În cea mai recentă carte a mea (Lumea pe dos, How finance directions the economy, ed. il Mulino), prezentată de First Online în august anul trecut, denunț abuzul de manevre monetare în politica economică și distorsiunile rezultate. De prea mult timp, guvernele au lăsat băncilor centrale în principal sarcina de a gestiona economia, de a furniza politici și, de asemenea, de a corecta greșelile acesteia. O descărcare convenabilă a responsabilității, care este totuși din ce în ce mai puțin pozitivă pentru creștere și, în schimb, un stimulent pentru aceeași finanțare pe care ar dori să o valorificăm în alt mod.
Acum, întrebarea a devenit și mai actuală pentru că există critici persistente la adresa prea multă putere exercitată cu guvernul monedei nelegitimată de votul alegătorilor. Dacă revin la subiect este pentru că aceste critici au luat o întorsătură îngrijorătoare care, departe de a rezolva problema, riscă să reducă și mai mult capacitatea de intervenție în economie de care avem în continuare nevoie.
Nu există nicio îndoială cu privire la marea putere dobândită de bancherii centrali. În principal, chiar dacă nu oficial, am apelat la ei pentru a repara pagubele cauzate de criza financiară din 2008, precum și de criza ulterioară a zonei euro. Dificultățile extreme ale vremurilor și supraîncărcarea responsabilităților i-au determinat să recurgă la mijloace și ele extreme, la manevre monetare neconvenționale care ating chestiuni percepute ca „fierbinte” de alegătorii din antenele sensibile ale politicienilor.
Astfel, Fed este subiectul unei adevărate ofensive a Congresului pentru a-și reduce sau constrânge mai mult puterile, iar subiectul este călărit printre republicani în cursa pentru nominalizarea pentru alegerile prezidențiale. Pe de altă parte, criticile la adresa BCE a lui Mario Draghi continuă – și într-adevăr au fost exacerbate cu continuarea expansiunii monetare planificată pentru începutul lunii decembrie, despre care, din partea germană, se crede că joacă un rol politic care nu concurează cu achizițiile sale. a guvernelor de valori mobiliare ale statelor din zona euro. Și chiar și guvernatorului Băncii Angliei i s-a reproșat că a încălcat politica doar pentru că a vorbit despre riscurile pe care le prezintă încălzirea globală pentru stabilitatea financiară.
În cel mai bun caz, în centrul acestor atacuri nu sporadice – care se adaugă celor ale partidelor populiste de greutate din Europa – se află dorința de a forța acțiunea bancherilor centrali într-un domeniu îngust bine definit de reguli fixe. Am dori să revenim la manualele de comportament în manevrele ratei dobânzii în uz înainte de criză. Uitând că vremurile s-au schimbat mult. Astăzi riscurile inflației sunt dominate de cele ale deflației și economia, precum și finanțele nu mai navighează în certitudinile Marii Moderații în care ne-am aflat sub iluzia de a trăi pentru totdeauna. Mai mult, trebuie amintit că utilizarea acelor manuale a fost unul dintre factorii determinanți ai crizei: nu este o coincidență că majoritatea economiștilor de frunte sunt de acord cu necesitatea revizuirii chestiunii, chiar dacă nu am ajuns încă la ea. .
Între timp, pericolul de evitat este ca independența băncilor centrale să fie redusă, care în orice caz rămâne de interes public primar, așa cum ne învață istoria chiar înainte de teorie. Semnele pe care le-am raportat nu sunt reconfortante. Ele nu indică angajamentul mai mare al guvernelor și parlamentelor care ar fi de dorit să scutească bancherii centrali de o poziție de substituție din ce în ce mai problematică, ajutându-i în îndeplinirea sarcinilor lor și scutindu-i de supraîncărcarea actuală de responsabilitate.
În schimb, ne confruntăm cu intruziuni politice în acea libertate de judecată și de acțiune făcute cu atât mai necesare tocmai de responsabilitățile de facto atribuite bancherilor centrali prin inacțiunea aceleiași politici. Dacă această libertate ar fi restrânsă, capacitatea de a interveni în economie ar fi și mai limitată. Unde ar ajunge PIB-ul zonei euro, astăzi deprimat de deflație, de încetinirea țărilor emergente și de reducerea deficitelor publice din cauza Pactului de Stabilitate, dacă ne-am lipsi și de stimulentul monetar – ca să citam un exemplu care ne afectează îndeaproape ??
Este adevărat, experiența ne învață cât de riscant este să continui să te bazezi în principal pe politica monetară pentru a guverna economia – și nu aș dori să primesc în curând noi dovezi de la o schimbare bruscă a dispoziției pe piețele financiare prea euforice. Dar nu atacând autonomia băncilor centrale se iese din ea. Dacă puterea acestor venerabile instituții este prost tolerată, este suficient ca guvernanții să recurgă mai puțin la deputația lor, asumându-și responsabilitățile care le revin. La urma urmei, politica nu poate lipsi din managementul economiei. Prin urmare, înainte de a acuza bancherii centrali că au încălcat acest teren, ar trebui să ne întrebăm dacă este lăsat prea gol!
