„Este cu siguranță adevărat că astăzi pentru Italia, dar și pentru cea mai mare parte a Europei, problema creșterii este o prioritate. Prin urmare, pe termen scurt, este corect să încercăm să susținem cererea internă. Privind însă pe termen mediu, trebuie considerat că creșterea nu poate fi susținută dacă nu se pune accentul pe creșterea investițiilor public-private și dacă acest obiectiv nu este urmărit în mod comun și coordonat la nivel european”. Marcellus Messori, profesor la Luiss unde conduce Școala de Economie Politică Europeană, a fost președinte al Assogestioni și timp de doi ani al Ferrovie dello Stato. Împreună cu el, după aprobarea Legii de stabilitate, evaluăm perspectivele economiei italiene și strategia care trebuie adoptată față de Europa pentru a porni cu adevărat pe calea dezvoltării durabile.
Pentru prima dată după mulți ani de sacrificii tocmai am adoptat o lege a bugetului moderat expansionistă. Ce judecată se poate da și va fi suficient să „întoarcă pagina”?
MESSORI – „Reanimarea cererii interne este necesară pentru că este absurd să ne gândim că toate țările europene pot urma modelul Germaniei, a cărei creștere este determinată de exporturi. În Italia, însă, am văzut în ultimele luni că exporturile nete nu au avut o contribuție pozitivă la creștere, în ciuda persistenței unor condiții externe foarte favorabile (dolarul, costul banilor și prețul petrolului). Prin urmare, sprijinirea revenirii consumului intern este potrivită atât din motive economice, cât și sociale, după o lungă perioadă de criză. Dar dacă dorim ca această creștere să nu se termine într-o singură explozie, trebuie să ne putem concentra pe o creștere a investițiilor publice și private pentru a pune baze solide pentru o relansare a competitivității”.
Dar investițiile private se chinuie să repornească în timp ce pentru cele publice există constrângeri europene și pentru țări precum Italia trebuie luată în considerare ponderea datoriei acumulate în trecut.
MESSORI – „Cu siguranță, după o perioadă atât de lungă de criză, persoanele private rămân precaute. În consecință, investițiile publice trebuie să declanșeze perspective de creștere mai solide pentru a stimula și investițiile private. Dar, în țările cu datorii mari, spațiile pentru investirea banilor publici, făcând astfel redresarea actuală mai puțin incertă și fragilă, sunt foarte înguste. Așa că trebuie să intervenim la nivel european unde s-au încercat niște mici pași înainte cu planul Juncker, dar acestea sunt încă inițiative cantitativ modeste și mai presus de toate își pierd aspectul comunitar dat fiind că fiecare țară tinde să renaționalizeze diversele proiecte”.
Deci, cum trebuie să faceți pentru a schimba adresa actuală a Europei?
MESSORI - „Nu cred că actualele lupte controversate sunt foarte utile: nu numai pentru că nu favorizează climatul de încredere necesar pentru a putea stabili o cooperare solidă, ci și pentru că se concentrează pe obiective pe termen scurt care, chiar dacă ar conduce la o oarecare relaxare a „rigoarei”, ele nu ar putea asigura o cale de creștere durabilă pentru țările cele mai în dificultate. De altfel, astăzi toate controversele sunt centrate pe cererea țărilor mai slabe de flexibilitate bugetară mai mare la care Germania și celelalte țări din Nord răspund încercând să introducă mai multe reguli, cum ar fi, de exemplu, cea care tinde să ia în considerare obligațiunile de stat. considerate ca riscante de băncile din țările îndatorate, sau prin refuzul de a proceda la finalizarea uniunii bancare prin punerea în comun a Fondului de Garantare asupra depozitelor mai mici de 100 de euro. Suntem mereu în logica temelor ca prim pas pentru a trece apoi la o mai mare integrare europeană. În acest fel, poate că unele țări pot primi o lovitură în braț, dar cu siguranță nu vor putea obține o ieșire definitivă din stagnare. În schimb, este necesar să se stabilească discuția asupra necesității de a ajunge la un mare plan împărtășit la nivel european, capabil să liniștească țările mai puternice precum Germania că nu vor fi chemate să plătească pentru neajunsurile celorlalți și cei mai slabi că vor beneficia de investițiile necesare pentru a crește productivitatea factorilor fără de care orice susținere a cererii consumatorilor nu ar avea suficient spațiu pentru a se transforma într-o creștere durabilă”.
Având în vedere că Europa de astăzi pare divizată pe mai multe motive pe lângă cel economic, precum imigrația sau politica externă și militară, cum am putea ajunge la formularea unui plan similar care să implice o coordonare puternică din partea Bruxelles-ului și restabilirea încrederii depline între diferitele tari?
MESSORI - „Bineînțeles că ar trebui să fim dispuși să cedem cote din suveranitatea națională în schimbul unei cooperări economice mai strânse care să ofere perspective de creștere țărilor mai slabe care cu vechea logică de a pune mai întâi ordine în casă, apoi întărim cooperarea, nu vor fi niciodată. capabil să o facă. Pe scurt, pentru a depăși riscurile unei „stagnări” laice europene, ar fi necesar să se procedeze spre o integrare mai strânsă, am putea numi-o federalism de intensitate redusă, pentru a realiza simultan reformele necesare în fiecare țară în parte și investiții indispensabile pentru creșterea competitivității. Este cu siguranță un plan ambițios, dar are puterea de a fi singurul care poate asigura rezultate cu adevărat de durată. Micul cabotaj al flexibilității în conturile publice, în schimbul unor reguli mai stricte, duce la o scădere în continuare a încrederii reciproce, la o creștere a suspiciunilor țărilor mai puternice față de cele mai slabe și mai presus de toate ar duce la eșecul de a depăși. problemele de competitivitate a țărilor aflate în dificultate, condamnându-le astfel să nu iasă efectiv din criză”.
Dar țările mai slabe ar trebui să facă în continuare reforme profunde. Și cum îi putem liniști pe alții că o relaxare a rigoarei nu va provoca, așa cum sa întâmplat în trecut, o amânare a reformelor dificile din punct de vedere politic?
MESSORI – „Investițiile presupun schimbări organizaționale majore și de aceea specificul muncitorilor va trebui să se schimbe atât din punct de vedere cultural, cât și din cel al modalităților de angajare. Prin urmare, va fi necesar să se ajungă la o revizuire profundă a bunăstării, cu implicații relevante în domeniul politic și social. Apoi sunt problemele AP și Justiție. În ceea ce privește instrumentele care pot fi utilizate, a fost făcută cu ceva timp în urmă, la nivel european, o propunere de a stipula un „acord de program” obligatoriu între Bruxelles și guvernele diferitelor țări tocmai pentru a gestiona această „încrucișare” în direcția implementării acestui important coordonat. proiect. Discuția asupra acestui posibil instrument a fost întreruptă din cauza dificultăților politice. De ce nu se face Italia purtătoarea unui astfel de instrument, încercând să scoată rezistența vreunei țări?”.
Pentru a avea succes, adică pentru a oferi un cadru stabil și credibil operatorilor privați pentru a relua investițiile, un plan de acest fel necesită și o piață financiară funcțională și un sistem bancar capabil să aloce resursele în mod corespunzător. Băncile italiene, după cum au demonstrat cele mai recente crize, nu par capabile să îndeplinească această sarcină astăzi.
MESSORI – „Criza care a explodat în ultimele zile are rădăcini îndepărtate. Deja la începutul anilor 2000 am susținut că băncile italiene acordau prea mult credit întreprinderilor și persoanelor fizice. Acest lucru a dus la un dezechilibru între depozite și împrumuturi în sensul că economiile în conturile curente nu erau suficiente și astfel băncile au recurs la emiterea de obligațiuni plasându-le și pe acestea, singura țară din Europa, cu economii privați. Printre acestea se numărau și obligațiunile subordonate. În plus, Consob a făcut o greșeală foarte gravă în eliminarea evaluării riscurilor din prospecte, lăsând astfel investitorii la cheremul unei piețe opace. În general, schimbarea regulilor europene, care în sine poate fi și pozitivă, ar fi trebuit să privească doar viitorul și nu și trecutul, adică ar fi trebuit să existe o intrare treptată în vigoare și nu o tăietură uscată, așa cum a fost în schimb. În ansamblu, deși este imposibil, cu excepția unei analize de la caz la caz, să se evalueze oportunitatea intervențiilor Băncii Italiei, se poate spune că protecția economiștilor, care era sarcina Consob, a fost inadecvată”.
