O grădină de cuvinte, peisajul în literatură. Spre deosebire de pictura care tinde spre mimetism și, spre a imita realitatea, recurge la efecte vizuale produse de pensule și culori, literatura trebuie să folosească cuvinte pentru a evoca și înfățișa plante, flori, peisaje, medii naturaliste. Pensiile și culorile sunt, așadar, înlocuite de abilități și trucuri lingvistice care curg în repertoriul retoric. Aceasta este o particularitate a reprezentării care i-a determinat pe cercetători să pună la îndoială particularitatea și autonomia conceptului de peisaj. În niciun caz de la sine înțeles, sensul peisajului a căpătat de-a lungul timpului o bogată versatilitate de nuanțe, pornind de la investigația geografică a secolului al XIX-lea pentru a ajunge, prin reflecția multidisciplinară a ultimilor ani, la documentele stimulate de Consiliul Europa și publicat în Convenția europeană a peisajului, semnat la Florența în 2000.
Investigarea caracterului specific al peisajului în cultura literară vine de departe, din literatura antică și mai ales cea latină, după cum evidențiază prestigioasa cercetare pe această temă în literatura latină, lansată de Universitatea din Padova, începând cu anul 2008 și prezentată. în 2011 la Conferinţa desfăşurată la aceeaşi Universitate. Regionis forma pulcherrima. Percepții, lexic, categorii de peisaj în literatura latină este titlul valorosului volum publicat de editura Olschki, editat de Gianluigi Baldo și Elena Cazzuffi, care culege lucrările Conferinței și oferă o contribuție decisivă la dezvoltarea cercetării literare și la acea linie de investigație pe tematica peisaj care a ajuns să capete un rol principal.
În centrul studiului se află depășirea granițelor retorice tradiționale care în trecut limitasese studiul peisajului literar ca fapt exclusiv retoric, sub specia de locus amoenus sau opusul său, the locus horridus. Unul dintre principalele aspecte inovatoare ale cercetării constă în problematizarea tezei geografului și orientalistului Augustine Berque care părea să excludă autonomia peisajului în literatura antică.
Grupul de cercetare din Padova, condus de nevoia de a găsi, într-o perspectivă neretorică, dar strict diacronică, toate „urmele care prefigurau concepția modernă a peisajului sau, dimpotrivă, semnalează extraneitate și discontinuitate” în călătoria de la Roma antică până în prezent, a dat viață unui itinerar multidisciplinar absolut fără precedent, care deschide calea pentru posibile dezvoltări de cercetare care se ramifică în direcții diferite. Pe de o parte, se așteaptă necesitatea efectuării unui recensământ cât mai complet al textelor latine, literare și de altă natură, cu tematică peisagistică. Pe de altă parte, apare necesitatea creării unui lexic latin al trecerii prin leme critice, tot ca un instrument care să ajute la iluminarea istoriei lingvistice latine și să concentreze o privire retrospectivă asupra formării lexicului intelectual european.
Ca atâtea căi care șerpuiesc și se aventurează în pătrunderea unui teritoriu neexplorat, cele paisprezece studii cuprinse în volum investighează formele conceptuale, realizările textuale și constituirea unui lexic peisagistic în literatura latină. Contribuțiile, semnate de filologi clasici, geografi, filozofi și ecologisti, sunt foarte diverse în varietatea obiectelor și a metodelor. Unii investighează autori latini, cum ar fi valorosul eseu al lui Gianluigi Baldo, care explorează semnificația și dimensiuneaunghi în producţia poetică a lui Horaţiu ca o perspectivă privilegiată din care să se detaşeze de lumea aglomerată a Romei, izolându-se în Tivoli sau în Licenza. Alți savanți se ocupă de domenii lexicale specifice, cum ar fi Martina Elice care identifică diferiți termeni (singuratic, solitudini, sterile harenae) a indica deșertul după sensul pe care îl presupune, geografic sau metaforic. Alții abordează tema din punct de vedere ecologist, precum Gianumberto Caravello care propune evoluția peisajului din punct de vedere ecologic sau Almo Farina care îl examinează ca o interfață semiotică între organisme și resursele lor. În fine, sunt și cei care realizează remodulări teoretice și metodologice ale conceptului de peisaj, cu privirea filozofului sau geografului.
În concluzie, o mare pluralitate de puncte de vedere face din studiu o noutate absolută în domeniu, oferind numeroase idei originale de interpretare a temei peisajului în literatura latină. Aspectul editorial este sporit de hârtia de fildeș, a cărei greutate consistentă și netedă face ca lectura să fie deosebit de plăcută la atingere și la vedere.
Regionis forma pulcherrima. Percepții, lexic, categorii de peisaj în literatura latină curatorie Gianluigi Baldo și Elena Cazzuffi, Olschki, 2013, 34,00 €
