Sfârșitul cursei. Piața de transferuri din vara anului 2014 și-a închis porțile lăsând în urmă, ca de obicei, o dâră de povești, controverse și întorsături. Ultima zi, de obicei înconjurată în calendar, nu a dezamăgit, oferindu-ne ore febrile și multe surprize. Sigur, anii de aur rămân o amintire îndepărtată și încă o dată loviturile mari au stat departe de fotbalul italian, dar ne distrăm la fel. La fel ca să dam voturi marilor nume, știind deja că, dacă într-adevăr merge bine, ne vom îndrepta doar parțial judecățile. Puțin contează: dacă este adevărat că nu există vară fără piață de transferuri, este la fel de adevărat că un sezon nu poate începe oficial fără buletine.
ROMA 8
Un punct mai puțin pentru vânzarea lui Benatia (un jucător de top care va fi greu de înlocuit) și eșecul de a-l cumpăra pe Rabiot, un tânăr aspirant care ar fi făcut această Roma și mai fascinantă. Care rămâne încă regina pieței locale, în toate sensurile. Walter Sabatini a fost foarte promovat, capabil să îmbine flerul său obișnuit pentru jucătorii tineri (Uçan și Holebas mai ales) cu atitudinea unui războinic pe piața de transferuri.
Când a venit să ridice vocea, Roma a făcut totul bine: vă amintiți cazul Iturbe, jefuit fără ceremonie de rivalii Juventus și Milan? Nu este de subestimat confirmarea aproape completă a lotului precedent, care a ieșit fără medalii pe piept doar pentru că a fost zdrobită de o Doamnă pur și simplu monstruoasă. Rezultatul este că giallorossii au o echipă puternică și completă, atât de mult încât singurul punct slab pare să fie lotul excesiv. Garcia îi va fi greu să aleagă unsprezecelea titular fără controverse, dar mulți și-ar dori să aibă probleme de genul acesta.
JUVENTUS 7,5
Nu l-a vândut nici pe Pogba, nici pe Vidal și aceasta este prima victorie majoră pentru firmele premiate Agnelli, Marotta și Paratici. Sunt momente în care vânzările ratate valorează la fel de mult, dacă nu mai mult, decât semnele grozave și tocmai acesta este cazul lui Juventus. Acum trei luni nimeni nu ar fi pariat pe rezistența alb-negru, în schimb asalturile marilor europeni au fost respinse fără prea multe complimente. În lumina acestui fapt, achizițiile capătă și o valoare importantă, care altfel i-ar fi făcut pe mulți să dea nasul. Una este să ai un Pereyra sau un Romulo în loc de Pogba sau Vidal, alta este să îi poți menține în lot ca alternative.
Jumătate de punct mai puțin decât Roma este rezultatul dosarului Conte, prost gestionat de club și doar parțial tamponat de intervenția la timp care l-a adus pe Allegri pe banca lui Juventus. O Doamnă nu poate rămâne fără călăreț la începutul repetiției generale pentru un bal, nu este bine și nu trebuie să se întâmple. Și apoi ies în evidență nesosiri ale unui fundaș central și ale unui atacant de calitate, poate esențiale pentru a urmări cu adevărat saltul de calitate europeană. Pe de altă parte, lovitura de stat din Coman merită aplauze: vai să-l definesc ca noul Pogba și acum, dar diamantul, deși brut, are toate aparența de a fi foarte pur.
FIORENTINA 7
Și aici este valabil discursul făcut pentru Juventus. Cât valorează confirmarea lui Cuadrado pentru Fiorentina? Pe hârtie, mult, într-adevăr mult: nu există contra-dovadă, dar suntem aproape siguri că încă 40 de milioane nu ar fi egalat nivelul tehnic garantat de columbian. Sigur, piața transferurilor ne învață că, uneori, marile victorii se nasc din vânzări mari (mai ții minte ce a făcut Juve lui Moggi vânzându-l pe Zidane?) dar ne bucurăm să păstrăm pe cineva ca Cuadrado în liga noastră. Dar Viola nu este doar JC11.
Marin este un jucător de ținut sub control și achiziția lui, în lumina noii accidentări a lui Rossi, își găsește o logică nu mică. Și apoi Micah Richards, pe hârtie, unul dintre cei mai buni fundași a aterizat în liga noastră. Punctul fix al lui Mancini, englezul a ajuns să fie uitat în timpul conducerii lui Pellegrini, dar una este să acționezi ca rezervă pentru Zabaleta, alta este să nu reușești să faci diferența în Serie A. Faptul rămâne însă că asta este pentru Fiorentina. va fi anotimpul adevărului. Nu te mai preface că ai crescut, este timpul să crești cu adevărat. Și același lucru este valabil și pentru Montella.
MILAN 7
Condorul lovește din nou. Două luni și jumătate de luat bătăi de la toată lumea, pe teren și în ziare, apoi Galliani se hotărăște să-și ia zborul și Milan se ridică din cenușă. Lovitura de stat Bonaventura certifică un proiect care capătă acum sens deplin în ochii tuturor, nu doar a celor privilegiați ai dineurilor Arcore. Nu este un Milan demn de campionat, ci o bătălie da și acesta, după teribilul an trecut, este primul succes al conducerii Inzaghi. În afară de fosta bijuterie Atalanta (oricât smulsă din competiție de la Inter), rossonerii și-au construit o echipă fără să cheltuiască aproape nimic.
De la Diego Lopez până la Torres, trecând prin Alex, Armero, Menez și Van Ginkel, este un Milan al împrumuturilor și zero parametri dar nu contează: pe de altă parte, în vremuri de criză trebuie să ingeniozitate și Galliani este un maestru . Transferurile au fost și ele excelente, pentru o dată aproape în totalitate reușite. În afară de Mexes și Zaccardo, toți indezirabilii și-au făcut bagajele. În special Balotelli, vândut cu 20 de milioane cash în ciuda unei Cupe Mondiale dezastruoase, dar și Robinho, Kakà și Constant. Alunitele? Nerăscumpărarea lui Taarabt, cineva care ar putea face cu adevărat diferența în Italia și vânzarea directă a lui Cristante: un împrumut ar fi fost acceptabil, așa că în schimb riscul de a te regăsi în câțiva ani cu unghiile tăiate în jumătate este mare. Dar Milan este acolo, și cum dacă există.
INTER 6,5
Dacă l-ar fi vândut pe Guarin și și-ar fi cumpărat un atacant în plus, ar fi luat o notă mai mare, chiar mai mare decât Fiorentina dacă numele în cauză ar fi fost cel al lui Lavezzi. Așa că în schimb rămâne sentimentul unui proiect neterminat, un fel de dorință (locul trei) dar nu pot (chiar dacă e de văzut totul). Desigur, este inevitabil ca judecata să fie murdară de performanța proastă de la Torino în care Inter a arătat încă o dată limite structurale obiective. Vai, totuși, să se complacă în defetismul de tot felul: opera lui Ausilio a fost bună chiar și în lumina directivelor lui Thohir. Președintele a fost clar, mai întâi bugetul și apoi restul. Și așa, cu aceste premise, a fi adus oameni ca Vidic, Medel și Osvaldo în Nerazzurri este un adevărat merit.
Încă câteva rezerve despre M'Vila (limitat în Rusia și exclus din turneul lui Deschamps) și Dodò (multe, prea multe accidentări în capitală) dar, în general, echipa este valoroasă. Puntea este scurtă în atac, unde Mazzarri va avea doar trei atacanți disponibili. Sigur, Kovacic și Hernanes pot juca în față dar în anumite meciuri, precum cel de la Torino, ai nevoie de oameni cu ochi pentru goluri și nu acesta este tocmai punctul forte al croatului și al brazilianului. Păcat atunci că au fost ținuți ostatici de Guarin, un jucător acum ars de nemulțumirea pieței și a lui Mazzarri. Cu excepția cazului în care columbianul, împotriva tuturor pronelor, se dovedește a fi omul în plus pentru acest Inter.
LAZIO 6,5
Cu o jumătate de punct mai puțin pentru cazul Astori, a cărui mutare la Roma a avut efectul unui derby pierdut, și rău. Dar Lazio a făcut o treabă grozavă, semnând jucători de nivel internațional și păstrând tot ce este mai bun în echipă. Nu a fost ușor să reziste tentației de a vinde Candreva și Lulic și chiar și Biglia și Klose, după excelenta Cupă Mondială disputată, au putut scăpa de sub control. Lotito, în schimb, a rezistat, în schimb o face de ani de zile într-un pătrat care nu-l iubește (eufemism) și care nu ratează nicio ocazie de a-l contesta. De data aceasta, însă, pitorescul biancoceleste numărul unu s-a mișcat bine, începând cu alegerea antrenorului.
Stefano Pioli nu se bucura de o presa mare dar aproape intotdeauna a reusit sa extraga suc din napi, iar cand nu a facut-o a fost doar din imposibilitate obiectiva (vezi Bologna). Toată lumea își dorea Parolo, la fel. Destul ca să nu mai vorbim de De Vrij, unul dintre cei mai străluciți de la Cupa Mondială din Brazilia. Nu subestimați achiziționarea lui Djordjevic, un atacant puțin mediatizat, dar întors de la performanțe excelente de la Nantes: Klose nu va dormi liniștit. S-au vândut apoi multe ramuri moarte, de la Dias până la Biava, trecând prin tineri lipsiți de strălucire precum Alfaro. Rezultatul este că banca este mai lungă ca niciodată: de fapt, puțini își permit să-i țină pe Mauri și Ledesma departe de unsprezecele titulari. Lazio sunt serioși și Europa League, după o astfel de piață a transferurilor, nu este un vis, ci o obligație.
NAPILE 5
Adevărata dezamăgire a pieței. Pentru început, azzurrii sunt singurii care au încasat deja un eșec greu, aproape iremediabil. Neaccesarea în faza grupelor Ligii Campionilor este de neiertat și pentru că rămâne senzația de masochism nebunesc. De ce să nu-i dai lui Benitez câteva întăriri pentru o provocare care, cifre în mână, valora aproape 30 de milioane de euro? Nu vom ști niciodată răspunsul, dar este sigur să pariez că, dacă obstacolul preliminar va apărea din nou, De Laurentiis se va comporta foarte diferit. Amintiți-vă, lotul Napoli este orice altceva decât de aruncat, iar confirmările lui Callejon și Higuain, căutate de milioane de PSG și Barcelona, nu trebuie subestimate.
Dar nu vedem o îmbunătățire reală în lot, dimpotrivă echipa pare slăbită. Așteptând să fie refuzați de De Guzman și David Lopez, nu înțelegem vânzările lui Behrami și Dzemaili, doi care s-au făcut auziți în Italia. Și atunci achizițiile lui Koulibaly și Michu sunt binevenite, dar numai în sprijinul lui Fernandez și Pandev, nu în locul lor. Așa că riscăm încă un sezon în limbo, tocmai ceea ce publicul napolitan a vrut să evite. Napoli visează la Scudetto și în aer este o nemulțumire care a explodat doar parțial după eliminarea europeană. Benitez are sarcina de a restabili pacea între suporteri și jucători (prea multe fețe lungi în vestiar), pentru a evita un an care ia deja o întorsătură proastă.
