric atins în 2017. Total, în schimb, vizează cota 100 de mii de butoaie, însă un rezultat mult mai bun decât cel obținut înainte de căderea lui Gaddafi, când producția maximă a francezilor nu depășea 30 de barili pe zi. Cu toate acestea, trebuie amintit că Eni are contracte în mână cu expirări încă lungi: 2042 pentru producția de petrol și 2047 pentru gaz.
Tot pentru a favoriza interesele Total, Paris sprijină generalul politic Khalifa Haftar, proprietar al Cirenaica, în opoziție cu guvernul de unitate națională condus de Fayez al-Serraj, recunoscut de ONU (contradicție nu mică, Franța fiind membru permanent al Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite).
În ultimele luni, însă, președintele francez Emmanuel Macron se propusese drept mediator între cele două părţi, care ajunseseră la un acord a merge la noi alegeri pe 10 decembrie. O intalnire care in acest moment risca sa sara peste.
